29. Personaj închis [1999]

  • Mircea Roman
    lot.estimate: 15.000,00 EUR
    lot.not_sold:
    lot.shop-sell-price: 18.090,00 EUR
signature
semnat lateral stânga, "ROMAN"
medium
lemn
description
Unul dintre cei mai prolifici sculptori contemporani, Mircea Roman s-a afirmat printr-o suită de participări la unele dintre cele mai importante manifestări artistice ale vremii. Își însușește cunoștințele artistice la Cluj, în anii ’80 și creează opere iconice, ușor de distins, prin adoptarea unor tehnici proprii, pe care o demonstrează cu preponderență în lemn și bronz. Remarcăm seria dedicată personajelor, atipice, hibride, parțial umanizate, pe care le cioplește cu grijă și dedicare. Operele sale sunt atemporale, iar psihologia personajelor sale e ușor de tăinuit prin titlurile sugestive: ”Personaj închis”, ”Nevinovatul”, ”Personaj răpus”, ”Personaj cu armură interioară” sau ”Personaj cu brațele întinse”. Artistul a locuit pentru o vreme și la Londra, acolo unde a organizat nu mai puțin de trei expoziții personale. Opera de față a participat la expoziția personală de la Riverside Studios din Londra, în anul 2000. Sculptura sa, ”Omul-barcă”, a fost amplasată pentru o vreme pe unul dintre pontoanele Tamisei. Alte lucrări semnate de artist se găsesc în colecțiile unor reputate muzee precum Muzeul Național de Artă Contemporană din București, Muzeul de Artă Vizuală din Galați, Muzeul de Artă Recentă din București sau Muzeul de Artă Contemporană din Osaka, Japonia. În anul 1992, lui Mircea Roman îi era acordat Marele Premiu la Trienala de la Osaka, iar în anul 1995, artistul participa la Bienala de la Veneția.
dimensions
  • depth: 72 cm
  • width: 90 cm
  • height: 169 cm
research_info
Opera este reprodusă în catalogul "Mircea Roman", Cluj-Napoca, ed. Idea Design & Print Cluj, 2000. Opera a făcut parte din expoziția personală de la Riverside Studios, Londra, 2000.
dating
1999

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.