28. Închinarea păstorilor, cu motivele satului românesc

  • Nicolae Vermont
    lot.sold: 42.000,00 EUR
    lot.estimate: 20.000,00 EUR - 40.000,00 EUR
    lot.sold: 42.000,00 EUR
signature
semnat, datat și localizat dreapta jos, cu brun, N.Vermont, 1903, București
medium
ulei pe pânză
description
Un capitol important în creaţia artistică din perioada de maturitate a pictorului Nicolae Vermont îl reprezintă compoziţia. Problemele referitoare la structura unei scene cu mai multe personaje şi tot ceea ce implică complexitatea desenului unei compoziţii par să fi fost preocupări dintotdeauna pentru artist, ce s-a avântat curajos în realizarea acestora, atât în anii de debut cât şi în cei ai maturităţii artistice. Din lungul drum al activităţii, merită semnalat momentul 1893, anul în care Vermont apărea pe simezele expoziţiei Cercului Artistic, pentru prima dată cu o compoziţie cu subiect religios, intitualtă „Drumul la Golgota”, marcând atunci începutul unui ciclu de compoziţii inspirate din istoria biblică. Predilecţia artistului pentru tematica religioasă poate fi pusă în primul rând pe seama puternicei influenţe în arta pictorului român a şcolii müncheneze de pictură, ce la sfârşitul secolului al XIX-lea a cunoscut o intensificare a operelor religioase. Artiştii münchenezi, printre care şi profesorii lui Vermont, au practicat genul compoziţiei religioase, acordând o deosebită atenţie fidelităţii în reprezeantarea spaţiului natural, a costumelor şi a atmosferei caracteristice epocii. Aceste principii sunt respectate şi de Vermont, ale cărui opere religioase au un evident caracter documentar. Inspirată din cel de-al doilea moment al naraţiunii biblice (Lc. 2, 8-16), al închinării păstorilor înaintea naşterii pruncului Iisus, opera prezentă înfăţişează talentul şi originalitatea artistului în abordarea temei creştine ca subiect de sine stătător din punct de vedere iconografic, de evidentă influenţă occidentală. În perfectă taină, în ambientul grotei întunecoase, păstorii însoţiţi de câţiva oameni din mediul satului, îmbrăcaţi în port popular românesc, se închină în faţa Mântuitorului susţinut de Fecioara Maria pe proprii genunchi. În plan secund este reprezentat Sf. Iosif, adâncit în gânduri. Centru compoziţional, Iisus este sursă de lumină pentru întreaga scenă, un element iconografic tipic occidental, fondat în baza revelaţiilor Sfintei Brigida de Suedia, cea care afirma, la jumătatea secolului al XIV-lea că splendoarea pruncului Iisus umbrea orice lumină prezentă, oferind artiştilor occidentali soluţii diferite pentru reprezentarea luminii. Tema iconografică a „Închinării păstorilor” simbolizează promisiunea împărăţiei lui Dumnezeu îndreptată în primul rând oamenilor săraci şi castelor modeste ale societăţii. Referindu-se la această operă, Amelia Pavel scria: „Vermont a încercat să interpreteze un subiect de acest fel, ca pe o pictură de gen. Acţiunea se petrece în mediul unei familii de ţărani români; nu numai costumele şi accesoriile, dar şi expresia fizionomiilor şi atitudinile personajelor sunt pe măsura unor oameni obişnuiţi, modeşti, care îndeplinesc o acţiune în ordinea faptelor fireşti. Prin gruparea personajelor, strîns adunate pe un spaţiu mic, parcă pentru a exprima mai bine natura sentimentelor care îi animă, „Închinarea păstorilor” se aseamănă cu tabloul de gen „Botezul”, datat 1898 ...” (Amelia Pavel, Radu Ionescu, „Nicolae Vermont”, Ed. Academiei Republicii Populare Române”, Bucureşti, 1958, p. 61-62) (M.N.)
bio
PAVEL, Amelia, IONESCU Radu, “Nicolae Vermont”, Ed. Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1958
dimensions
  • width: 110 cm
  • custom: 125,5
research_info
Opera a participat la Expoziția Tinerimii Artistice 1904 și este menționată și reprodusă în catalogul expoziției la cat. 135. Opera este reprodusă în “Literatura și Arta română”, 1904, la pag. 365, în articolul dedicat expoziției Tinerimii Artistice din acel an, sub titlul “Închinarea păstorilor”

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.