165. Terasă la Balcic [1938]

  • Samuel Mützner
    lot.sold: 9.000,00 EUR
    lot.estimate: 6.000,00 EUR - 9.000,00 EUR
    lot.sold: 9.000,00 EUR
signature
semnat și datat dreapta jos, cu negru, "S. Mützner, 1938"
medium
ulei pe pânză lipită pe carton
description
Anul 1924 marchează în biografia lui Samuel Mützner descoperirea acelui oraș de pe litoralul românesc ce avea să îi acapareze aproape întreaga producție artistică interbelică prin farmecul și pitorescul său. Balcicul zenital, Balcicul turcilor și al tătarilor, Balcicul Reginei Maria, în fapt Balcicul artiștilor avea să devină, începând cu acel an, o a doua casă și pentru proaspăta familie Mützner – Samuel se căsătorea cu Rodica Maniu în cursul anului 1923. Pictorul a simţit o deosebită atracţie pentru peisajul acestor locuri, unde lumina puternică şi natura aridă îi aminteau acestuia de poezia Orientului cunoscut cu ani în urmă. În ciclul de lucrări dedicate Balcicului, Mützner ne oferă tot ce este mai de valoare în peisagistica sa, descoperind un ambient ideal pentru explorarea luminii şi a efectelor acesteia. “Un pictor al Balcicului”, cum a fost numit de colegii de breaslă, Mützner evocă acea notă definitorie pentru întreg ciclul, cu modificări evidente în raportul dintre formă şi culoare, îndepărtându-se treptat de preceptele impresionismului. Pictând vară de vară pe malurile Mării Negre, atras mai mereu de efectul marin, Mützner se aventurează uneori și în compoziții ce narează peisajul arid și colinele golașe ale orășelului marin, uitând parcă de atracția golfurilor inundate de lumină și definite de întinderea de apă .
dimensions
  • width: 50 cm
  • height: 65 cm
dating
1938

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.