93. În grădină [a doua jumătate a anilor '20]

  • Gheorghe Petraşcu
    lot.sold: 17.000,00 EUR
    lot.estimate: 18.000,00 EUR - 28.000,00 EUR
    lot.sold: 17.000,00 EUR
signature
semnat stânga jos, cu roşu, G. Petraşcu
medium
ulei pe pânză
description
Opera o reprezintă pe soția artistului înconjurată de natură, în spatele casei lor din Târgoviște. Această pânză este realizată într-o perioadă în care Gheorghe Petrașcu se bucura deja de apreciere internațională, perioadă de maturitate creativă, însă modestia artistului stăpânește în continuare opera sa. Modelul preferat al acestuia, soția Lucreția, apare în diverse ipostaze în multe dintre operele sale - în interior, nud sau portret. Deși scenele care înfățișează personaje în natură sunt mai rare în cazul lui Petrașcu, această lucrare nu este o excepție stilistică, ci chiar întruchipează limbajul personal al pictorului. Compoziția echilibrată, statică este o trăsătură tipică, la fel ca și construcția imaginii pe baza culorii - în perioada maturității albul are rolul principal, iar cel secundar este oferit petelor discrete, dar de efect, de roșu și albastru. Suprapunerea tușelor și lipsa conturului sunt, alături de motivul ales, elemente de factură impresionistă în această sinteză petraşciană. Pentru faptul că reuşeşte să identifice şi să redea idilicul celor mai banale obiecte, poate fi numit romantic. Romantismul lui Petrașcu se mai exprimă şi prin dramatism: el creează la limita dintre “înflăcărarea imaginației și contemplarea calmă a fenomenelor din realitatea imediată”. Însăși sensibilitatea lui poate fi definită ca romantică: este ataşat de trecut şi se inspiră din rustic și tradițional, din natură; este, de asemenea, un admirator declarat al lui Eminescu. Natura are în acest caz doar rol decorativ și de a reduce spațiul, evitând astfel folosirea perspectivei, o altă trăsătură tipică artistului. Într-un asemenea peisaj, personajul, parcă încremenit, lasă impresia că ar fi o statuie. Această simplitate atemporală este obținută prin reducerea la esență a ceea ce este reprezentat, provocând un efect de monumentalitate care contrastează cu modestia subiectului. (H.T.)
bio
FLOREA, Vasile,“Gheorghe Petrașcu”, Ed. Meridiane, București, 1990 Catalogul expoziției “Gh. Petrașcu”, Muzeul de Artă al R.S.R., București, 1972
dimensions
  • width: 54 cm
  • height: 45 cm
dating
a doua jumătate a anilor '20

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.