8. Vatră ţărănească [1929-1932]

  • Petre Iorgulescu Yor
    lot.sold: 6.000,00 EUR
    lot.estimate: 5.000,00 EUR - 10.000,00 EUR
    lot.sold: 6.000,00 EUR
signature
semnat stânga jos, cu negru, YOR
medium
ulei pe carton
description
Privită în ansamblu, creaţia artistică a lui Petre Iorgulescu-Yor (cum avea să se semneze prin repetarea prescurtată a numelui de familie) înainte de perioada anilor 1929-1930 stă sub semnul unui anumit romantism, vădind o natură artistică contemplativă, care în plan social echivala cu un soi de protest umanitarist. Acestei viziuni artistice şi totodată empirice i-a fost tributar, chiar dacă pentru o perioadă scurtă de timp, şi pictorul și prietenul său devotat Vasile Popescu, alături de care – aflăm din mărturiile familiei pictorului Vasile Popescu – Yor ieşea la peisaj. Mărturie în acest sens stau cele două lucrări similare în viziune şi spirit, expuse pe rând, la Saloanele Oficiale din 1929 şi 1930 (S.O. 1929, Petre Iorgulescu-Yor, „Stradă părăsită”; S.O. 1930, Vasile Popescu, „Vedere din Bucureşti”). Influenţat la început de arta franceză, prin reprezentanţii Matisse, Marquet, Dufy sau Derain, asimilând concepte plastice precum fovismul sau elemente ale constructivismului, Petre Iorgulescu Yor marchează propriul drum cu etapă importantă, constituită de expoziţia din 1929, de la Ateneu, alături de sculptorul Ion Jalea. Acestui moment îi urmează lucrări în care se vădeşte „o foarte sănătoasă şi fecundă imaginaţie picturală, destul de liberă şi nepăsătoare, (...) în care motivul plastic se transpune cu multă uşurinţă în tablou, (...) în care însăşi vizualitatea devine creatoare, fără a interpreta rolul amănuntului” (Radu Cornel Constantinescu, “Petre Iorgulescu-Yor”, Ed. Meridiane, București, 1969, p. 16). Specifică acestei perioade de creaţii, opera „Vatră ţărănească” atrage atenţia privitorului prin soluţia originală de transpunere a motivului lumii rustice. Abordat deseori de pictorii români, motivul vetrei ţărăneşti în uleiul de faţă asumă o expresie plastică centrată pe ideea de pitoresc. Este vorba aici de un pitoresc exprimat prin simplitatea, sau mai bine spus, modestia interiorului ţărănesc, care-şi află un echilibru în bogăţia culorilor luminoase ale paletei cromatice, în care abundă roşurile arzătoare ale scoarţelor, topite de alburile ca de var ale vetrei şi peretelui pe care se profilează. (M.N.)
bio
CONSTANTINESCU, Radu Cornel, “Petre Iorgulescu-Yor”, Ed. Meridiane, București, 1969 JIANU, Ionel, „Viaţa lui Petre Iorgulescu-Yor”, extras din „Artă şi Tehnică Grafică”, Buletinul Imprimeriilor Statului, Caietul 10, Bucureşti, 1940
dimensions
  • width: 40 cm
  • height: 47 cm
research_info
Proveniență: importantă colecție privată, București.
dating
1929-1932

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.