50. Portretul lui Brunea Fox

  • Max Hermann Maxy
    lot.sold: 15.000,00 EUR
    lot.estimate: 6.000,00 EUR - 12.000,00 EUR
    lot.sold: 15.000,00 EUR
signature
semnat şi datat dreapta jos, prin zgrafiere, Maxy, 1929
medium
ulei pe carton
description
Legăturile strânse realizate în perioada interbelică între principalii “jucători” ai avangardei românești au fost probabil la fel de importante ca inovația și creația personală a fiecărui individ implicat în acest întreg proces. Trebuie doar să amintim de “Lăptăria lui Enache”, locul în care au luat naștere idei, picturi, reviste, din condeiele unui Ștephan Roll, Victor Brauner, Ilarie Voronca, Sașa Pană sau Geo Bogza. Mișcarea artistică avea să se definească prin colaborarea dintre plasticieni și scriitori, fapt dovedit nu doar de prietenia sau corespondența cunoscută, ci mai ales de publicațiile avangardiste ce au conturat întreaga perioadă interbelică. Colaborarea lui Maxy cu “regele reportajului”, supranumele primit de Filip Brauner, numele adevărat al lui Brunea-Fox, începe pe la jumătatea deceniului trei al secolului trecut, așa cum ne-o dovedește și portretul-desen pe care Maxy il face, reprodus în revista “Puntea de fildeș”, în nr.1 pe 1925. Însă perioada cea mai apropiată dintre cei doi va coincide cu conceperea revistei INTEGRAL, în a cărei redacție bucureșteană se regăseau atât Maxy, cât și Brunea-Fox. De altfel primul număr al revistei avea să conțină atât ilustrații ale pictorului, dar și un articol pe două pagini al celui ce se semna F.Brunea. Portretul realizat în 1929, dedicat prietenului Filip Brunea, avea să fie prezentat în epocă doar în anul realizării lui, în cadrul expoziției Grupului de Artă Nouă, fiind una dintre cele 19 opere cu care Maxy participa la manifestarea de la Academia Artelor Decorative. (I.P.)
bio
Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, Uniunea Artiștilor Plastici, “Expoziția Retrospectivă M.H.Maxy”, catalog, București, 1965 ILK, Michael, “M.H.Maxy-Artist integralist”, Berlin, 2003 OPREA, Petre, “M.H.Maxy”, Ed. Meridiane, București, 1974
dimensions
  • custom: 49,5
research_info
Proveniență: colecția Filip Brunea-Fox; colecția jurnalistului Jean Ionescu; din anii ‘90 în colecția S.C., București. Opera a participat la a II-a Expoziție a “Grupului de Artă Nouă”, București, 1929, și este reprodusă ca atare în monografia “M.H.Maxy-artist integralist”, Michael Ilk, Berlin, 2003. Opera a participat la Expoziția Retrospectivă M.H.Maxy, Sala Dalles, București, octombrie-noiembrie 1965, și este reprodusă în catalogul expoziției la cat. nr. 42. Opera este reprodusă în monografia “M.H. Maxy”, Petre Oprea, Ed. Meridiane, 1974. Opera urmează a fi reprodusă în catalogul expoziției “Last Portrait: Portrait from Posterity“, din 23 ianuarie la Yad Vashem, Ierusalim.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.