29F. Nud pe canapea [1927-1928]

  • Ştefan Dimitrescu
    lot.sold: 17.000,00 EUR
    lot.estimate: 12.000,00 EUR - 18.000,00 EUR
    lot.sold: 17.000,00 EUR
signature
semnat stânga jos, cu negru, Şt. Dimitrescu
medium
ulei pe carton
description
Subiectele dezvoltate în pictura lui Ștefan Dimitrescu poartă în construcția lor estetică pasiunea artistului pentru instantaneul monumental, tradus nu o dată prin figura omului. Atras încă din anii de început de carieră de universul uman, în special cel al țăranului, pictorul își va asuma pe tot parcursul vieții un discurs conturat în jurul existenței omului. De la primele motive, abordate sub influența spiritului tradițional – lumea satului, țărani, interioare rurale – și până la cele de maturitate, atunci când omul nu mai este analizat din punct de vedere al statutului, ci doar ca apariție de sine stătătoare, Dimitrescu reușește să modeleze o serie de compoziții ce alcătuiesc un glosar realist al acestui univers. În ceea ce privește maniera, lucrurile par și ele să parcurgă un traseu progresiv, descoperind o corelare interesantă între paletă și subiect. Dacă în prima parte a maturităţii sale artistice, picturile lui Dimitrescu se disting prin sobrietatea lor cromatică şi lumină filtrată, după 1922, cromatica devine mai puţin severă, continuând a fi sobră şi desfăşurându-se într-o gamă restrânsă de culori. Însă, după formarea “Grupului celor patru” (1926), creaţia lui Dimitrescu atinge notele cele mai înalte. În această perioadă, plasticitatea desenului se îmbină cu un colorism nuanţat, uneori strălucitor, alteori încărcat de rezonanţe grave. Acest lucru nu presupune o neglijare a formei de către artist, pe care o descoperă şi o studiază încă din timpul studiilor la Paris, în lucrările lui Cézanne, artistul ce va lăsa urme durabile în creaţia sa. Soarele dobrogean avea să învie paleta pictorului, iar în viaţa sa începe o lume nouă, mult mai viu colorată decât cea de până atunci. Acum pictura sa se impune prin notele grave şi tensiunea interioară în continuă creştere a personajelor reprezentate; acestea sunt uneori aşezate într-o lumină orbitoare, alteori, în plin contrast cu aceasta, însă nota generală se distinge tocmai prin maniera împrospătată. Putem admite chiar faptul că și apariția nudului în subiectele abordate este corelată de această nouă viziune artistică. Tema apare după jumătatea deceniului trei, și, chiar dacă expozițiile Dimitrescu nu abundă în opere cu nuduri, uleiurile primesc un tratament aparte. Aceste opere, ca și cea de față de altfel, îl prezintă pe Dimitrescu în aceeași structură realistă. El nu caută senzualitatea, mai ales dacă comparăm creația sa cu a prietenului Tonitza, ci se orientează după acea statornicie și monumentalitate. Nudul de față este realizat în anii 1927-1928, o perioadă ce marchează nu doar ascensiunea lui Dimitrescu în rândurile profesorilor de la Școala de Belle Arte din Iași, ci și aprecierea crescândă pe care o primește din partea colegilor de breaslă. Expozițiile Grupului celor Patru îi înlesneau artistului ocazia unor experimente relevante, spațiul și conceptul expozițional fiind controlate exclusiv de membri grupării. Interesant este că Dimitrescu nu expunea mai mult de 1-2 nuduri, lucru ce delimitează această operă de restul produsului artistic realizat în acea perioadă. Relevanța ei în contextul expozițiilor lui Dimitrescu este oferită tocmai de faptul că este unul dintre puținele uleiuri reproduse în epocă în publicațiile relevante. (I.P.)
bio
BEDNARIK, Beatrice, “Ştefan Dimitrescu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1965 PARADAIS, Claudiu, “Ştefan Dimitrescu”, Ed. Meridiane, Bucureşti 1978
dimensions
  • width: 50 cm
  • height: 61 cm
research_info
Opera este reprodusă pe coperta ziarului "Adevărul literar și artistic", anul IX, nr. 380, 18 martie 1928, sub titlul "Nud". Opera a participat la expoziția "Grupul celor Patru", Căminul Artelor, București, 1 - 30 martie 1928. Opera este reprodusă în "Universul literar", XLIV, nr. 13, 25 martie 1928.
dating
1927-1928

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.