Cusătoreasă (Sora artistului)

semnat ilizibil dreapta jos, cu roșu, "Grigorescu"

ulei pe carton lipit pe metal

Publicată inițial de Alexandru Vlahuță în monografia Grigorescu din 1910 și numită Cosând (Au travail în ediția franceză din 1911), lucrarea reapare (beneficiind în titlu de identificarea modelului) în monografia Oprescu-Niculescu din 1961: Maria Ghigorț cosând. Este vorba despre Maria, primul născut al soților Ruxandra și Ion Grigorescu, dintre cei șase copii între care s-a aflat și viitorul pictor. Informația a fost probabil furnizată lui Remus Niculescu, de către fiul artistului, Gheorghe Grigorescu. Născută către 1830, Maria s-a căsătorit la vârsta de 13 ani, purtând de atunci numele soțului, Ghigorț. Se pare că a murit relativ tânără, ne informează aceeași monografie, unde este reprodusă și fotografia cuplului Ghigorț. Tânăra soție apare aici elegant îmbrăcată în rochie de tafta, cu crinolină, așa cum cerea moda franceză de la mijlocul secolului al XIX-lea. Scena de gen din lucrare o înfățisează așezată pe o sofa acoperită cu un covor muntenesc cu desene geometrice. Amplasat în centrul compoziției, personajul este reprezentat din față, ținând capul ușor aplecat peste lucrul de mână, o pânză albă, revărsată în valuri, spre dreapta. Sora artistului este îmbrăcată în alb, în ținută de interior, legată la cap cu tulpan așa cum purtau uneori țărăncile și boieroaicele rurale, un fel de a-și acoperi capul ce apare în portretele votive din bisericile țărănești ale Olteniei. Dealungul operei grigoresciene, numeroase scene de gen ce se succed (reprezentând femei cosând), sunt variații pe aceeași temă, constituind de fiecare dată, un alt studiu de lumină și câte o schiță de portret: de la Bretonă în vârstă cârpind ( c.1867, MNAR, inv.3322) și Maria Ghigorț (lucrarea de față), ce aparțin mai degrabă unei viziuni realiste, observației directe, la bretonele cosând din anii 1876 –c.1880 și ciclul de imagini melancolice ale Mariei Danciu (MNAR, inv. 82460/9332; etc), ce țin de un univers romantic în care lumina și întunericul se confruntă dramatic. În pictura de față, artistul pleacă de la motivul pe care realitatea îl oferă ochiului, o încăpere invadată de lumină diurnă (ce nu mai lasă loc zonelor de umbră) din care selectează imaginea sofalei cu Maria cosând, înconjurată de văluri de textile albe. Peste câmpul decorativ al covorului (geometrie și culoare) din partea de jos a lucrării, artistul ridică eșafodajul de alburi și griuri colorate ce constituie partea dominantă a compoziției cuprinzând și imaginea personajului. Albul lucrului de mână, reverberând lumină, o diagonală spre dreapta, devine protagonistul exuberant al imaginii. Grigorescu a executat și un desen datat 1870 cu același motiv, aflat în patrimoniul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Remus Niculescu a expus în 1957 (cat.expoziție nr.307) un alt desen, Țărancă șezând, deasemenea datat 1870 și care o reprezintă probabil tot pe Maria Ghigorț cosând, cu mai multe detalii de individualitate fizionomico-anatomică (chipul, forma degetelor) decât în pictura noastră. Lucrarea pe care o comentăm aparține probabil anului 1870 când Maria avea în jur de 40 de ani. Pictura provine din importanta colecție de Grigorești a lui Ion și a Mariei Ionescu-Quintus din Ploiești, fiind achiziționată, se pare, din atelierul artistului. Numele Mariei Ionescu-Quintus apare ca proprietară a operei, în catalogul expoziției Centenarului artistului, organizată în 1938. (I.B.) Creator al tradiției românești și inspirat de însăși ființa poporului nostru, Grigorescu va deveni expresia artistului național. Inspirațiile sale permanente vor rămâne plaiul și oamenii satului românesc, pe care îi va regăsi mereu în locurile sale cele mai dragi. Ridicându-se el însuși dintr-un neam de țărani din regiunea de șes a Munteniei, pe nume Pitaru, județul Dâmbovița, pictorul Grigorescu se năștea într-o familie cu șase frați, care aveau să rămână de timpuriu doar în grija mamei, în urma pierderii tatălui. Pentru a-i putea îngriji, mama celor șapte copii se va îndeletnici cu croitoria, meșteșug pe care îl transmitea mai departe și fiicelor sale, dintre care cunoscute au rămas doar Elena (născută în jurul anului 1831 și căsătorită cu un anume Filionescu, funcționar la primărie) și Maria (după căsătorie, Ghigorț). Acest tablou avea să facă parte, în anii interbelici într-una din cele mai importante colecții,anume cea a lui Ion și a Mariei Ionescu-Quintus, ce strângea în visteriile sale opere semnate de Theodor Aman, Ion Andreescu, Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Francisc Șirato, Marius Bunescu, Gheorghe Petrașcu, Iosif Iser, Sava Henția, Ștefan Popescu, Ion Theodorescu-Sion, Lascar Vorel, Aurel Jiquidi sau Constantin Jiquidi. Ion Ionescu-Quintus (1875-1933), se trăgea, pe linie maternă din familia Ivan Hagi Prodan. Tatăl său, Ghiță Ionescu, bancher, proprietar, fost primar al orașului Ploiești, avea cea mai luxoasă casă din Ploiești (azi Muzeul de Artă Ploiești). În perioada 1938-1940, în împrejurări nefericite, este pierdută una din valoroasele pânzele de Luchian, „Autoportret”, intitulat de artist „Un zugrav” și două pânze ce aparțineau lui Ion Andreescu, „Arătură la Barbizon” și „Dimineața la țară”. În aceeași perioadă, fiul mai mare al colecționarului, Mircea Ionescu-Quintus (1917-2017), cel care avea să intre în posesia colecției, desfășura tratative cu Pinacoteca municipiului Ploiești în vederea unei donații integrale a colecției, cu o clauză ce presupunea ca operele să fie distribuite în două săli, care să poarte în cinstea tatălui său, numele de Ion Ionescu-Quintus, demersuri care nu vor duce la un rezultat pozitiv. Ceva timp mai târziu însă, cu succes, o seamă de lucrări din colecția Ionescu-Quintus aveau să intre în patrimoniul Muzeului de Artă Ploiești, fondat sub acest nume în anul 1969, ce astăzi poartă numele de Ionescu-Quintus. Născut la Kherson, în Ucraina, unde familia se refugia în timpul Primului Război Mondial, Mircea Ionescu-Quintus avea să urmeze o carieră similară tatălui, înscriindu-se în anul 1936 în partidului PNL, iar în 1938 se licenția ca proaspăt absolvent al Facultății de Drept al Universității din București, urmând ulterior profesia de avocat, cu specializări în drept și în procedură penală. Colecția de artă pe care o lua în grijă avea să se bucure încă din anul 1930 de recunoașterea publică, fiind solicitată deseori cu ocazia unor evenimente precum marile retrospective ale marilor maeștri români: Nicolae Grigorescu (1938, 1957), Ștefan Luchian (1939, 1968), Ion Andreescu (1950) sau Marius Bunescu (1956), ale căror opere aveau să fie prezentate și cu alte ocazii, precum inaugurarea Fundației Dalles (1932) și în cadrul unor expoziții organizate în străinătate, precum Bienala de la Veneția (1930) sau Expoziția interparlamentară de la Bruxelles (1932). De-a lungul timpului colecția s-a transformat, prin contractări sau extinderi succesive, dar putem enumera pânze ce au părăsit colecția precum: „Marea Neagră la Tuzla” (M. Zambaccian), „Un zugrav” (Muzeul de artă Ploiești), „La umbra pomului” de Ștefan Luchian; „Dimineața la țară” (astăzi la Muzeul Național de Artă al României), „Arătură la Barbizon” (idem), „Flori de câmp”, de Ion Andreescu; „Sitarii” (Muzeul Grigorescu, Câmpina), „Marină” (Muzeul de Artă Ploiești), „Plecarea la pășune” (idem), „Întoarcerea de la pășune” (idem), „Ciobănaș” (idem), „Autoportret”, „Bivuac de prizonieri”, „Lectură”, „Vatră țărănească”, „Copilă”, de Nicolae Grigorescu; „Căpșuni” (Muzeul de Artă Ploiești), de Theodor Aman sau „Nud la mare” (Muzeul de Artă Ploiești) și „Crizanteme” (idem), de Nicolae Tonitza. (G.M.)

