99. Daisy pe gânduri (Desirée Sterian Iser) [1916]

  • Iosif Iser
    lot.estimate: 3.500,00 EUR
    lot.not_sold:
    lot.shop-sell-price: 4.221,00 EUR
signature
semnat și datat dreapta jos, cu negru, "ISER, 1916"
medium
pastel pe hârtie
description
În februarie 1914, pictorul Iosif Iser se căsătorea cu sculptorița Desirée Sterian (cunoscută mai curând drept Daisy apropiaților săi). Unirea destinelor coincidea cu unul dintre primele voiaje înfăptuite împreună, atunci când cei doi poposeau pe teritoriul Franței pentru o călătorie de studii. Se vor opri, inevitabil, și la Veneția, Assisi, Perugia, Roma sau Bologna, iar în luna martie a aceluiași an se stabileau la Paris (mai exact în Montmartre, acolo unde aveau să îl întâlnească pe Constantin Brâncuși). Izbucnirea războiului va schimba însă planurile tânărului cuplu, care se va găsi acum constrâns să revină în țară. În 1916 Iosif Iser călătorește alături de soția sa în Dobrogea, Argeș și pe Valea Oltului; iar punctul culminant al anului va fi transpus într-o expoziție organizată la Ateneu, expoziție în cadrul căreia erau prezentate peste 200 de lucrări semnate de pictor, dar și câteva sculpturi semnate de Desirée Sterian. Periplul cuplului continuă în 1919 cu un voiaj la Istanbul, iar anul 1921 îi regăsește la Paris. În 1925 Iosif Iser expunea la Salon des Tuileries un portret al soției (însă nu putem ști cu certitudine dacă este vorba despre lucrarea de față). Tot în 1925 cei doi deschideau o expoziție comună la Sala Ileana, în București. Dintre deplasările lor le amintim pe cele din Spania, München ori Neuilly-sur-Seine; însă în anul 1934 se vor stabili definitiv la București. Purtând datarea ”1916”, opera de față se îndepărtează vădit de maniera în care Iosif Iser obișnuia să redea, de exemplu, tematica orientală specifică perioadei. Cromatic, fundalul se apropie totuși de vegetația luxuriantă pe care artistul a inclus-o de atâtea ori în peisajele întâlnite în călătoriile sale. De la figurile odaliscelor și până la portretul soției, remarcăm permutări stilistice și abordări cromatice diferite; dar și delimitări clare în ceea ce privește vestimentația, postura sau mimica protagonistelor.
dimensions
  • width: 57 cm
  • height: 81 cm
dating
1916
provenance
colecția compozitorului Anatol Vieru

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.