142. Casa pădurarului [1870]

  • Nicolae Grigorescu
    lot.sold: 70.000,00 EUR
    lot.estimate: 40.000,00 EUR - 60.000,00 EUR
    lot.sold: 70.000,00 EUR
signature
semnat și datat stânga jos, cu roșu, "Grigorescu, 1870"
medium
ulei pe pânză
description
Datată 1870, lucrarea a aparținut lui Alceu (Cello) Urechia (1860-?), medic și publicist, fiul istoricului și omului politic Vasile Alexandrescu-Urechia (1834-1901). În memoriile sale, V.A.Urechia îl pomenește în repetate rânduri pe Alceu și evocă de mai multe ori prietenia lui și a familiei sale cu Nicolae Grigorescu. Tabloul a trecut ulterior în prestigioasa colecție de pictură românească a doctorului Iosif N. Dona, văr primar cu Alceu prin mamele lor, surorile Emilia și respectiv Luiza, născute Pester. În vara anului 1870 când după toate probabiliățile a fost pictată lucrarea, Grigorescu se afla în țară de aproape un an. Era un artist cu formația împlinită, stăpân pe mijloacele sale de expresie. Se situa în etapa de tranziție dintre cea a unei ucenicii în cadrul școlii franceze de plein air, ce durase șapte-opt ani și cea a configurării unei stilistici bine individualizate, expresive care va fi pecetea maturității din următoarele două decenii. 1870 era chiar momentul relațiilor sale strânse cu familia Urechia, relație ce va dura ceva mai mult de anii 70 (vezi și datele furnizate de monografia Grigorescu de G.Oprescu [-R.Niculescu], 1961, vol.1). În lucrarea de față, realizată cu aspect nonfinit așa cum îi plăcea lui Grigorescu, artistul se află în deplină comuniune cu natura, după cum indică atmosfera degajată de imagine. Ochiul lui Grigorescu selectează din spectacolul motivului, efectul de picturalitate, de întrețesere fremătătoare și delicată de umbre și lumini pe care le redă in tonalitatea caldă, unificatoare, furnizată de natura estivală la momentul amiezii. Vegetație, pământ și cer, construcție umană (verde stins și ocruri pale, griuri colorate) dialoghează într-un raport de discrete contraste , de muzicalitate armonioasă venind din tonalitatea calmă a paletei ca și din tipul de tușă/pată ce scandează întreaga suprafață a lucrării, prevestind tușa sintetică, dinamică a maturității. (I.B.)
dimensions
  • width: 59 cm
  • height: 33 cm
dating
1870
provenance
colecția istorică Cello (Alceu) Urechia, fiul lui V.A. Urechia și al Louisei Pester Wirth, văr primar cu Iosif Dona; perioada interbelică, colecția istorică dr. Iosif Dona.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.