Peisaj cu case - Artmark România

semnat și datat dreapta jos, cu ocru, AC, (1)942

ulei pe pânză

Originar din Tulcea, dintr-o familie nevoiaşă cu unsprezece copii (dintre care doar patru au ajuns la maturitate), Alexandru Ciucurencu îşi petrece primii ani din viaţă sub semnul neajunsurilor şi luptei pentru supravieţuire. La 10 ani este nevoit să renunţe la şcoală pentru a se angaja la o cărămiderie, unde copiii erau folosiţi pentru încărcarea şi descărcarea cuptoarelor, iar la 12 ani devine ajutor de chelner într-o ceainărie din oraş. Pasiunea pentru desen, descoperită din primii ani de şcoală, care încetul cu încetul avea să devină un scop în viaţă a început s-o educe de la 13 ani, la începutul anului 1916 intrând ucenic la pictorul de biserici Mihail Paraschiv. Artist mediocru, fără însuşiri deosebite, Paraschiv îi oferă viitorului artist primul contact cu arta, învâţându-l noţiuni elementare de desen şi prepararea culorilor. În 1921 artistul este admis bursier la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, unde ia lecţii de desen de la Frederic Stork şi Constantin Artachino, anatomie de la profesorul Rainer şi pictură de la Camil Ressu şi G. D. Mirea. Camil Ressu a fost unul dintre cei mai abili pedagogi ai Şcolii de la Bucureşti, pregătind riguros nenumărate generaţii de artişti. Bazele pregătirii profesionale a lui Ciucurencu, precum şi primele influenţe resimţite în arta sa, sunt tributare lecţiilor lui Ressu. Un moment important din cariera sa au fost cursurile de vară din cadrul coloniei de pictură de la Baia Mare, cu Alexandru Ziffer şi Janos Thorma, cel din urmă remarcând talentul excepţional cu care era înzestrat Ciucurencu. În 1930, Ciucurencu a câştigat o bursă de doi ani la Şcoala română de la Fontenay-aux-Roses, aflată în apropiere de Paris. Ajuns în capitala artelor se înscrie la Academia Julian, însă academismul rigid practicat de profesorii Pierre şi Albert Laurens nu-l satisface, drept urmare decide să abandoneze studiile academice în favoarea Şcolii Libere de Pictură André Lothe din Montparnasse. Simultan începe să copieze maeştrii de la Luvru, fiind atras în mod special de Boticelli, Hieronymus Bosch şi Pieter Brueghel cel Bătrân. Tânărul artist se menţine la distanţă de toate tentaţiile decadentului Paris - de experimentele artistice nonconformiste la viaţa desuetă - Ciucurencu nu experimentează nimic. Întors în ţară, debutează cu un ”Autoportret” la Salonul Oficial din 1932 şi pregăteşte o expoziţie personală, pe care o va deschide doi ani mai târziu, la sala Mozart. Această expoziţie are un ecou imens, unii considerându-l un diletant confuz, alţii apreciindu-i talentul. Lucrările sale din această perioadă reunesc influenţe realist-expresioniste din pictura lui Ressu, cu unele efecte à la Matisse. Îşi structurează compoziţiile printr-un desen riguros, construind volumul prin culoare pe care o aşterne în straturi subţiri, transparente. În ciuda multor critici defavorabile, Ciucurencu nu se descurajează, continuând să lucreze cu fervoare şi să deschidă anual o expoziţie personală, fiind de asemenea primit în fiecare an la Salonul Oficial. Probabil din cauza vederilor sale declarat de stânga, în timpul guvernării antonesciene nu are ocazia să expună, artistul revenind pe simeze abia în 1944, cu participări discrete la expoziţiile de grup organizate la Căminul Artei (1944, 1945, 1946, 1947). Următoarea expoziție personală o deschide abia în 1947. După război răspunde noilor directive oficiale ale regimului comunist, aderând necondiţionat la cerinţele impuse de realismul socialist. Participă cu toată însufleţirea la noua revoluţie culturală ale cărei idei le deprinsese din timpul primilor ani de ucenicie, la Tulcea, când în timpul Primului Război Mondial intrase în contact, pe filiera comuniştilor ucrainieni cu ideile revoluţiei bolşevice. Arta sa din această ultimă perioadă a vieţii, subordonată cadrului socialist, se înscrie în linia căutărilor naţionaliste de factură realistă, existente de aproape un secol în arta românească. Arta angajată social şi politic a fost considerată un mijloc optim de propagandă al statului comunist, însă şi din rândul celor care s-au subordonat ideilor noului regim s-au remarcat artişti de mare valoare plastică. În perioada socialistă Alexandru Ciucurencu îşi diversifică tematica, alăturând peisajelor şi naturilor statice din tinereţe compoziţia cu portret. S-a dedicat în continuare desăvârşirii profesionale, ajungând treptat să primească şi recunoaşterea din partea autorităţilor. În 1949 este decorat cu Ordinul Muncii clasa I, iar în 1956 devine maestru emerit al artei prin acordarea Premiului de Stat şi Premiului Academiei Republicii Socialiste România. Expune constant, fie în expoziţii de grup, fie personale, fiind prezent şi la unele expoziţii în afara graniţelor României, ca expoziţia intinerantă de artă românească deschisă la Moscova, Leningrad şi Chişinău (1957). În 1956 a fost selecţionat pentru pavilionul românesc al Bienalei de la Veneţia. O bună parte din timp o dedică activităţii didactice, profesată la catedra Institutului Naţional de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. Arta lui Ciucurencu se caracterizează, în doar câteva cuvinte, printr-un autentic realism care reflectă personalitatea verticală a omului simplu şi a artistului devotat carierei. (V.I.)

JIANU, Ionel, ”A. Ciucurencu”, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1958

width: 44 cm
height: 33 cm

41. Peisaj cu case

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!