78. Autoportret [2003-2004]

  • Adrian Ghenie
    lot.sold: 99.999,00 EUR
    lot.estimate: 50.000,00 EUR - 70.000,00 EUR
    lot.sold: 99.999,00 EUR
signature
semnat dreapta jos, cu roșu, "Ghenie"
medium
ulei pe carton
description
Pornind de la premisa că ”pictura este singurul mediu prin care se poate exprima natura viscerală a lumii”, Adrian Ghenie zugrăvește, printr-o mișcare browniană dictată de stările sale interioare, o artă uneori brutală, inspirată din istorie și senzațiile pe care i le trezește Europa de Est. Contactul său cu lumea artei e mijlocit de o vecină din orașul natal, care îl introduce pe Ghenie în lumea unor pictori precum Aivazovsky sau Repin. Tot ea îi observă și încurajează talentul și devine primul său critic. În 2001, artistul absolvă Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, dobândind tehnica și capacitățile de execuție corespunzătoare clasicismului. Odată cu descoperirea avangardei, se va produce o schimbare majoră de paradigmă în opera sa. În 2005, alături de colegul său, Mihai Pop, fondează la Cluj Galeria Plan B, care avea să devină unul dintre epicentrele vieții artistice din oraș. Galeria se va extinde, mai apoi, și în Berlin. În 2007, Galeria organizează pavilionul românesc al Bienalei de la Veneția, iar în 2015, Adrian Ghenie reprezintă - cu proiectul ”Darwin’s Room” - România în cadrul celei de-a 56-a ediții a Bienalei de la Veneția. Lucrările sale, a căror incontestabilă valoare e recunoscută la nivel mondial, se află în colecții precum: Centre Pompidou, Paris; The Metropolitan Museum of Art, New York; Los Angeles County Museum of Art; The Stedelijk Museum voor Actuele Kunst (S.M.A.K), Ghent; Museum of Modern Art, San Francisco; The Hammer Museum, Los Angeles; Centro de Arte Contemporáneo, Málaga; Francois Pinault Collection, Venice; Hort Family Collection, New York; David Roberts Collection, London; Titze Collection, Paris; The George Economou Collection, Athens; The Sander Collection, Darmstadt. De-a lungul timpului, mai multe dintre operele sale au reușit să treacă pragul de adjudecare de 1.000.000 de euro în diferite case de licitații recunoscute la nivel mondial. Artistul capturează în pânzele sale vulnerabilitatea, frustrarea, sau dorința. Ilustrează subconștientul și folosește, aproape coregrafic, o cromatică întunecată, brutală. Lucrările sale surprind figurativul, însă artistul nu ezită să apeleze la utilizarea obscurului, atât prin schimbarea punctului focal, cât și prin reprezentarea unor personaje lipsite de trăsături particulare. Adrian Ghenie incorporează în pânzele sale cinematicul prin folosirea luminii și a texturilor. Concepută la începutul anilor 2000, lucrarea de față face parte dintr-un ciclu mai larg pe care autorul îl dedică fragmentării și descompunerii chipurilor sau obiectelor pe care le înregistrează pictural în operele sale. Surprins din profil, portretul de față se îndepărtează în mod visceral de realitatea cotidiană și propune încifrări complexe prin ductul încorsetat al penelului. Într-un alt portret realizat în aceeași perioadă, Adrian Ghenie surprinde modelul în plan frontal, oferindu-ne acces direct asupra întregului chip al aceluiași personaj. Ochii, nasul, bărbia și gâtul protsgonistului sunt complet acoperite, prin badijonări și permutări tehnice și stilistice. Restul epidermului e transformat în frânturi și bucăți ce imită materiale tehnice, lăsând astfel loc interpretărilor de ordin psihologic. Artistul optează pentru aceeași cromatică în cadrul tuturor lucrărilor realizate pentru această serie, astfel că nuanțele roșiatice sau brun-cărămizii, contribuie la atmosfera apăsătoare pe care o emană întreaga compoziție.
bio
VASILIU, Luiza, ”Metoda mea e administrarea eșecului – interviu cu Adrian Ghenie”, în ”Dilema Veche”, nr. 578, 12-18 martie 2015.
dimensions
  • width: 74 cm
  • height: 74 cm
dating
2003-2004

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.