width: 37.5 cm
height: 28.5 cm

Opera este reprodusă și descrisă în „Pictorul Grigorescu. Vieața și opera lui”, Alexandru Vlahuță, Ed. Casa Școalelor, București, 1910, la p. 198, sub titlul „Cosând”. Opera a participat la Expoziția Interparlamentară de la Bruxelles, din anul 1932. Opera a participat la Expoziția „Centenarul Grigorescu”, de la Academia Română, București, 12-30 iunie 1938. Opera este reprodusă și catalogată în „Grigoresco”, Francisc Șirato, Ed. S. A. Bruxelles, Bruxelles, 1938, cat. XVIII, sub titlul „Au travail”. Opera este reprodusă în „Grigorescu”, Ionel Jianu, Ed. Foreign Languages Publishing House, București, 1956, la p. 121, sub titlul „The artist’s sister”. Opera este reprodusă și catalogată în „ N. Grigorescu. Anii de ucenicie”, George Oprescu; Remus Niculescu, ESPLA, București, 1956, cat. 11, p. 25, sub titlul „Portretul Mariei Ghigorț, sora pictorului”. Opera este reprodusă în „Colecția Maria și Ion Ionescu-Quintus”, Ionescu Ruxandra, Revista Muzeelor, Nr. 5, 1972, pp. 452-458.

cca. 1870

achiziționată direct de la Nicolae Grigorescu din atelierul de la Câmpina de către primul ei colecționar, Ion Ionescu-Quintus (1875-1933); colecția istorică Maria și Ion Ionescu-Quintus; colecția istorică Mircea Ionescu-Quintus; colecția familiei Ionescu-Quintus.

102^C. Cusătoreasă (Sora artistului) [cca. 1870]

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

102C. Cusătoreasă (Sora artistului) [cca. 1870]

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

102^C. Cusătoreasă (Sora artistului) [cca. 1870]