Convoi de care, pe valea Orății

semnat dreapta jos, cu roşu, Grigorescu

ulei pe lemn

Obiectivitatea necesară analizei tabloului grigorescian este un mod de abordare depășit, dat fiind faptul că principalele calități ale vizualului se pot pierde în alambicatul limbaj tehnic. Una dintre patimile acestei metode s-a conturat în jurul discuției despre ultima perioadă de creație, care în mod pripit a fost desemnată inferioară. În fapt, această ultimă etapă este apogeul, dominat exclusiv de trăsăturile impresionismului, chiar dacă manierismul nu este de ignorat. Rezultatul la care ajunge Grigorescu se datorează contactului atât de apropiat cu natura, care a fost mai mult vizual decât rațional, o necesitate primordială a unui impresionist. În ultima fază a artei sale, imaginarul suferă o mutație de valorație, formula particularizantă dispare, individualizarea nu mai este scontată, dar nu este înlocuită de o generalitate fadă. Calitățile vizuale ale obiectelor sunt contopite și integrate în discursul cromatic ce acum generalizează doar forma aspectului total. Lucrarea noastră, parte integrantă a ultimului deceniu de creație, nu face notă discordantă față de arta nuanțelor luminoase, în acest profund discurs de transfigurare a fenomenelor naturale. Discuția despre efectele produse de imagine este organizată în jurul luminii, problemă cu atât mai dezbătută în cazul așa numitei perioade “albe”. Ce reușește să realizeze pictorul în această ultimă etapă este o aprofundare instinctivă a unui fenomen natural, pe care îl atribuie și îl racordează plastic necesităților picturale. Spre exemplu, în lucrarea noastră, aspectul diurn fixează nu numai imponderabilitatea temporală, dar și preferința unui spațiu guvernat de lumină puternică. Cerul este principala sursă de luminiscență, ce radiază în restul compoziției printr-o cromatică nu atât dominată de alb, cât mai degrabă avidă după un complex luminos. Culoarea, fiind o însușire a fiecărui corp în parte, intră sub spectrul fenomenelor senzoriale, e definită exact, ca și lumina, și se guvernează independent de rațiune, fiind un produs al observației directe. Maniera de pictare își are rolul său, pensulația și alegerea tonurilor devenind instinctive odată cu înaintarea în vârstă. Culoarea este eliberată total de legăturile cu structura desenului, pensulația fiind limitată doar de cantitatea de culoare pe care o poate purta. Grigorescu alternează volumele cromatice după necesitatea suprafeței și planului, dar acest fapt este prea puțin necesar în realizarea tabloului. În plus, pictorul intuiește compatibilitatea dintre pensulație și suprafața pe care o abordează, lucru evident în diferența de pictare a cerului, pe de o parte, și a convoiului țărănesc – în cazul operei de față - pe de cealaltă parte. În notații scurte, personajele se individualizează fără o risipă de tușe, în timp ce pictarea cerului primește o abordare mult mai dinamică. Imaginea acestei lumi se încheagă prin petele de culoare ce surprind fuga momentelor și aspectelor vieții în ansamblu. Pentru acest impresionist culoarea este fecundă, din ea, sub influență solară, rezultă cerul și pământul. Pictarea “Convoiului de care, pe valea Orății” intră în acea categorie bine definită a peisajelor de pelerinaj muntenesc, pe care Grigorescu le-a simțit încă de tânăr. Acest spirit al călătoriei era la fel de puternic chiar și în anul morții, când îi declara lui Al. Vlahuță dorința unei călătorii prin țară în cursul verii. Locurile din jurul Câmpinei ca Doftana, Telega sau Orății alcătuiesc astfel un ciclu în sine, chiar dacă acesta este coordonat de onomastică și specificitatea locurilor mai mult decât stil – fiind pictate pe parcursul a peste 20 de ani. Alegerea panoului de lemn, micuț și ușor manevrabil chiar și în cazul unei campanii de pictare în natură conferă o notă distinctă în cadrul peisajelor realizate de Grigorescu în ultima parte a carierei. Prospețimea cu care este încărcată această tipologie de opere este conferită printr-un imaginar conex, structura compozițională fiind în cazul acestora coordonată de relația dintre linia orizontului și încadrarea ei între cer și registrul terestru. Devin astfel recognoscibile la o serie interesantă de mici panouri de lemn împăstarea cu alb a cerului, fluiditatea liniilor de orizont și întăietatea lor în comparație cu registrul inferior. Chiar dacă subiectul este definit de ciobănași, care sau convoaie țărănești, farmecul acestor opere este atins prin notele subtile ce încarcă paleta și tușa. Cuțitul de paletă – de obicei încărcat cu un alb mat și cretos – și tușele de albastru și verde ce se întrepătrund la limita dintre cer și pământ devin astfel centru estetic al tablourilor. Dincolo de aceste remarci, uleiul de față stă sub spectrul unei tipologii împământenite atât în stilul lui Grigorescu, cât mai ales în gustul public. Tematica țărănească rămâne principalul motor de creație în aceste opere de final de carieră. Carul cu boi este una dintre cele mai reprezentative imagini pentru satul românesc, impuse de Grigorescu şi totodată unul dintre cele mai cunoscute subiecte ale artei sale. Repetarea în numeroase rânduri a temei carului cu boi nu diminuează spontaneitatea tratării temei, pe care Grigorescu o compune în prezenţa subiectului său, în atmosfera şi lumina permanent schimbătoare, lucrând precum impresioniştii, a căror lecţie a dus-o mai departe în întreaga sa creaţie.(I.P.)

CIUCĂ, Valentin, “Pe urmele lui Nicolae Grigorescu”, Editura Sport-Turism, București, 1987 MOVILEANU, George Sorin, “Nicolae Grigorescu”, Ed. Meridiane, București, 1986 ZAMBACCIAN, K.H., “Grigorescu”, Editura Cartea Românească, București OPRESCU, George, “Grigorescu”, Ed. Meridiane, București, 1962 Calendarul „Minervei” 1908, Ed. Minerva, București, 1908

height: 22 cm
custom: 31,5

1900-1907

63. Convoi de care, pe valea Orății [1900-1907]

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!