Pregătiri de masă (Interior IV)

semnat dreapta sus, cu brun, Tonitza

ulei pe carton

Tonitza cunoaște prima revelație artistică după finalizarea cursurilor în cadrul Școlii de Belle Arte din Iași, și anume odată cu plecarea în München, unde este admis la Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase, printre cei doisprezece elevi ai profesorului Hugo von Habermann. Membru al grupării “Sezession”, al cărei preşedinte a fost la un moment dat, Habermann i-a produs o impresie puternică, prin prisma pasiunii sale pentru arta mediteraneană de la începuturile creştinismului şi a rigurozităţii în studiul documentelor şi colecţiilor de artă bizantină din Pinacoteca oraşului, pe care Tonitza le cultivase în timpul studiilor. Cunoaşterea capodoperelor artei trecutului a avut o mare însemnătate în anii formării sale artistice, cercetând mai ales operele lui Rembrandt, Tizian, Dürer, Correggio, Holbein şi Rubens, pe care le putea vedea în Altere Pinakothek, dar şi expoziţiile contemporanilor. În 1909 părăseşte academia müncheneză şi porneşte din nou într-o călătorie în Italia, la Milano, Parma, Genova, Veneţia, Ravenna, Florenţa şi Roma, ocazie cu care studiază monumentele şi operele din muzee şi lucrează inspirat de cele mai înalte exemple ale măiestriei bizantine. Spre sfârşitul anului ajunge la Paris, unde face scurte escale în atelierele pictorilor Aman-Jean şi Pierre Laprade, frecventează probabil unele academii libere din Montparnasse şi vizitează cu fervoare muzeele, mai ales Luvrul. Îşi manifestă preferinţa pentru operele lui Watteau şi Chardin şi execută numeroase studii după cele ale lui Delacroix, Ingres, Daumier şi alţii. Ajunge şi la Barbizon, pe urmele înaintaşilor săi, această perioadă fiind marcată de experimentarea unor procedee impresioniste şi de încercările, uneori anevoioase, de a picta atmosfera. Încă din primele expoziţii în țară, unde se întorcea după cei 3-4 ani petrecuți în Occident, Tonitza a manifestat în lucrările sale predispoziţia către o tematică inspirată “din lumea celor umili”, precum intitulase o serie de desene expuse în 1916, împreună cu Ştefan Dimitrescu. Această preocupare se accentuează prin experienţa războiului, când, mobilizat şi trimis pe front în prima linie, cade prizonier în luptele de la Turtucaia şi ajunge în lagărul de la Kârdjali. Colegii de suferinţă i-au fost timp de aproape doi ani modele pentru cele aproape 1.000 de desene şi schiţe, pe care Tonitza intenţiona să le publice în scopul propagandei pacifiste. Tema războiului va rămâne în opera sa până către anul 1925, zilele petrecute pe front şi în lagăr marcându-l puternic şi alimentând cu subiecte dramaticele picturi-reportaje, rezultate din observaţia directă. Însă infuzia cea mai însemnată a constat în transformarea cadrului estetic către tematici și maniere expresioniste. În 1919 se mută în Bucureşti, unde începe să desfăşoare o activitate pusă “îndeosebi în slujba fraţilor celor mai umili”, înţelegând că arta are mai ales funcţia de a expune durerea neascultată a celor defavorizaţi. Răspunde apelului lui Gala Galaction, care în revista “Socialismul” îi îndemna pe artişti să se alăture proletariatului în lupta împotriva nedreptăţilor, începând o activitate publicistică intensă, materializată în aproape trei sute de desene şi caricaturi, alternate cu articole adresate artiştilor plastici. Însă, dincolo de pasiunile politice și predispoziția pentru o artă dedicată omului simplu, Tonitza reușește să facă distincția între manifestul politic – materializat în desene și critică – și rostul picturii. Uleiurile pe care le lucrează la începutul anilor ’20 marchează astfel maturitatea artistului. Temele încep să contureze viziunea artistică ce se va concretiza mai ales în primii ani ai deceniului trei. În expoziția personală din ianuarie – februarie 1921 descoperim compoziții diverse, axate în special pe subiectul uman. Naturile statice sunt mai puțin importante, singura lor direcție la acea oră fiind, poate, doar în contextul unor opere mai complexe. Portrete de copii, câteva peisaje și foarte multe uleiuri dedicate unor subiecte intime, de la viața familială la urmele încă pregnante ale anilor de detenție în lagăr, alcătuiesc una dintre primele manifestări expoziționale prin care Tonitza se individualizează în viața artistică interbelică. Interesant este că în cadrul unei expoziții eclectice, Tonitza reușește să introducă cicluri bine modelate care nu se pierd în contextul general. Astfel, ni se relevă și opera de față, “Pregătiri de masă” făcând parte din seria “Interior”, alcătuită din 6 uleiuri (vezi catalogul expoziției Tonitza, 1921, categoriile 18, 19, 20, 22, 24 și 51). Limbajul uzitat de Tonitza în compunerea operei de față lasă deschisă discuția despre maniera și locul pe care aceasta îl oferă pictorului în contextul artei românești. Biografia carierei lui Tonitza este ea însăși ambiguă în ceea ce privește stilul care îl definește pe artist, acesta fiind atras concomitent de impresionism, expresionism, modernism și multe alte variații în funcție de temele abordate. Compromisul criticii de artă românești ne oferă răspunsuri la fel de eclectice, chiar ezitante: Tonitza “coloristul”, “pictorul copiilor” sau “umanistul”. “Pregătiri de masă (Interior IV)” oferă o vibrație asemănătoare în privința ideii artistice de la care a pornit Tonitza. Stratul expresionist reiese atât din atmosfera pe care artistul încearcă să o inspire, dar și din alegerea cromatică. Dislocată parcă din contextul general al paletei, suprafața tonurilor de roșu devine punctul de declarație artistică. Paradoxal, Tonitza nu balansează compoziția prin contrast complementar, ci alege – în nota tipică a stilului din anii 1920-1921 – să accentueze veșmintele de pe model prin folosirea tușei de negru. În același timp, modelul este chiar soția artistului, Ecaterina Climescu. Astfel, descifrarea tabloului, chiar a întregului ciclu, este intermediată și de influxul de intimism și personal față de care Tonitza se va atașa în creația începutului anilor ’20. În același timp, dincolo de motivul și motivația expresionistă, desenul și tehnica de pictare ne prezintă un artist cu tendințe moderniste. Alături de toate acestea, pensulația sacadată, dar și alternanța direcțiilor date tușelor, transformă opera într-o declarație estetică percepută în epocă drept Manifest (I.P.)

