În spatele scenei - Artmark România

semnat şi datat dreapta jos, cu gri, Iser, (19)32

guaşă pe hârtie

Elegant, distins, veșnic cu o țigară groasă în gură, Iosif Iser a rămas în memoria contemporanilor drept unul dintre cei mai admirați artiști ai epocii. Frecventa grupările artistice reunite relaxat la cafeneaua Oteteleșanu, unde își expunea mereu zâmbind ideile despre artă. Iosif Iser s-a născut la 21 mai 1881, în București, în familia negustorului Alexandru Rubinsohn, naturalizat Alexandru Iosif. Viitorul artist urmează cursurile școlii primare la Pitești și liceul la Ploiești. Din școala primară datează prietenia cu poetul Ion Minulescu. Pasiunea pentru desen a dezvoltat-o în timpul liceului când obişnuia să realizeze copii după ilustraţii din reviste, prin intermediul cărora, expunându-le în vitrinele librăriilor, a reuşit să-şi câştige o oarecare faimă în Ploieşti. Unul dintre biografii săi, Paul Constantin, spune că una dintre aceste expoziții a fost vizitată de I. L. Caragiale, Iser împrietenindu-se astfel cu dramaturgul prahovean a cărui operă avea s-o ilustreze în anii următori. În 1899, după absolvirea liceului, Iser este trimis de familie la München pentru a studia arhitectura. După câteva luni de arhitectură își dă seama că adevărata sa vocație este pictura și începe să se pregătească cu pictorul realist Anton Azbé pentru admiterea la Academia Regală de Artă. A fost admis în mai 1900 și a studiat cu profesorii Nikolaus Gysis, Johann Herterich şi Carl von Marr. Lucrează în muzeele müncheneze copii după lucrările vechilor maeștri și la recomandarea profesorilor începe să publice desene satirice în revistele de stânga „Jugend” şi „Simplizissimus”. Cele două reviste promovau noile idei estetice și politice din Germania, publicând desene sintetice, ascuțite care au precedat expresionismul german. Respingerea decorativismului Art-Nouveau francez echivala cu respingerea unei societăți decadente. Iosif Iser nu a reușit să se împace cu academismul perimat al învățământului german și în 1904, renunță la școală cu un an înainte de terminarea studiilor. Revine în țară unde deschide o expoziție personală la Ploiești cu desene și uleiuri din perioada müncheneză, care s-a bucurat de un succes imens în presă. Încurajat de acest fapt și de către colecționarii ploieșteni, artistul deschide în anul următor prima expoziție personală la București. Se impune cu ușurință pe scena artistică bucureșteană. Începe să publice desene satirice, cu iz politic la "Adevărul", "Belgia Orientului" şi "Furnica". În 1908 pleacă în Franța pentru a-și definitiva studiile. Frecventează Academia liberă Rançon din Montmartre, Humbert din Montparnasse şi lucrează în muzeele pariziene. Începe să publice grafică în „Le Témoin” şi „Le Rire”. În scurt timp se integrează cercurilor moderniste pariziene și se împrietenește cu Picasso, Derain, Marquet, Juan Gris, Dunoyer de Segonzac. Întors în București, în 1909, organizează la Ateneul român o expoziție alături de Derain, Forain si Galanis, prima manifestare de artă modernă din România. Expoziția nu a avut ecou foarte mare în acel moment, critica și publicul român fiind încă reticente la noile viziuni artistice. Format în efervescența modernismului münchenez și parizian, Iosif Iser se orientează spre noua viziune expresionistă care corespundea cel mai bine ideilor sale politice și sociale, identificate în ideologia de stânga. Prima perioadă a creației este marcată de militantismul social, artistul regăsindu-se în ideile expresionismului de factură germană. Realizează un număr mare de lucrări de grafică publicistică în care își exprimă vădit convingerile. După 1911 publică la "Furnica", "Facla", "Viaţa literară", "Rampa" şi "Flacăra", lucrări care se remarcă prin îmbinarea perfectă dintre conținutul de idei și structura compozițională. La "Flacăra" începe să publice, sub pseudonimul Rembrandt, texte