52C. Icoană pe lemn, ”Schimbarea la față”, atribuit zugrav Popa Simeon din Pitești, a doua jumătate a sec. XVIII, piesă rară, de colecție

    lot.initial-price: 2.000,00 EUR
    lot.not_sold:
    lot.shop-sell-price: 3.000,00 EUR
medium
tempera și foiță de aur pe lemn
description
Lucrarea este o icoană împărătească și a făcut parte dintr-un iconostas dintr-o biserică din Transilvania (zona Hațeg - Hunedoara) unde a activat zugravul. Pe un fond pictat cu albastru-cer presărat cu stele albe, în partea de sus, și un peisaj muntos stilizat, în partea de jos a icoanei, este redat în centrul compozitiei Iisus Hristos, reprezentat în picioare, în veșminte strălucitoare și înconjurat de o mandorlă. El binecuvântează cu dreapta și cu stânga ține un text: ”Eu sunt Domnul și Dumnezeul Tău”. Este flancat de Proorocul Ilie și Proorocul Moise (cu Tablele Legii) redați în picioare pe creștetul unor munți stilizați. În partea de jos a compoziției sunt redați cei trei Apostoli care l-au însoțit pe Iisus la muntele Tabor - Petru, Ioan și Iacob, care în momentul Transfigurării Sale, aceștia au fost prăvăliți la pământ. O ramă dublu profilată, pictată pe margine cu roșu-ocru este aplicată pe icoană. Compoziția și stilul icoanei este caracteristic picturii zugravului Simeon din Pitești, care a desfășurat în zonă o activitate prolifică timp de cca. 30 de ani.
dimensions
  • width: 57.5 cm
  • height: 79 cm

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.