3. Iarna

  • Rudolf Schweitzer-Cumpăna
    lot.sold: 7.750,00 EUR
    lot.estimate: 8.000,00 EUR - 12.000,00 EUR
    lot.sold: 7.750,00 EUR
signature
semnat dreapta jos, cu albastru, Schweitzer-Cumpăna
medium
ulei pe carton
description
În formarea sa artistică, încurajată de timpuriu de către familie, decisivă a fost plecarea la Berlin, din 1904, unde a urmat cursurile Academiei Regale de Arte Frumoase. A studiat pictura, în spirit conservator, cu Adolf Schlabitz, Erich Hanche şi Arthur Kampf. Perioada studiilor berlineze a determinat apropierea sa de expresionismul german, dar şi contactul cu impresionismul şi mişcarea Secession. Mai mult poate decât modelul compoziţiilor istorice propus de profesorii săi berlinezi, asupra lui Schweitzer-Cumpăna a acţionat impresia lăsată de contactul cu lumea satu- lui, în timpul unei perioade de lucru la Dragoslavele (jud. Argeș), experienţă care i-a marcat tematica întregii opere. După întoarcerea în ţară, în 1911, debutează la Bucureşti trimiţând cinci lucrări la Salonul Oficial, iar în 1912 expune alături de gruparea Tinerimea artistică. Prima expoziţie personală o des- chide în 1913, în pasajul Creţulescu. Picturile sale primesc aprecierea sculptorului Storck şi cronici favorabile scrise de Arthur Verona şi Emanoil Bucuţa. Nicolae Tonitza şi doctorul Dona îi cumpără lucrări, iar Anastase Simu achiziţionează altele, care intră în colecţia Muzeului Simu, fondat în 1910. Această întâmpla- re, împreună cu recunoaşterea venită din partea criticului Nichifor Crainic, au însemnat consacrarea sa artistică. În 1920 are loc o expoziţie importantă, în Sala Exarhu a Ateneului Român, Schweitzer împărţind spaţiul cu Costin Petrescu, care se bucura pe atunci de un mare renume. Tonitza semnala, într-o cronică a expoziţiei, spiritul münchenez care se întrevedea în siguranţa şi îndrăzneala stilului său, iar Nicolae Iorga admira originalitatea cu care Schweitzer trata tematica ţărănească, fără poezia convenţională, referindu-se la frecventele pastişe ale stilului grigorescian în imagini ale vieţii de la ţară pline de lirism. În 1929, călătoreşte timp de mai multe luni în Macedonia, Grecia şi Turcia, spaţiul mediteranean provocându-i fascinaţia pentru lumină şi diversificându-i semnificativ tematica şi cromatica lucrărilor. Rezultatul contactului său cu o lume necunoscută, care i-a transformat în mod radical personalitatea artistică, apare în expoziţia din noiembrie, de la Sala Ileana a librăriei Cartea Românească. Lucrările expuse, pictate în călătorie sau lucrate în atelier după desene făcute la faţa locului, dovedeau detaşarea de rigorile dobândite pe filiera şcolii berlineze şi apro- pierea de zona stilistică franceză. Părăseşte ţara în 1931, cu intenţia de a face o călătorie scurtă, dar atmosfera Parisului îl fascinează, iar acceptarea lucrărilor sale la Expoziţia Anuală a Asociaţiei Pictorilor Francezi îl încurajează să rămână o vreme mai îndelungată. Deschide o expoziţie personală la Galeria Janne Castel, având în paginile catalogului un text semnat de poeta Elena Văcărescu, eveniment remarcat de critica de artă din capitala Franţei şi consemnat apreciativ în numeroase articole din ziare şi publicaţii de specialitate: Le Temps, l’Art Vivant, Cinéma. Se întoarce după aproape doi ani şi reia teme care l-au consacrat la Bucureşti, într-un stil influenţat de experienţa pariziană. Perioada interbelică este una prolifică sub aspect expoziţional, Schweitzer-Cumpăna fiind întotdeauna în atenţia criticilor, a colecţionarilor şi a amatorilor, bucurându-se în egală măsură de consideraţia colegilor de breaslă. Notorietatea de care se bucura în societatea românească este subliniată de vizitele frecvente ale Reginei Maria în atelierul său, precum şi de numeroasele achiziţii ale Regelui Carol al II-lea. Alături de Tonitza, Ghiaţă, Ştefan Popescu, participă la decorarea noului Palat Regal, inaugurat în 1935. În 1951 a fost numit profesor la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti, iar la împlinirea vârstei de 70 de ani i s-a conferit titlul de Maestru Emerit al Artei. Artistul a donat o parte reprezentativă a operei sale muzeelor din Bucureşti, Piteşti, Brăila, Galaţi şi Craiova.
bio
IONESCU, Radu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Fundaţia Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Bucureşti, 2003 DREPTU, Ruxandra, Atelierul-modelul-pictorul, Muzeul Naţional de Artă al României, București, 2008 POENARU, Gheorghe, Schweitzer-Cumpăna, Meridiane, Bucureşti, 1969 Expoziţia Schweitzer-Cumpăna: noiembrie-decembrie 1967, Bucureşti, Sala Dalles
dimensions
  • custom: 52,4

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.