Baia Suzanei - Artmark România

semnat dreapta jos, cu negru, Tonitza

ulei pe carton

Desenator virtuoz încă din timpul Şcolii de Belle Arte de la Iaşi, când practică în atelier studiul nudului - o lecţie pe care italienii o numesc „accademia” - Nicolae Tonitza a ştiut să identifice justa construcţie a corpului uman, proporţiile, dinamica volumelor şi a formelor, plasticitatea atitudinii, unduirea voluptoasă a liniilor de contur, acea armonie pe care o regăsim de fiecare dată în operele sale de gen, în faţa cărora simţurile noastre se opresc într-o liniştită contemplare. Văzut de artist ca o "subtilă înfrăţire între culoare şi lumină”, nudul reprezintă pentru Tonitza o problemă de graţie şi de culoare - explicând că "graţia va fi melodia ritmurilor liniare, iar culoarea, învăluirea simfonică în care va şerpui acea melodie” – pe care o rezolvă mai ales începând cu anul 1926, când această temă a devenit mai frecventă în creaţia artistului. Însă convingerile artistice nu țin musai de o localizare în timp și spațiu, nici măcar de manifestarea propriu-zisă în pictură, ci mai ales de gândurile proprii, duse la grad de excelență prin exercițiu, informare și decantare al tuturor elementelor ce pot alcătui atât un întreg registru pictural sau doar o temă. De altfel, textele lăsate în urmă de penița lui Tonitza menționează acest interes continuu pentru studierea modelului – a nudului în cazul de față, interes cuantificabil mai târziu prin pânze ce grăiesc de la sine. Pictorul era conștient de contextul social cu care arta sa avea să rezoneze (sau nu), tema nudului fiind una întreținută de polemică. De la pudibonderia mai mult sau mai puțin excesivă, până la discuții asupra esteticii (frumosului), nudul era supus unei scrutinări excesive chiar și în anii în care modernismul și apoi avangardele reușiseră să lărgească considerabil noțiunile atât de volatile ca frumos, relevant, pertinent și îndreptățit în tot ceea ce pot acestea să exemplifice în materie plastică. Orice discuție iscată în jurul nudului pictat de Tonitza în perioada cea mai prolifică (1925-1938) trebuie să pornească chiar de la motivațiile și gândurile artistului. În scrierile sale despre artă, pictorul deslușește instinctiv cea mai grea încercare la care poate fi supus cel ce pornește spre a picta un nud: conștiinciozitatea profesională. Încercările la care este supus acesta nu țin doar de regimul pictural, ci poate și mai mult de nevoia avidă de a exprima sentimente, iar nudul poate fi problematic prin însăși calitatea pregnantă de a acapara întregul discurs vizual. Nuditatea în sine are o atracție vibrantă, celelalte elemente fiind supuse unor presiuni ce țin de planul pictural, estetic, chiar moral. Îndreptându-ne spre perioada care vizează “Baia Suzanei”, întâlnim în rândul operelor create în anii 1928-1930 o aplecare mult mai fundamentată a lui Tonitza față de decorativ și efectele plastice direct implicate. Chiar dacă nudurile nu sunt neaparat cele mai evidente opere în care apar aceste efecte picturale, ele transpar în această categorie prin laturile compoziționale. Desenul este cel care coordonează universul pictural conceput de Tonitza în cei 30 de ani de carieră “căci, mai presus de toate, el va rămâne un desenator, culoarea fiind aplicată înăuntrul contururilor precis trasate, ca o materie care umple spațiul dintre hotarele liniilor și nicidecum ca un element de sine stătător, care construiește formele” (Ionel Jianu). Aceste lucruri sunt evidente mai ales în pictarea trupului (feminin) datorită specificității necesare în modelarea anatomiei. Mai mult, sumedenia de studii în peniță și creion pe care Tonitza le realizează în această perioadă grăiesc de la sine pentru interesul afișat pentru formă până la acaparea ei de către culoare. Acele noțiuni decorative și de efect pictural sunt posibile doar după stăpânirea în amănunt a ductului, a tușei de valoare și a marcajelor de construcției a motivului, elemente ușor recognoscibile pe întreaga extensie a carierei lui Tonitza. În cazul unui nud, Tonitza nu exagerează cu punctarea unui cadru decorativ excesiv, însă compensează prin crearea unei scenografii specifice. Intimismul nu este punctat doar de goliciunea modelului, ci, deseori, prin modelarea unui regii scenice. Draperiile, patul sau canapeaua, spătarul unui scaun, o măsuță sau diverse elemente de recuzită apar în cadrul pictural și întregesc “nudul” pictat de Tonitza. Aceste trăsături sunt punctate întâia oară în “Nudul în iatac” realizat în 1926, punct de cotitură în pictarea acestei teme. “Baia Suzanei” – motiv ce se regăsește printre căutările artistului de la sfârșitul deceniului trei al secolului trecut- este prilejul unei întâlniri cu o operă modelată după specificațiile enumerate mai sus. Construirea unei “scene” în care nudul să fie plasat pornește tot de la intimitate sau familiaritate, budoarul fiind deseori punctat în creația lui Tonitza. Opera se înrudește cu o serie de opere create în jurul anului 1930 (vezi “Catrina”, Artmark, Licitația de Toamnă 2012, lot 135 sau “Nudul cu cămașă roz” din colecția Muzeului de Artă Constanța, inv. 4052) atât prin cadrul pictural, cât mai ales prin registrul cromatic uzitat de artist. Tonitza alege aici să picteze modelul din față, iar calitățile anatomice, netezimea, plasticitatea și transparența carnației sunt marcate afectiv de Tonitza. Dacă în nudul de față nu surprinde diversitatea paletei, în care regăsim acea parcimonie cromatică, limitarea la acel ocre jaune clair în diverse nuanțări este cea care aprofundează pictarea carnației. (I.P.)

BREZIANU, Barbu, ”N.N.Tonitza”, Ed. Academiei, București, 1967 BREZIANU, Barbu, “N.N.Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1986 CIUCĂ, Valentin, “Pe urmele lui Tonitza”, Ed. Sport-Turism, București, 1984 COMARNESCU, Petru, “N.N.Tonitza”, Ed. Tineretului, București, 1962 JIANU, Ionel, “Tonitza”, Ed. Căminul Artei, București, 1945 PELEANU, Georgeta, “Expoziția N.N.Tonitza”[catalog], Muzeul de Artă al R.P.R., București, 1964 ȘORBAN, Raoul, “Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1973

custom: 49,5x69

Opera este reprodusă în catalogul expoziției retrospective "N.N.Tonitza", Muzeul de Artă al R.P.R., București, 1964 la pagina 134, cat. 19, sub titlul "Nud de fetiță".

1929-1930

colecția regizorului Sică Alexandrescu.

26. Baia Suzanei [1929-1930]

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!