75C. Sabie cumană (kipceac), de tip est-european, cca. 1300, piesă foarte rară, muzeală

    lot.lot-withdrawn:
medium
oțel
description
Săbiile de acest tip au o relevanță deosebită în istoria est europeană, inclusiv pentru spațiul românesc. La curbura Carpaților a existată până la începutul secolului al XIV-lea o formațiune statală cumană, cunoscută ca și Cumania Neagră, ai cărori lideri erau creștinați, drept pentru care aveau și propria episcopie, a Milcovului. Influența cumană a fost foarte importantă și în partea sudică a Carpaților, contribuind semnificativ la formarea statului medieval Țara Românească sub primii Basarabi, insuși acest nume fiind de sorginte cumană. O piesă foartă greu de găsit, de nelipsit în colecția unui pasionat de istorie medievală românească. Lamă de fier, ușor încovoiată, cu lățime de cca. 12 mm, tăișul pe burtă și vârful cu două tăișuri, ceva mai puternic curbat. Mâner decalat spre exterior (spre burtă), pe față canal cu două orificii pentru nituri; mică bucată din extremitate ruptă. Partea superioară a lamei este prevăzută cu o întăritură din bandă de tablă de cca. 18 mm, tipic pentru săbiile populațiilor nomade dinainte de secolul al XV-lea. Pe lângă rolul decorativ, această bandă are rolul atât de întăritură, cât și acela de a fixa garda sabiei între ea și partea lemnoasă a mânerului. Gardă scurtă, de cca. 6,5 cm, ușor curbată spre exterior, cu doi butoni la extremități. Lungimea totală este de 86 cm. Urme minimale de coroziune, inevitabile trecerii timpului. Piesă excepțional de bine păstrată, restaurată de experți la cel mai înalt nivel muzeal, cu eliminarea sărurilor (care altfel ar continua să lucreze peste ani în ciuda conservării), curățată mecanic și stabilizată chimic. Fără adagii de material. Foarte rară, mai ales în această stare excelentă.
dimensions
  • custom: l=85 cm
provenance
Colecție privată din sudul Germaniei, achiziționată de pe piața germană de antichități, de la o casă de licitații din München.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.