42. Ulcică cu flori de câmp

  • Nicolae Tonitza
    lot.sold: 27.000,00 EUR
    lot.estimate: 25.000,00 EUR - 40.000,00 EUR
    lot.sold: 27.000,00 EUR
signature
semnat dreapta jos, cu brun, N. Tonitza
medium
ulei pe carton
description
„(...) în fundul grădinii zărisem, fără să fiu prea mult atent asupra ei, o tufă de maci. N-am stat prea mult pe gânduri. Mi-am cărăbănit cutia cu vopsele din odaie, am intrat în tufa de maci şi m-am aşezat la lucru. I-am isprăvit a treia zi, făcând zilnic şedinţe exact la aceeaşi oră”. Cu aceste cuvinte - despre cum a luat naştere lucrarea sa cu maci - i se adresa pictorul Tonitza lui A. Lehrman, în scrisoarea trimisă acestuia în anul 1934, de la Durău. Tematica florilor lui Tonitza aduce în prim-plan un discurs mult mai amplu şi anume acela al puternicei relaţii ce se stabileşte între arta proprie şi cea a unui alt mare geniu al picturii româneşti, Ştefan Luchian. După câțiva ani de la terminarea primului război mondial, când rănile provocate de acesta începeau a se închide, Tonitza se desprinde treptat de activitatea sa de grafician militant, lăsând loc tematicilor mai senine şi în care culoarea va ocupa un loc fundamental. Această „mutaţie”, resimţită în special la nivelul cromaticii, a fost pusă de critica de specialitate pe seama artei lui Luchian, exercitând asupra artistului o semnificativă influenţă. Cea mai însemnată contribuţie în abandonarea tonurilor închise, vineţii şi adoptarea unei „bucurii de culoare” o va avea opera „Lăutul” (1911-1912, Muzeul Zambaccian). Paleta de culori vii şi motivele decorative cu flori, ale scoarţei de pe fundal, vor fi interpretate de Tonitza într-o viziune picturală absolut personală. Sub această înrâurire apar şi naturile statice tonitziene cu flori ce au consistenţa smalţului, ale căror petale au fost modelate în pastă, flori asemuite unor „fuzee de culori pe care nu le-ar putea recunoaşte un botanist, dar pe care un pictor le poate distinge” (Krikor H. Zambaccian, „Însemnările unui amator de artă”, Ed. LiterNet, 2004). Aşadar, Tonitza pictează mai mult emoţia şi sentimentele pe care frumuseţea florilor i le oferă, aceasta fiind poate şi principala cauză a neidentificării întotdeauna a speciei reprezentate. Motive predilecte în cea de-a doua parte a vieţii, florile lui Tonitza au fost cel mai bine interpretate de Barbu Brezianu: „Modelând într-o pastă cu luciri sticloase ca de smalţ, aşternută energic cu cuţitul, Tonitza a pictat cu fervoare garoafe, crizanteme, tandafiri de un alb strălucitor cu irizaţii verzui, ori de culoarea coralului, încărcate de senzualitate, irişi şi tufănele – emoţia sa lăuntrică exteriorizându-se în accente personale, mai ales prin anii 1930, când a realizat bujorii albi, ori acei maci şi garoafe de un stacojiu aprins, ce se detaşează pe albul unei cergi cadrilate, de un remarcabil efect decorativ.” (Barbu Brezianu, „N.N. Tonitza”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1986, p.15) Admiraţia sa pentru vechea tradiţie a ceramicii româneşti, precum şi pentru pictura icoanelor pe sticlă, s-a manifestat în câteva naturi moarte atât prin introducerea acestora în compoziţiile sale, cât şi prin efectul sclipitor şi în acelaşi timp sobru pe care l-a oferit picturii sale. Acelaşi sentiment de apartenenţă la tradiţiile româneşti se manifestă şi în opera „Flori de câmp”. De pe fondul brun cald se decupează corola florilor aşezate în vas de ceramică, ale căror culori, de consistenţa smalţului, se întrepătrund, formând o unică suprafaţă picturală. Nuanţele de violet şi verde viu sunt domolite de petele de culoarea pământului ars şi oranj, formând un echilibru şi o armonie cromatică extraordinară. Tuşele topite sunt de o rară delicateţe, dar ceea ce frapează şi mai mult este sentimentul de bucurie pe care ni-l transmite acest tablou. Apare evidentă aici intenţia artistului de reluare şi reinterpretare a formelor şi culorilor elementelor decorative ale ulcelei de ceramică în compoziţia florilor de câmp, formând astfel un tot unitar. În ansamblul ei, opera „Flori de câmp” reuşeşte să ofere un spectacol vizual autentic şi dorinţa de a nu ne mai desprinde privirea, de a pătrunde mereu mai mult „emoţia interioară a pictorului ”. (M.N.)
bio
BREZIANU, Barbu, “N. N. Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1986 CIUCĂ, Valentin, “Pe urmele lui Tonitza”, Ed. Sport-Turism, București, 1984 COMARNESCU, Petru, “N. N. Tonitza”, Ed. Tineretului, București, 1962 JIANU, Ionel, “Tonitza”, Ed. Căminul Artei, București, 1945 ȘORBAN, Raoul, “Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1973
dimensions
  • width: 34 cm
  • height: 35 cm

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.