30Т. Diplomă de înnobilare emisă de principele Mihai Apafi în 14 ianuarie 1667 la Târgul Mureș pentru Ioan și Petru Raț (Racz) din Caransebeș, cu blazonul pictat acordat fraților, sigiliu și semnătura olografă a principelui, piesă muzeală, de colecție

    lot.initial-price: 1.500,00 EUR
    lot.sold: 2.750,00 EUR
    lot.initial-price: 1.500,00 EUR
    lot.sold: 2.750,00 EUR
medium
cerneală ferogalică și aur pe vellum, ceară și lemn
description
”Noi, Mihail Apafi, din mila lui Dumnezeu principe al Transilvaniei, domn al părţilor din regatul Ungariei şi comite al secuilor etc., dăm de ştire făcând cunoscut prin cuprinsul scrisorii de faţă tuturor cărora li se cuvine, că noi, la rugămintea făcută nouă în chip deosebit în această privinţă de către mai mulţi domni credincioşi consilieri ai noştri, precum şi luând aminte şi ţinând seama de credinţa şi de slujbele credincioase ale vrednicilor Ioan şi Petru Raţ din Caransebeş, fraţi buni, pe care aceştia, după cum se ştie, le-au făcut şi le-au adus cu credinţă, începând cu vremea de când, din bunătatea dumnezeiască, ţinem frâiele principatului nostru, (slujbe) pe care au promis şi s-au oferit că le vor face şi le vor aduce chiar şi mai apoi, aşadar pe aceşti Ioan şi Petru Raţ, din milostivirea noastră deosebită şi din deplinătatea puterii noastre princiare, i-am ridicat cu îndurare din starea şi condiţia plebee în care s-au născut şi au trăit, până acum şi am hotărât să-i numărăm, să-i alăturăm, să-i cooptăm şi să-i înregistrăm în ceata şi numărul adevăraţilor, născuţilor, neîndoielnicilor şi deosebiţilor nobili ai ţării noastre a Transilvaniei şi a părţilor din Ungaria care îi sunt alăturate, după cum îi numărăm, îi alăturăm, îi cooptăm şi îi înregistrăm, hotărând în chip deosebit ca, de acum înainte şi pentru vremurile care urmează, aceeaşi Ioan şi Petru Raţ, precum şi toţi moştenitorii şi coborâtorii lor de ambele sexe, să fie socotiţi şi cunoscuţi drept adevăraţi, născuţi şi neîndoielnici nobili. Iar ca semn al acestei adevărate şi desăvârşite nobilităţi a lor, le-am dat, le-am dăruit, şi le-am hărăzit cu milostivire, cu chibzuinţă şi dintr-o anumită ştiinţă şi dărnicie princiară ale noastre, amintiţilor Ioan şi Petru Raţ, precum şi tuturor moştenitorilor şi coborâtorilor lor de ambele sexe, acest blazon sau însemn al nobilităţii, anume un scut militar de culoarea cerului, în al cărui câmp sau suprafaţă se vede un om în întregime, îmbrăcat cu o mantie şi ţinând îndreptat în sus un pumnal scos din teacă, iar deasupra scutului este aşezat un coif militar cu viziera lăsată, înconjurat de o diademă regală frumos împodobită cu pietre preţioase şi perle. Din vârful coifului pornesc însă benzi sau făşii de diferite culori, înconjurând şi împodobind cât se poate de frumos ambele laturi sau margini ale scutului, aşa cum toate acestea pot fi văzute înfăţişate mai limpede şi pictate în capul sau la începutul scrisorii noastre de faţă prin mâna, iscusită şi arta pictorului. De asemenea, încuviinţăm şi hărăzim ca aceştia (Ioan şi Petru Raţ) să ducă şi să poarte amintitul blazon sau însemn al nobilităţii, după obiceiul celorlalţi, adevăraţi, născuţi, neîndoielnici şi deosebiţi nobili care folosesc blazonul, pretutindeni în lupte, jocuri cu lancea, turniruri, dueluri, lupte individuale şi orice altfel de activităţi militare şi nobiliare, pe sigilii, steaguri, draperii, covoare, cortine, inele, scuturi, corturi, case, morminte şi îndeobşte pe orice fel de lucruri şi lucrări, sub chipul adevăratei şi desăvârşitei nobilităţi care îi deosebeşte de toţi şi de fiecare dintre oamenii de orice stare, condiţie, rang, onoare, rând, slujbă, demnitate şi treaptă ar fi, şi vrem să li se zică, să fie socotiţi, numiţi şi cunoscuţi în acest fel şi să fie în stare şi să se poată folosi şi bucura pe vecie de toate şi de fiecare dintre acele onoruri, milostiviri, privilegii, scutiri, libertăţi, imunităţi şi prerogative, de care se folosesc, beneficiază şi se bucură în orice chip, de drept; şi după vechiul obicei, ceilalţi adevăraţi, născuţi, neîndoielnici şi deosebiţi nobili şi oşteni ai pomenitei ţări ale noastre a Transilvaniei şi a părţilor din Ungaria care îi sunt alăturate. De asemenea, spre o mai mare mărturie a milostivirii şi dărniciei noastre princiare faţă de sus-amintiţii Ioan şi Petru Raţ, am hotărât cu îndurare ca, după casa acestora, care se află şi pe care o stăpânesc în târgul Hunedoara şi comitatul Hunedoarei, anume pe strada numită în limba