Peisaj argeșean - Artmark România

semnat stânga jos, cu brun, Dărăscu

ulei pe pânză lipită pe carton

Perioada pariziană a lui Nicoale Dărăscu, influențată de neo-impresionism, este marcată de tehnica acuarelei și a diviziunii pointiliste. Pictorul s-a întors din călătoriile sale în Franța cu acuarele care au stat la baza lucrărilor în ulei realizate în țară şi cu care a deschis prima sa expoziție personală, la Ateneu, în 1911. Pictorul a încercat să rezolve două probleme de expresie plastică, cea cromatică și cea structurală. Gama cromatică a fost redusă la roșu, galben, albastru și verde, iar compoziția ca și structura arhitectonică a elementelor lucrării respectă realitatea, pe care încearca să o redea cât mai fidel, rezistând seducției interpretării. Tematica nu este redusă exclusiv la peisaj, existând și scene ce surprind munca oamenilor. Cu timpul, mai ales după întoarcerea în ţară, Dărăscu s-a îndepărtat de tehnica divizionistă, datorită inadvertenței cu propria structură, marcată de respectul pentru motiv, care nu se putea reconcilia cu teoreticienii pointilismului pentru care actul artistic devine puternic marcat de știință. Expoziția din 1911 l-a remarcat în ochii lui Tudor Arghezi care intuia noutatea absolută adusă de tânărul pictor, dar care ”deocamdată ia numai note cu o pensulă mare și foarte colorată”. Un an mai târziu avea să plece la Vlaici, primind lecția peisajului românesc la moșia colecționarului Alexandru Bogdan-Pitești. Dărăscu era conștient de faptul că se afla la început de drum, dar persevera pe acesta cu o seriozitate a motivului, pe care nu încerca să-l încarce de propriile impresii, ci să-i păstreze din autonomie. Asemeni impresioniștilor de la sfârșit de secol al XIX-lea, urmărea să ajungă la o sinteză între obiectiv și subiectiv, sinteză care să nu știrbească din integritatea motivului, acest terț ignorat în economia actului creator impresio- nist și postimpresionist. În fața peisajului românesc, viziunea avea să se schimbe, atât cea cromatică, cît și cea compozițională. Apare compoziția tipică, ce s-a statornicit cu vremea în arta sa, prim-planul dominat de arbori ce flanchează cel de-al doilea plan, peisajul ce se întrezărește în depărtare. Vibrația pensulei se domolește, iar paleta se îmbogățește de griuri valorate. De asemenea, stabilirea corespondenței între realitate și imagine plastică devenea o problemă imperioasă. Nevoia unei stabilități arhitectonice care să se transmită pe pânză îl apropie de Cezanne, a cărui influență se simte mai ales în modul de redare a pâlcurilor de case ce se ivesc din vegetația abundentă, mereu așezate în fundal. Culoarea este pusă în slujba creării perspectivei, așezând în prim plan culori reci și în plan secund culori calde. Peisajele lui Dărăscu indică prin rezolvarea tehnică locul în care au fost executate. Dacă în țară acestea sunt realizate în tușe largi, cu treceri mediate de tonalități intermediare, cele pariziene sunt compuse din tușe mici. În 1914 deschide la Ateneu o expoziție alături de Ștefan Luchian, ce marchează cronologic sfârșitul perioadei de început a operei sale și totodată îl consacră publi- cului ca un peisagist de factură postimpresionistă. Dărăscu a continuat să călătorească foarte mult și să caute rezolvări acelorași proble- me, declarând la un moment dat: ”Arta, arta adevărată, este făcută în primul rând de om și în al doilea rând de artist. Contactul cu marile centre de cultură ajută la formarea omului, meșteșugul se poate învăța oriunde.” A stat la Veneția un an, pînă în 1916, începutul unei lungi pasiuni pentru orașul lacustru. La întoarcerea în țară a plecat în Deltă, dar războiul i-a curmat planurile. În toate aceste zone pictorul a revenit în cursul anilor, peisajele sale căpătând noi valențe. În această perioadă însă, întâlnirea cea mai prolifică este cea cu pitoreștile priveliști din Balcic și cu cele venețiene. Se statornicesc în opera sa viziunile ample ce cuprind suprafețe generoase, dar și acordurile cromatice surdinizate, cu tonuri de pământ și studii de lumină specifice zonelor, incandescente la Balcic, poleite la Veneția. Lumina