Pe malul apei - Artmark România

semnat stânga jos, în tuș, Theo-Sion

ulei pe carton

Prezentată într-o expoziţie personală, în 1925, opera i-a dat prilejul sculptorului Mac Constantinescu să o caracterizeze folosind cuvintele „spirit bucolic armonizat în tonalităţi de gri şi roz”, într-o cronică semnată în Cuvântul, din 1931. Conform studiului Schobel-Clonaru lucrarea a fost realizată în perioada 1922 – 1923 şi vădeşte apropierea artistului de stilul Art Nouveau, prin prezenţa evantaiului în mâna unui nud într-o ipostază graţioasă, element specific japonez. Anii 1920 – 1930 delimitează cea de-a doua perioadă în creaţia lui Theodorescu-Sion, a celor mai mari realizări şi a dobândirii individualităţii, în care se concentrează asupra compoziţiilor inspirate din legende, balade şi tradiţii populare şi este consacrat ca artist de prestigiu. Pictura aminteşte de compoziţia intitulată „Pe malul apei”, din 1913 – 1914, prima pe tema femeilor la scăldat, care avea să fie reluată în numeroase lucrări. Una dintre ele, purtând acelaşi titlu, apare în expoziţiile personale din 1928 şi 1929, fiind reprodusă în ziarul Vremea din 15 martie 1928, iar alte trei compoziţii sunt expuse la Bienala de la Veneţia din 1938 şi ilustrate în volumul lui Nicolae Iorga „La Romania alla Biennale di Venezia”. Dintre acestea, una a ajuns în colecţia statului, participând în cadrul Târgului Internaţional din 1939 – 1940 la expoziţia de la New York şi aflându-se, în 1965, la Galeria Rembrandt din New York. Tema este tratată de Theodorescu-Sion într-o viziune apropiată de cea a lui Cézanne în seria de compoziţii având subiectul „Baigneuses”, începută în anii 1870 şi continuată până la sfârşitul vieţii. Marea sa ambiţie în aceste lucrări era să obţină o fuziune perfectă între figura umană şi peisaj. Subiectul de factură clasică este derivat din imaginile pastorale cu femei care se scaldă, precum cele ale zeiţei Diana împreună cu cortegiul său de fecioare, foarte apreciate în arta franceză. În picturile pe această temă, se consideră că Cézanne a atins desăvârşirea în reprezentarea nudului, după explorări ale posibilităţilor de reprezentare a naturii condiţiei umane, în marea tradiţie a picturii franceze narative, care au durat întreaga viaţă. Inspirat de maestrul francez, la realizările căruia era receptiv, Theodorescu-Sion orientează compoziţia urmărind regulile simetriei clasice, folosind ramurile copacilor pentru a încadra scena într-o arcadă naturală. Copacul devine element organic compoziţional, trunchiul său ca un pilon de susţinere organizând şi echilibrând imaginea. Lucrarea manifestă preferinţa artistului pentru un spaţiu închis şi un orizont ridicat, cu dealuri domoale şi pentru aglomerarea primului plan al imaginii. Fiecărui element îi este acordată atenţie egală, acestea împărtăşind o arhitectură comună, care contribuie la ideea de unitate dintre om şi peisaj. Femeile sunt elementele centrale ale imaginii, apărând ca nişte zeiţe în ipostaze graţioase, pe o scenă încadrată de ramurile arborilor. Sunt ilustrate într-o stare de relaxare completă, în toate mişcările lor rezidând un profund sentiment de calm, precum şi o calitate monumentală şi o notă decorativă. Paleta cromatică se compune din multiple nuanţe şi tonuri de brun, oranj şi roşu, acordate cu albastru cobalt şi verde de jad, aplicate într-o pastă de consistenţă onctuoasă, care conferă materiei preţiozitate. Lumina difuză, caldă, care umple scena fără a da umbre, este rezultatul încercărilor de rezolvare a unor efecte de iluminare artificială, pe care le-a întreprins între 1923 şi 1924. „Caracterul decorativ al stilului său este o îmbinare între limbajul simbolist al secessionului şi cel izvorât din gravitatea bizantină. Graţia elină fiinţează în creaţia lui Sion, prin simplitate şi expresie arhaică. Dar, aflat pe drumul permanentei căutări a specificului naţional, Sion realizează un stil unic în pictura românească, dezvoltat de linia legilor de construcţie proprie picturii murale, a armoniei şi a măsurii ornamenticei populare.”(1) Pictată în anii de maturitate ai activităţii sale artistice, opera „Baigneuze” constituie o revenire asupra temei abordate în prima perioadă, dintr-o perspectivă nouă, stăpânind ştiinţa organizării spaţiului şi a perspectivei. Imaginea aminteşte nu numai de celebra serie a lui Cézanne, ci de o întreagă tradiţie a picturii occidentale, pornind din Renaştere, grupul de femei evocând mai degrabă o scenă cu zeiţe ale mitologiei, într-o atmosferă rituală, decât o scenă de gen cu ţărănci la malul râului. Deşi revendicată tematic de la universul artei apusene, pictura manifestă, la nivelul cromaticii, căutările pictorului de a extrage culorile specifice ale peisajului românesc. (1) SCHOBEL, Doina, CLONARU, Hariton, ”Ion Theodorescu-Sion”, p.18

PAVEL, Amelia, ”Theodorescu-Sion”, Ed. Meridiane, București, 1967 SCHOBEL, Doina, CLONARU, Hariton, ”Ion Theodorescu-Sion”, Ed. Meridiane, București, 1971

width: 55 cm
height: 46 cm

Lucrarea a participat la Expoziția "Ion Theodorescu-Sion", 1- 25 februarie 1925, Cartea Românească și figurează la cat. 37 Lucrarea este reprodusă în monografia Doinei Schobel şi Hariton Clonaru, la cat. 77, sub titlul "Pe malul apei", făcând parte, la acea vreme (1970), din Colecţia Dorina Munteanu

35. Pe malul apei

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!