poporului strada Grecilor, în vecinătatea caselor lui Albert Orbonaş, pe de o parte, şi Moise Mânda, pe de altă parte, să fie scutiţi, iertaţi, eliberaţi şi nobilitaţi pe veci de plata oricăror dări, taxe şi contribuţii ale noastre, atât cele obişnuite cât şi cele extraordinare, de plata dării şi a venitului Cămării noastre, de îndeplinirea oricăror servicii plebee şi civile, de găzduirea oaspeţilor şi primirea lor în acea casă, de asemenea de prestarea oricărei decime, none, quinte, quarte, dări după căpiţa de Îan şi împlinirea oricăror altor dări şi colecte după ogoarele, alodiile, semănăturile şi orice alte bunuri şi pământuri de arătură aflate între adevăratele hotare ale teritoriului zisului târg Hunedoara, care ţin de drept de acea casă, fiind stăpânite şi cumpărate în bună rânduială, după cum îi scutim, îi iertăm, îi eliberăm şi îi nobiiităm prin scrisoarea de faţă. De aceea, prin scrisoarea de faţă vă punem în vedere şi vă poruncim cu tărie vouă, credincioşilor noştri, cinstiţilor, măreţilor, de nobil neam, aleşilor şi nobililor, comiţilor supremi şi vicecomiţilor, juzilor şi vicejuzilor nobililor, de asemenea dijmuiturilor şi perceptorilor şi încasatorilor din comitatul Hunedoarei ai oricăror contribuţii şi dări, precum şi celor care se îngrijesc de găzduirea oaspeţilor şi locţiitorilor lor, anume atât celor de acum cât şi celor din viitor, care vor fi rânduiţi în cursul vremii, de asemenea chibzuiţilor jude şi juraţi ai târgului Hunedoara, care vor vedea scrisoarea de faţă, nouă iubiţi, ca, de acum înainte şi pentru vremurile care vor urma, voi să nu îndrăzniţi şi nici să cutezaţi într-un fel oarecare, ca pe amintiţii Ioan şi Petru Raţ, precum şi pe toţi moştenitorii şi coborâtorii lor de ambele sexe, să-i siliţi şi să-i constrângeţi sau să-i împiedicaţi, tulburaţi, supăraţi sau păgubiţi, din această cauză într-un mod oarecare în persoana şi toate lucrurile şi bunurile lor în ceea ce priveşte scutirea amintitei case şi a oricăror bunuri care ţin de aceasta de la plata oricăror dări, taxe şi contribuţii ale noastre, atât cele obişnuite cât şi cele extraordinare, de la plata dării şi a venitului Cămării noastre, de la împlinirea oricăror servicii plebee şi civile, de la găzduirea oaspeţilor şi primirea lor în acea casă, de la prestarea oricărei decime, none, quinte, quarte, dări după căpiţa de făn şi împlinirea oricăror altor dări şi colecte, ci sunteţi obligaţi, datori şi trebuie să socotiţi, scutită, iertată, eliberată şi nobilitată pe veci acea casă şi tot ceea ce ţine de aceasta. Altfel să nu se facă. După citirea scrisorii din faţă, să o restituiţi celui care a înfăţişat-o. Spre amintirea şi tăria veşnică a acestui lucru am hotărât să dăm şi să hărăzim cu milostivire această scrisoare a noastră, a cărei tărie am sporit-o şi prin atârnarea sigiliului nostru autentic, amintiţilor Ioan şi Petru Raţ, precum şi tuturor moştenitorilor şi coborâtorilor lor de ambele sexe. Dată în oraşul nostru Târgu Mureş, în a patrusprezecea zi a lui ianuarie, în anul Domnului o mie şase sute şasezeci şi şapte. Mihail Apafi ppr.” Însemnaxe pe plicatură ”Această scrisoare de blazon, cu numele scrise în interiorul ei, a fost înfăţişată şi făcută publică în anul 1667, în 27 ale lui ianuarie, în Dieta generală a domnilor regnicolari ţinută în oraşul Târgu Mureş, rară a se ridica vreo împotrivire. Eliberată de magistrul Martin Sărpataki, protonotar al preavestitului domn, al domnului principe al Transilvaniei ppr.”
bio
Documentul a fost publicat de Costin Feneșan și Rad Râpă-Buicliu, în articolul ”Diplomă de înnobilare și blazon a unor români bănățeni pribegi (1667)”, din revista ”Banatica”, nr. 17, Reșița, 2005, p. 355-366.
dimensions
  • width: 64 cm
  • height: 31 cm
research_info
Frații Ioan și Petru Rac s-au bucurat, în urma serviciilor aduse principelui Transilvaniei nu numai de înnobilare și de acordarea unui blazon nobiliar, ci și de mai multe avantaje de ordin fiscal la 14 ianuarie 1667, prin diploma emisă la Târgu Mureș, probabil cu ocazia Dietei Transilvaniei care își ținea lucrările, principele ardelean Mihail Apafi. La 27 ianuarie 1667 diploma de înnobilare și blazon a celor doi frați caransebeșeni a fost prezentată public în Dieta Transilvaniei de către protonotarul princiar Martin Sărpataki, fără să se fi formulat vreo obiecție cu privire la legalitatea ei, odată cu aceasta dobândind efecte juridice depline și imediate.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.