BREZIANU, Barbu, ”N.N.Tonitza”, Ed. Academiei, București, 1967 BREZIANU, Barbu, “N.N.Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1986 BREZIANU, Barbu, FORTUNESCU, Irina, “N.N.Tonitza. Corespondența”, Ed. Meridiane, București, 1978 CIUCĂ, Valentin, “Pe urmele lui Tonitza”, Ed. Sport-Turism, București, 1984 COMARNESCU, Petru, “N.N.Tonitza”, Ed. Tineretului, București, 1962 JIANU, Ionel, “Tonitza”, Ed. Căminul Artei, București, 1945 PELEANU, Georgeta, “Expoziția N.N.Tonitza”[catalog], Muzeul de Artă al R.P.R., București, 1964 ȘORBAN, Raoul, “Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1973

width: 69 cm
custom: 58,5

Opera a participat la expoziția personală Nicolae Tonitza, Salonul "Arta", București, 14 ianuarie - 3 februarie 1921, la cat. 22, sub titlul "Interior IV". Opera a participat la expoziția retrospectivă "N.N.Tonitza", Muzeul de Artă al R.P.R., București, ianuarie-martie 1964 și este reprodusă în catalogul expoziției la cat. 31, pag. 59.

Etichetă de participare în expoziţia "Nicolae Tonitza", Muzeul de Artă al R.P.R, Bucureşti, 1963.

1920-1921

colecția Tatiana și dr. Gheorghe Brătescu.

206. Pregătiri de masă (Interior IV) [1920-1921]

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!