Noapte la Ștefănești - Artmark România

semnat stânga jos, cu negru, în monogramă, TUC

ulei pe pânză

„Neîndoielnic, arta lui Ţuculescu constituie o experienţă artistică de excepţie, fără precedent şi fără vizibile urmări imediate, în continuumul picturii româneşti, în care n-a ilustrat ori reprezentat vreo «şcoală» ori vreo tendinţă dominantă, ci mai degrabă un anume tip de creator şi de experienţă totală a imaginii; în care nici n-a creat vreo şcoală, ci mai degrabă a insuflat un spirit «absolutist» al actului creator, mărturia unică a unui mod radical şi profund de a gândi şi trăi arta.” (Magda Cârneci) Arta românească, până către sfârşitul anilor ’30, în afară de câteva excepţii, era dominată de o pictură elegantă şi comodă, care nu ridica probleme esenţiale. Pe acest fond, a apărut o reacţie anti-estetizantă, artiştii din generaţia tânără fiind interesaţi de o pictură viguroasă, exaltată cromatic, dramatică, care să exprime situaţia gravă a momentului, în care plutea presimţirea războiului. Printre aceştia, Ţuculescu reprezintă personalitatea cea mai puternică şi mai originală a acestei direcţii expresioniste, sincronizată cu starea de spirit din mediul artistic european în care se instaurase criza imaginii. Pictura sa depăşeşte repede posibilităţile de expresie ale figurativului realist, apanaj al imaginii europene tradiţionale, a cărei forţă plastică şi funcţiune erau resimţite ca fiind epuizate. Frecventând experienţele artistice europene şi româneşti, Ţuculescu preia demersul de reformulare a imaginii plastice, din punctul unde o lăsase expresionismul. Tendinţa expresionistă se instaurează în opera lui Ţuculescu încă de la ce-a de-a doua expoziţie personală, din 1939, de la Ateneul Român, dar în următorii ani va suferi oscilaţii, picturile prezentate în expoziţia din 1941 afişând o poziţie mai moderată. În unele dintre ele, critica a sesizat note andreesciene, acestea alternând cu lucrări cu intensităţi cromatice stranii şi subiecte dramatice. Opţiunea pentru expresionism se accentuează în expoziţia din 1942, când lucrările prezentate manifestă contraste cromatice violente, tuşe dezlănţuite şi structuri compoziţionale simplificate. Culorile îşi restrâng nuanţele şi tonurile, se intensifică şi alcătuiesc raporturi decorative, în timp ce negrul devine dominant. Magda Cârneci sugerează că una dintre sursele negrului la Ţuculescu este aprofundarea lecţiei lui Petraşcu, de pe această filieră venind încărcat cu sugestii simbolice şi afective. Predominanţa cromatică a negrului i-a făcut pe unii critici să numească această epocă celebră a creaţiei artistului „perioada neagră”. Pictura „Noapte la Ştefăneşti” îşi are originile în această perioadă, însă este rezultatul unui moment ulterior al creaţiei sale, marcat de o „mutaţie spirituală”, revelaţia estetică şi spirituală a folclorului românesc. Ţuculescu mărturisea că a fost inspirat de colecţia sa de scoarţe olteneşti să lucreze peisaje în care înlocuia cu „motivele de scoarţe pomii, norii, florile. Pământul era aşternut cu motive olteneşti, cerul de asemenea era tratat tot după modelul scoarţelor.” Perioada numită folclorică se desfăşoară între 1947 şi 1956 şi este analizată de Magda Cârneci, care o împarte în trei etape constituente, diferite, ce se succed pe parcursul logic al evoluţiei acestei perioade. În prima etapă, se observă apariţia motivelor decorative populare – flori, frunze, fluturi, petale stilizate –, care se suprapun peste o imagine ce îşi păstrează sugestiile cadrului tridimensional realist, cu referinţe simplificate la motivul real. Adăugate pe deasupra peisajelor şi figurilor reprezentate, motivele decorative de sorginte populară, caracterizate de o spaţialitate plată şi de cromatism decorativ creează o tensiune cu elementele realiste ale peisajului, astfel că imaginea capătă două straturi: cel figurativ şi cel decorativ. În cea de-a doua etapă, are loc o substituire a elementelor figurative prin cele decorative populare. Sistemul decorativ popular îşi găseşte un loc mai coerent în structura imaginii, fiind încorporat organic în contururile şi suprafeţele formelor ce alcătuiesc imaginea realistă. Într-o a treia