despre artă, militând pentru ideile artei noi. Artistul spera să schimbe gândirea post-grigoresciană care dusese arta românească într-un impresionism bucolic, perimat și în esență depășit. Începând din 1910 frecventează colonia artistică de la Balcic, apucându-se de pictură. Este fascinat de exotismul oriental, artistul realizând un număr mare de compoziții cu portrete de tătari. Este perioada în care pictează schematic, apelând la o paletă sobră, plată, fără interes pentru volum. Rămâne preocupat de desen, dezvoltând un adevărat cult pentru linie, pe care l-a transmis și discipolilor săi, printre care și Marcel Iancu. Din 1917 este mobilizat pe front, deplasându-se cu armata în Moldova. Lucrează inițial ca ajutor pe ambulanță, apoi este repartizat la Institutul geografic al armatei. Experiența copleșitoare a războiului a transpus-o în operă printr-o serie de lucrări cu soldați și prizonieri redând sentimentul covârșitor al dezastrului războiului. În 1919 face o scurtă călătorie la Constantinopol de unde se întoarce cu un număr impresionant de lucrări. Deschide o expoziție la Sala Mozart, „Bosfor – Cornul de aur – Curtea de Argeş”, bine-primită de critica de artă. Până în 1930 Iser locuiește și lucrează la Paris. Își continuă studiile la Academia lui Othon Friesz și desfășoară o activitate expozițională intensă în țară (Bucureşti, 1922, 1923, 1925, 1927, 1936, 1938) și în străinătate (Salon des Tuilleries, Paris, 1924; Expoziţia internaţională de la Dresda, 1925; Expoziţia Sezession, Berlin, 1926; Galeria Bernheim-Jeune, Paris, 1928; Expoziţia pictorilor şi gravorilor independenţi, Galeria Devambez, Paris, 1930; Galeria Drouet, Paris, 1932; Bruxelles, Anvers, 1932; Expoziţia internaţională de la Paris, 1937, unde obţine marele premiu). Până în imediata apropiere a celui de-al doilea război mondial călătorește mult, diversificându-și tematica. Devine tot mai preocupat de figura umană, realizând nenumărate compoziții cu portret, folosindu-se de orice pretext pentru a include personaje în arta sa, fără să se plafoneze. Perioada 1920-1944 este cea în care talentul său de colorist îl depăşeşte pe acela de desenator, lăsându-se condus mai mult de sensibilitate. Este o etapă subtilă în care artistul urmărește armonii cromatice, întocmai cum mărturisea într-un interviu acordat revistei Flacăra: “….culoarea are o adânca parte sufletească, ea e un proces dramatic între pictor şi lumea dinafară….” Lucrarea În spatele scenei corespunde tematic și stilistic noii viziuni cu care artistul se identifică. Fermecat de animația francezului Emile Reynauld Pauvre Pierrot, experiment al teatrului optic, anterior cinematografului, care făcuse mare vâlvă în epocă, Iser realizează câteva guașe care ilustrează iubirea neîmplinită a arlechinului Pierrot pentru balerina Columbina. Compoziția redusă la bidimensional, are un aer teatral, preluat din animația originală. Decupajul vizual, schematismul desenului și rapiditatea tușei sunt specifice limbajului modernist. Deasemenea, gustul pentru inovație este reflectat și de reducerea cromatică la tonuri de gri. Curios și adaptabil, Iosif Iser a fost permanent preocupat să experimenteze și să-și înnoiască limbajul plastic. După perioada celui de-al doilea război mondial, perioadă în care suferă din cauza antisemitismului și marginalizării forțate din cauza originii sale etnice defavorabile regimului de extremă dreaptă, artistul se orientează firesc spre directivele noului regim comunist, care promitea egalitate socială, indiferent de religie sau etnie. Astfel, ultima etapă a creației sale a fost marcată de realism socialist. (V.I.)

JIANU, Ionel,” Iser”, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1957 MIHALACHE, Dorin, ”Iosif Iser”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968

width: 46 cm
height: 63 cm

26. În spatele scenei

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!