Odaliscă în șalvari roșii

semnat stânga jos, cu negru, ISER

ulei pe pânză

Pe parcursul zecilor de ani de activitate, Iser s-a aplecat mereu asupra prezentării tipurilor umane şi, chiar dacă spectrul social de unde şi-a ales modelele este destul de extins, puterea de observare a trăsăturilor specifice nu a încetat niciodată să fie ascuţită. Odată cu întoarcerea definitivă în ţară, fapt ce s-a consumat în cursul anului 1934, opera lui Iser deschide un nou capitol estetic reprezentativ. Cel puţin în privinţa compoziţiilor cu personaje, în portrete sau interioare, pictorul începe să aprofundeze din ce în ce mai mult instanţele umane prezentate. Formele apar mai individualizate şi, fie că este vorba despre odalisce, arlechini sau ţărani, motivul se epurează, personajul devenind element central, unic. În această declaraţie de personificare a compoziţiei, figurile sunt aduse în prim-plan, până la a umple întreg cadrul pictural. Dacă supunem unei scrutări atente întregul tablou uman pe care Iser îl realizează în cursul deceniilor, putem observa o trăsătură universală a personajelor prezentate. Fie că e vorba de familiile tătărăşti din Dobrogea, fie că e vorba de artişti din circ, de balerine, ţărani sau arlechini, indiferent de tehnica folosită, personajele îşi poartă chipul lor apatic, de o tristeţe stăpânită, sau mai degrabă o resemnare asumată, mai mereu contemplativă. Desigur că această trăsătură descriptivă ne indică un artist conectat sentimental la motivul prezentat sau chiar o declaraţie a propriului eu spiritual. Investigaţia la care Iser recurge este maniera prin care încearcă să înţeleagă sufletul omenesc şi tocmai calităţile care ne sunt relevate transmit privitorului o invitaţie la meditaţie asupra condiţiei umane. Dincolo de măşti, costume sau de atitudinea personajelor, compoziţiile sunt încărcate de un discurs retoric voit, plasat în câmpul estetic al expresionismului. Nu vedem la Iser prea multe feţe zâmbitoare, ci dimpotrivă, mai mereu desluşim amărăciune, resemnare, contemplare sau oboseală sufletească şi fizică. Probabil că era vorba de un joc suprem între bucuria de a picta şi tristeţea, drept concept, încărcată de motivaţie picturală. Calitatea excepţională cu care pictorul conduce întreaga compoziţie spre o nesfârşită confesiune ne indică faptul că unui pictor nu îi sunt de ajuns doar calităţile de colorist. Capacitatea de a face o declaraţie personală prin intermediul unei opere pare desprinsă din arta cuvintelor, mai mult decât din universul pictural, însă Iser se dovedeşte a fi un iscusit psiholog, atât prin introspecţie, dar şi prin analiza celorlalţi. Toate acestea descriu un artist conectat la un mod clasic de construire a unui tablou, prin observarea tuturor componentelor ce alcătuiesc opera. Întregul proces al formelor şi al substanţei colorate este dezbătut de conştiinţa sa pe linie personală, lucru evidenţiat prin evitarea unei reproduceri analitice, chiar descriptive. Esenţialitatea devine modul de lucru, iar prin extragerea elementelor definitorii ale motivului, Iser porneşte tabloul de la liniile principale de susţinere. Odalisca prezentată aici este realizată pornind tocmai de la principiile menţionate mai sus, iar Iser ne prezintă un colţ al îndrăgitului orientalism la care recurge în nenumărate rânduri. Pictorul este printre acei artişti ce ştiau să lucreze cu modelul, şi pe lângă Petraşcu sau Pallady intră într-o categorie selectă. Este un lucru bine ştiut relaţia pe care Iser o avea cu modelele sale, astfel putem înţelege cum multe tablouri au puterea de a transmite atât de uşor sentimentele artistului. Revenind la tabloul în cauză, se observă lesne că personajul feminin este gândit drept unic modelator al universului pictural, nu numai prin perspectiva oferită, dar şi prin renunţarea la aproape orice caracter decorativ. Chiar dacă de multe ori alege să prezinte şi un mediu familiar, Iser limitează aici interiorul doar la scurta schiţare a unui covor sau a unei ţesături. Costumul pe care îl alege adesea Iser este de un puternic caracter oriental, utilizat nu numai pentru calităţile descriptive ale tipului uman, dar şi pentru utilitatea tehnică a acestuia. Cămăşile largi şi şalvarii oferă mijloacele de reprezentare a mişcării şi, în plus, nu necesită o supraveghere continuă a personajului, ce are o minimă libertate. Astfel, chiar dacă nu este vorba de un model de profesie, personajul prezentat poate avea o atitudine degajată, în spatele unei ţinute vaporoase. Iser se foloseşte de această relaxare, ce îi înlesneşte să urmărească atât trăsăturile chipului, dar şi aspectul exterior. Calităţile vizuale şi tactile ale catifelelor şi mătăsurilor construiesc acea euforie optică tipică lui Iser, lesne de observat şi în tabloul de faţă. Mâna stângă a personajului ne atrage atenţia asupra unduitorilor şalvarilor roşii, ce devin centru de interes în lipsa cadrului fastuos decorat. Alt element ce trebuie punctat este oferit de modalitatea prin care Iser descrie tipologia umană. Pornind de la o prezentare monumentală a modelului, personajul îşi pierde din caracteristicile proprii şi este încărcat de valenţele descriptive ale tipului. Acest lucru porneşte de la pictarea efectivă a modelului, ale cărui trăsături şi gesturi sunt doar schiţate, evitând să transforme tabloul într-un portret. Izolarea individualului până la valoare de generic este metoda prin care Iser traduce un întreg studiu psihologic asupra umanului, dar şi asupra sinelui. Iser ne prezintă o odaliscă gânditoare, într-o poziţie specific orientală, piramidală, ce este încărcată de valenţe atât de originale, încât devine reprezentativă pentru grupul uman prezentat.

BUSUIOCEANU, Alexandru, „Iser”, Ed. Ramuri, Craiova, 1930 COMANESCU, Petru, „Iosif Iser”, Bucureşti, 1965 CRĂCIUN, Eugen, „Iser”, Ed. Căminul Artei, Bucureşti, 1945 JIANU, Ionel, „Iosif Iser”, Bucureşti, 1957 MIHALACHE, Marin, „Iosif Iser”, Bucureşti, 1968 PĂULEANU, Doina, „Pictori români la Balcic”, Monitorul Oficial, Bucureşti, 2008

width: 38 cm
height: 46 cm

32. Odaliscă în șalvari roșii

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!