etapă, imaginea se compune exclusiv din motive decorative de sine stătătoare, într-un cadru ce păstrează sugestii generice de tridimensionalitate. "Noapte la Ştefăneşti” face parte din cea de-a doua etapă a perioadei folclorice: imaginea nu mai este fidelă modelului său real, toate elementele fiind puternic stilizate în sensul motivelor scoarţelor populare – copacii, personajele, norii, plantele. Peisajul nu mai este o reproducere mimetică a realului, căci elementele lui sunt înlocuite cu elemente stilizate popular sau supuse unui proces de sinteză după canoanele decorative geometrizante. Contururile coroanelor arborilor primesc motive florale, plantele şi florile sunt stilizate, geometrizate şi tipizate, reduse la scheme sintetice supuse legilor decorativului, iar personajele sunt înlocuite cu păpuşi, tratate liber, gestual, din pete mari de culoare. În introducerea tipului decorativ stilizat al păpuşii în locul personajelor se constată un proces invers celui de decorativizare a elementelor realiste – intenţia de naturalizare a schemei populare către o figurare mai realistă, o întoarcere către motivul codificat iniţial. Peisajul se compune din câmpuri cromatice de intensităţi paroxistice, care formează contraste violente de negru-galben, roşu-negru, albastru-galben, care sugerează o atmosferă nocturnă stranie. Figurile umane sunt reprezentate schematic şi iau forma unor umbre independente de corp, întinzânu-se pe drum fără o raţiune realistă a desfăşurării lor. Alte umbre prelungi se întind aleatoriu, aruncând pete sumbre în câmpul imaginii. Contururile copacilor, ale coroanelor şi trunchiurilor, se simplifică, în linii groase de un albastru pătrunzător, în care se citeşte dinamismul gestului cu care au fost trasate, precum se întâmplă şi cu norii, conturaţi din puncte albe concis trasate. Un drum galben strălucitor formează o diagonală ce desparte imaginea în două registre, într-unul predominând elementul nocturn, iar în celălalt culori diurne strălucitoare. Pete de alb apar în imagine, sporind dramatismul prin contrastul puternic cu zona întunecată, iar roşul în tonuri pure produce o stare de tensiune. Imaginea nu încearcă să construiască o iluzie a realităţii, ci se manifestă ca o rememorare a unor stări psihice şi emoţionale resimţite în contact cu realul. Imaginea capătă funcţie cathartică, prin aceasta având loc eliberarea artistului de energiile interioare negative, identificate de către critica vremii în urmele lăsate de experienţa războiului, când a fost mobilizat ca medic de front. Îndepărtându-se de motivul real, Ţuculescu încearcă să se detaşeze de „afurisitul de dar mimetic”, pe care îl vede ca premisa lipsei de originalitate, prospectând folclorul ca sursă a unei expresii artistice autentice care să poată cuprinde şi sintetiza în acelaşi timp experienţa realităţii. "Noapte la Ştefăneşti” este o piesă reprezentativă pentru perioada folclorică a lui Ţuculescu, fiind menţionată de către exegeţii operei sale şi reprodusă în aproape toate volumele ce i-au fost dedicate. De valoare antologică, pictura este expresia căutărilor artistului în zona populară plină de simboluri, prin care imaginea, eliberată de servitutea mimetică faţă de real, capătă posibilitatea de a-şi apropia „adevărul lumii şi al naturii.”

CÂRNECI, Magda, „Ion Ţuculescu”, Ed. Meridiane, 1984

width: 55 cm
height: 46 cm

Pe verso etichetă de participare la a XXXIII - a Expoziție a Bienalei Internaționale de Artă, Veneția, 1966. Lucrarea este menționată în catalogul expoziției la cat. 7 Pe șasiu ștampila participării la "Expoziția Ion Țuculescu (Kunstforeningen)", Copenhaga, 1967, cat. 4 Lucrarea a participat la "Expoziția retrospectivă Ion Țuculescu", Sala Dalles, București, 1965 Lucrarea este reprodusă în: monografia "Ion Țuculescu", Ion Vlasiu, Ed. Meridiane, București, 1966, cat. 39; monografia "Ion Țuculescu", Petru Comarnescu, Ed. Meridiane, București, 1967, pag. 19; monografia "Ion Țuculescu", A. E. Baconsky, Ed. Meridiane, București, 1972, poz. 19; monografia "Ion Țuculescu", Magda Cârneci, Ed. Meridiane, București, 1984, cat. 25

48. Noapte la Ștefănești

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!