la Dărăscu nu a descompus ori filtrat, ci a întărit culoarea. Ea este vizibilă în lucrările sale prin capacitatea de reflectare a suprafeței obiectelor redate, așadar prin culoarea aplicată. Moștenirea experienței neoimpresioniste a fost dialogul a două dominante cromatice în opera sa, roșu și albastru, ceea ce l-a apropiat de metoda lui Cezanne privind raportul cromatic dintre cald și rece. După încheierea primul război mondial lucrurile se statornicesc, iar Dărăscu reia seria călătoriilor, în căutarea unor noi experiențe. În 1924 revine în Deltă și apoi, timp de doi ani pe țărmul Adriaticii și la Veneția, sejur din care se întoarce cu lucrări ce vor face parte din expoziția organizată la Ateneu, în 1927, intitulată ”Veneția”. Expoziția prilejuiește cronici laudative din partea a doi reputați colegi. ”Dărăscu este impresionist. Tot didacticismul coloristic al impresioniștilor, pictorul îl ignoră din fericire. Pensula lui, de o superbă libertate, proiectează pe pânză o policromie violentă. Nuanța de culoare, ca materie îi constituie o frumusețe de o expresivitate nouă în pictura românească” scria Francisc Șirato, iar Nicolae Tonitza puncta: ”Pornind de la impresiunea cromatică – de la pata colorată – tabloul d-lui N. Dărăscu, executat sub directa poruncă a naturii, e forțamente terminat în clipa în care petele de culoare, alăturate în variațiuni mozaicale, vor hotărî atmosfera determinată de unghiul luminii solare și de răsfrângerea acesteia pe obiectele de studiu.” După 1932, când își construiește o ambarcațiune în Anglia, ajunge pe Atlantic și revine la Adriatică. Este perioada în care lucrează continuu, în popasuri sau pe vas. Revine în țară doar pentru a pleca din nou, în Deltă și la Balcic. Începe să atace suprafețe din ce în ce mai mari, apropiindu-se de compozițiile monumental-decorative ale epocii. Peisajele din această perioadă au un dramatism accentuat de contrastele cromatice și de dialogul formelor conturate viguros. Lucrările acestei perioade au fost expuse în 1936, în expoziția de la Dalles, expoziție de maturitate și consacrare. Parte din acestea au fost pierdute în urma bombardamentelor din 1944, mai ales compozițiile de mari dimensiuni, nuduri în peisaj, Carnavalul de la Veneția și multe altele care supraviețuiesc astăzi doar în reproduceri. Fără a-și pierde verva în urma nefericitului eveniment, pleacă alături de Lucian Grigorescu spre Câmpulung Muscel și Curtea de Argeș, zonă în care va reveni până spre sfârșitul vieții, inițiind o serie de peisaje care-i definesc ”amurgul existenței”. Peisajele de aici, panorame vaste asupra dealurilor molcome între care se întrezăresc pierdute satele, sunt sinteza căutărilor artistice de o viață ale artistului. Lucrări de maturitate, acestea redau viziuni ample în maniera compozițiilor monumentale. Structurate în planuri succesive, de peisaj în peisaj, au în prim plan vegetația bogată a punctului mai înalt pe care artistul l-a căutat pentru a cuprinde priveliștea cu privirea. ”Un asemenea unghi are drept consecință o dispoziție coborâtoare a elementelor din primele planuri și o dispoziție ascendentă a elementelor din fundal – ceea ce imprimă imaginilor o mișcare, o unduire lăuntrică care absoarbe privirea în peisaj.” (Vasile Drăguț). ”Peisajul argeșean” prezentat renunță la dominantele consacrate, roșu și albastru, construind în prim plan cu ajutorul nuanțelor de verde și ocru, punctate de galben și roșu. Motivul peisajului încadrat de copaci este reluat de artist în această ultimă perioadă de creație, după ce fusese pictat în primă fază în Franța, apoi cu precădere în Deltă. Copacii delimitează planurile și ajută la construirea perspectivei, dar totodată subliniază monumentalitatea naturală pe care vroia să o redea pictorul.

“Nicolae Dărăscu, Magician al culorii”, Muzeul Național Cotroceni, Bucureşti, 2009 CONSTANTINESCU, Paula, CLONARU, Hariton,“Expoziția N. Dărăscu”, Muzeul de Artă al R.S.R, Bucureşti, 1966 DRĂGUȚ, Vasile, “Nicolae Dărăscu“, Ed. Meridiane, București, 1966

width: 55 cm
height: 45 cm

12. Peisaj argeșean

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!