Echilibru - Artmark România

semnat şi datat la bază, Sabin Bălaşa, 2000

tehnică inedită, fibră de sticlă, grunduită, pictată în două culori

“Mi s-a repartizat din greşeală o singură viaţă. Dacă aş fi avut posibilitatea să sculptez pe întinderi de kilometric, nu aş mai fi făcut pictură. Aş fi renunţat la pensulă sau m-aş fi folosit de ea doar pentru a-mi colora sculpturile”, mărturiseşte artistul asupra planului sculptural al creaţiei sale. Rezervată pentru studiu, aprofundare şi creaţie pentru ultima parte a vieţii, sculptura a rămas un deziderat pe care artistul nu a reuşit să îl amplifice la scara dorită, la 1 aprilie 2008 Sabin Bălaşa intrând în nefiinţă, lăsând însă în urmă o operă unică. Sculptura de faţă propune simbioza, metamorfoza între două fiinţe recurente în creaţia lui Sabin Bălaşa, idealul feminin şi vietatea timpului viitor, procesul fiind ridicat la nivel filosofic şi surprins în atemporalitate. În primul rând, ce este Timpul? Cum se măsoară? “Timpul este mişcare, metamorfoză; el se marchează în egală măsură stand pe loc”, vine răspunsul artistului conform confesiunilor sale. “Viteza sau încetinirea lui este o iluzie psihică. Fie că marcăm psihologic ziua şi noaptea, fie că marcăm metamorfoza organismelor (naştere, îmbătrânire), ceea ce se înregistrează în mod conveţional numim trecerea timpului”. Materia nu se pierde, totul se află într-un continuu process de transformare şi de trăire veşnică. Trecerea în altă materie menţine şi dezvoltă construcţia spirituală , iar comunicarea între fiinţe ce se iubesc (precum cele corporalizate sculptural) dintr-o materie în alta este posibilă, fiind tot o performanţă individuală. Alături de nivelul filosofic sugerat de creaţia artistică prezentă, există şi un nivel moral şi spiritual sugerat de joncţiunea celor două corpuri palpabile: unul din ele, definit ca formă şi identitate, corpul feminin, iar celalalt greu de definit prin termenii cunoaşterii prezente, însă uşor de imaginat ca o entitate a viitorului, cu gândire şi simţire proprii. “Nu este un animal, ci este evoluat din animal. Este o vietate purtătoare de noroc, ce însoţeşte femeia şi o protejează.” Nu întâmplător, acestea sunt personajele recurente inclusiv în creaţia picturală a artistului. Mai mult, “de atitudinea spirituală a Femeii Viitorului va depinde dezvoltarea sau, în caz contrar, degradarea speciei umane”, mărturiseşte artistul. În scuptură, ca şi în pictură, femeia nu ştie niciodată că este „privită”, altfel şi-ar pierde din farmecul intrinsec spiritului. “Ea este mereu ascunsă în abisul propriu. Ceea ce descoperă artistul este acel farmec ascuns, pe care nimeni, nici chiar ea nu-l ştie.” Acest proces de contopire, de naştere a unei fiinţe unice, supreme echivalează, din punct de vedere filosific, cu ideea că toţi “suntem unul, cel care străbate nemărginitul Spaţiu-Timp, la chemarea indescifrabilă a necunoscutului. Suntem cel care, conştientizând faptul devine un <<nemuritor>>”. Conceptul artistic al sculpturii îl constituie un echilibru între Cunoscut şi Necunoscut. “Cunoscutul nu ne mai spune nimic; necunoscutul ne spune mereu ceva, ce nu pricepem, dar ne fascinează. Necunoscutul ne îmbie, ne duce înainte. Ceea ce ar putea face ca specia umană să dăinuiască este necunoscutul, ceea ce ar putea să o distrugă este uzitarea continuă şi abuzivă a ceea ce cunoaştem”, nota artistul în confesiunile sale. Cercetarea sinelui, a spaţiului spiritual propriu, hiperconştienţa prezenţei divine şi conştientizarea iluziei timpului ca o cheie de acces către eternitate sunt direcţii ce construiesc atmosfera generală a operei sale. Conştientizarea clipei eterne face ca, în lucrările lui Sabin Bălaşa, spaţiul să fie un pretext de reprezentare al acestui timp unic, ce nu curge nicicând, care doar dăinuie. Materia se schimbă mereu, timpul este. Caracterul comanditar al sculpturii, într-o succintă analiză a acesteia, este pe planul secund. În primul rând, artistul a avut în vedere spiritualizarea unui spaţiu, concentrarea filosofiei sale într-o singură creaţie capabilă să sintetizeze timpul, materia şi spaţiul. Acesta este preceptul care conferă, în primul rând, unicitate sculpturii, dincolo de materialitatea sa, dimensiuni, culoare, context creaţional. Dincolo de mulţimea de stări, de trăiri şi de sentimente ce o inspiră această lucrare, este un singur sentiment esenţial ce decurge din toate celelalte, acel sentiment al eternităţii, al prezenţei continue a omului, al existenţei umane veşnice. Sculptura devine astfel un mijloc de comunicare a stărilor spirituale înalte, evoluate. Artistul declara: “Sentimentul din care se nasc fulgerător viziunile mele este un sentiment de generozitate ajuns în stare de difuzare în tot, d eintegrare în viaţa universal. Atingerea acestei stări de către mine, persoană izolată şi egoist, este secretul luminii spiritual prezente în lucrările mele, de care sunt conştient. (…) A ajunge în această preafericită stare de care depinde eternitatea unei opere şi a rămâne continuu în ea nu este posibil decât trăind într-un anumit fel. Un mod de viaţă coerent şi aparte din punct de vedere spiritual şi moral reprezintă struna pe care se creeează şi s epăstrează o asemenea avuţie.” O caracterizare succintă a artistului Sabin Bălaşa o face Romulus Balaban în cartea sa “Români celebri”: “E un monstru care ştie să picteze, un deocheat de muze încărcat de curaj moral, în rest, cel mai nepragmatic om cu putinţă, mereu beat de visuri tainice şi fermecate, îmbarcat pe galera muncii. (…) Sabin Bălaşa se schimbă mult în vreme ce zămisleşte o lucrare. Soare o vlagă de lux şi începe parcă să călătorească. Se desparte într-un fel ciudat de tine, care te afli lângă el, şi probabil de tot ce-l înconjoară şi porneşte singur spre o voluptate şi spre o primejdie.” (I.C.)

depth: 72 cm
width: 189 cm
custom: 127,5

9. Echilibru

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!