Portul Martigues - Artmark România

semnat dreapta jos, cu verde, L. Grigorescu

ulei pe pânză

Primele lecţii de desen le primește la Bucureşti, în perioada primului război mondial, care totodată îi întrerupe studiul. După ce absolveşte Belle Arte în 1920, pleacă în Italia, perioadă ale cărei efecte sunt practic inexistente, poate doar o dozare treptată a “materiei prime”. Odată ajuns în Paris, pe la 1923, marile Şcoli şi Academii libere se vor deschide în faţa tânărului român, însetat de cunoaştere şi practică. La Grande Chaumiere şi la Ranson îşi impresionează profesorii, Bissiére şi Lapicque. Aceasta pare a fi perioada de vârf a studiilor lui Lucian Grigorescu. Intră în contact cu numele mari ale artei europene, contemporane sau trecute, este fascinat de “picturalitatea” lui Holbein, se lasă vrăjit de şcoala barbizoniană şi de maeştrii impresionismului francez. Începând cu deceniul 3 al secolului trecut în maniera plastică a lui Grigorescu încep să se producă schimbări ce vor echilibra jocul dintre instinctualitatea viscerală în faţa naturii şi demersul raţional, autoimpus faţă de compoziţie. Finalmente cea dintâi va prevala printr-un demers genuin de remodelare a percepţiei plastice în opera dobrogeanului. Aparenţa lucrurilor de până acum, încărcată de o arhitectură raţională a formelor exprimate într-o manieră sobră, constructivistă, va fi preschimbată, pornind chiar de la aceste premise. Grigorescu reuşeşte să elibereze pe pânzele sale darul parcă înnăscut pentru culoare, care devine dominanta întregului univers. Astfel se poate observa mutaţia plastic – pictural în expresiile unui artist deopotrivă raţional, meditativ, însă inundat de senzualitate şi exuberanţă în faţa frumosului. Urmând îndemnul lui Andre Lhote, Lucian Grigorescu găseşte motivaţia de a investiga nevoia “speculaţiilor exclusiv colorate”, în detrimentul formei, culoarea devenind principala unealtă cu care se poate reconstrui pictural realitatea. Senzaţia devine motorul tuturor căutărilor ce au ca scop identificarea şi formularea ideii, proces ce conturează o nouă estetică a impresionismului, reformulat după perioada paşilor avangardişti de la începutul secolului 20. Însă această mutaţie nu este resimţită numai în opera lui Grigorescu, perioada interbelică însemnând o etapă importantă în arta multor pictori români ce se aflau în momente de căutari şi definiri stilistice. Vasile Popescu, H. H. Catargi, Aurel Ciupe, Iorgulescu-Yor, Bălţatu şi alţi se înscriu pe linii nou-evolutive, iar cultul cromatismului şi picturalităţii spontane va formula încetul cu încetul acel specific naţional căutat exhaustiv atât de artişti, cât şi de critica de artă. Având aceste premise conştientizate se poate înţelege şi digera lesne arta postimpresionistă, desigur personalizată şi individualizată în cazul unui Lucian Grigorescu. Descoperitor al Cassis-ului pentru pictura autohtonă, Lucian Grigorescu, îndrăgostit al coastei de sud a Franţei, va călători mult pe malurile Mediteranei în căutarea acelor locuri pitoreşti, în căutarea luminii şi culorilor ce vibrau nebun în firea sa. Pictează la Cassis, La Ciotat, ajunge pe lângă Marseille şi descoperă într-un final Martigues, acea veneţie provensală cum este cunoscută de iubitorii Franţei. Locul este recunoscut şi printre artiştii francezi, fie fovi sau cubişti, impresionişti deopotrivă, toţi sunt atraşi de verva şi coloritul micului port provensal. Raoul Dufy sau Andre Derain vin şi pictează aici, probabil al doilea influenţându-l pe Grigorescu, fiind unul dintre modelele românului. Elemente din biografia lui Lucian Grigorescu ne evocă modalitatea personală de a-şi atribui tehnicile impresioniste în formularea şi conturarea universului pictural. Din perioada 1931-1933 datează lucrări realizate la Cassis şi Martigues ce surprind peisaje marine şi portuare, realizate în guaşă. Acest fapt arată cum începe pictorul să dezvolte acea pensulaţie nebună, tehnica fiind propice unor astfel de încercări. Sunt studii spontane ale unor teme ce devin clasice în uleiurile ulterioare, ca şi acest tablou de altfel. Astfel, în “Portul Martigues” observăm cum contururile se dizolvă, cum sunt înmuiate în tuşe libere şi încărcate de pastă. Tonurile se încălzesc şi ne aduc aminte de acele ocruri şi oranjuri de mai târziu, tipice lui Grigorescu. Punctele intens colorate intră în armonie cu zonele pictate în tuşe largi conturând în acest fel, mai viu, mai dinamic şi efervescent realitatea. Dacă analizăm volumele transcrise pe pânză de Grigorescu observăm că formele îşi pierd din pregnanţă şi se integrează în atmosfera creată, unde suprafeţele de culoare interferează prin tuşe modelate realizând acea perspectivă pur picturală, cromatică. În această lucrare tronează fără ezitări vizualitatea, acel cult al purităţii retinei ce coordonează ideologiile impresionismului contemporan lui Grigorescu. Portul din Martigues ne este prezentat printr-un asalt senzorial asupra ochiului, care lăsat liber să speculeze şi să îşi imagineze nu va face decât să reconstruiască realitatea într-o manieră spectaculoasă. Putem observa spontaneitatea contactului dintre tuşă şi pânză, pictorul traducând mult mai simplu realitatea, prin viziune directă, vie, chiar viscerală. Avem în faţă un exemplu elocvent al gustului pentru pictura în aer liber, un hedonism al actului pictural. Chiar dacă ochiul este asaltat de multitudinea infinită de tuşe, trase aparent aleatoriu, ele nu sunt decât prelungire a unui vizual împroprietărit a lui Grigorescu, care fascinat de natura din faţa ochilor, traduce formele, clădirile, apa şi cerul prin pensulaţii multiple ce se identifică în final cu realitatea prezentată. O tuşă scurtă de ocru este un personaj, iar cala unui vapor se confundă cu tuşa de albastru a apei, acestea sunt micile detalii ce formulează o compoziţie complexă, lăsată în voia culorilor şi descompunerilor de nuanţe şi tonuri. Lumina este descompusă pe întreaga suprafaţă a tabloului, nuanţările fiind cele ce realizează acest lucru, având în vedere că acum compoziţia nu mai porneşte de la delimitarea zonelor de umbre şi lumini. Policromia şi alăturările contrastante sunt cele ce alcătuiesc coloana vertebrală a lucrării; luminozitatea cerului este realizată prin tehnica asemănătoare ansamblului, fapt ce întregeşte armonia peisajului.

“Retrospectiva Lucian Grigorescu”, M.N.A.R, Muzeul Colecțiilor, București, 1994 ARGINTESCU-AMZA, Nicolae, “Lucian Grigorescu”, Ed. Meridiane, 1969 CÂRNECI, Magda, “Lucian Grigorescu”, Ed. Meridiane, 1989, Bucureşti OPREA, Petre, “Lucian Grigorescu”, Muzeul de Artă al R.S.R., București, 1967

width: 46 cm
height: 38 cm

2. Portul Martigues

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!