Convoi de care la amiază - Artmark România

semnat şi datat stânga jos, cu roşu,Grigorescu, (18)94

ulei pe pânză

Apariția tematicilor inspirate de motive rurale în imaginarul grigorescian a reprezentat una dintre revelațiile cele mai coerente pe care arta românească a avut șansa să le primească. Cu o pictură aflată încă în stadii de germinare - având în vedere faptul că Nicolae Grigorescu este totuși cel care introduce tehnici și teme moderne în spațiul românesc - reevaluând atât statutul artistului, cât și uneltele ce îi erau puse la dispoziție, creația românească a sfârșitului de secol XIX se va mula după caracterul și conduita operei marelui pictor. Astfel, apariția țăranului și a mediului său drept sursă importantă de inspirație nu face decât să accentueze locul pe care l-a ocupat și încă îl ocupă pictura lui Grigorescu, mai ales în acea perioadă în care infuzia de modernitate trebuia să pornească de la manifestări sau caracteristici autohtone. Chiar dacă primele opere inspirate de viața țăranului apar de timpuriu, încă din deceniul șapte al secolului al XIX-lea, cele mai însemnate creații ce definesc această temă pot fi identificate în special după 1880, când Grigorescu începe să stea mai mult în țară. Călătoriile în Franța, în special cele realizate în Bretania, aveau să reprezinte și ele un factor esențial pentru viitorul ciclu relevant discuției de față, nu atât prin exersarea temei, ci pentru structurarea unei palete mult mai vii, materializate într-un impresionism de factură personală. În fapt, acesta a fost și unul dintre elementele ce a condus la apariția unui produs pictural atât de însemnat: îmbinarea fericită între o manieră împroprietărită și utilizarea ei în modelarea unei tematici locale, specifice – țăranul român și activitățile acestuia – subjugate unei estetici idealizante. Dacă acele prime decenii în care a studiat și pictat în Franța au reprezentat perioada de propulsie a lui Grigorescu către titluri dintre cele mai măgulitoare, etapa următoare, petrecută din ce în ce mai mult în țară, și în special după 1890 la Câmpina, a surprins în integralitate maturitatea marelui artist. Chiar dacă cele două componente biografice sunt caracterizate prin cele mai specifice lucruri, indivi-dualizate, calitățile comune nu au lipsit din evoluția picturii. Factorul cel mai evident în ultimii ani, cel care a și definit această etapă, lumina, cea mai calitativă valență a albului, ajungea să fie punctul de interes al pictorului încă din anii petrecuți la Barbizon. Paleta luminoasă avea să devină o instituție în sine, atât în momentele cele mai profunde ale picturii, prin efect, dar în special mai târziu, în acel manierism de o notorietate senzuală. Chiar dacă și sănătatea pictorului a fost pusă în discuție, știindu-se despre problemele de vedere pe care le-a avut, influența acestora asupra produsului final nu au putut împiedica apariția unor adevărate capodopere. Și acest lucru poate fi probat prin faptul că primele manifestări ale bolii de ochi apar încă din 1887, așadar cu aproape 20 de ani înainte ca Grigorescu să își încheie cariera. Datarea operei de față ne ajută, dincolo de evidența temporală, să plasăm cronologic apariția și modelarea eficientă a ciclului definit de carul cu boi. După cum spuneam mai sus, tema inspirată de activitatea țăranului apare de timpuriu, însă punctul de pornire pare să fie vizita la Câmpina, urmată de instalarea atelierului în această zonă. Începând cu 1890, vizitele lui Grigorescu devin din ce în ce mai lungi, și aproape permanente în anii imediat următori. Prima casă o achiziționează în 1891 și, chiar dacă își păstra reședința din București, verile le va petrece aproape exclusiv în împrejurimile Câmpinei. Tema de față, atât de celebră încă din epocă, nu trebuie înțeleasă doar din perspectiva narativă a motivului, ci trebuie integrată unei întregi concepții despre artă după care Nicolae Grigorescu s-a coordonat. Una dintre cele mai importante caracteristici este astfel adeziunea artistului la peisajul românesc, fără de care plasarea, pictarea și/sau repetarea motivului principal, țăranul, nu cunoștea o profunzime estetică atât de însemnată. Aceste opere create în ultimii 15 ani de carieră, care sunt definite aproape exclusiv în jurul acestei surse de inspirație, răspund unui crez artistic ce primește valoarea emblematică de simbol național și, chiar dacă idealizată și pe alocuri ludică, viața țăranului rămâne punct central al culturii românești. La Câmpina, Câmpinița, Posada, Doftana sau Telega, Grigorescu va redescoperi satul românesc, peisajul subcarpatic și mai ales esența picturii în plein air, atât de căutată în călătoriile itinerante prin țară și străinătate: lumina. Intenționat sau poate fără voia artistului, picturile realizate în această ultimă perioadă sunt încărcate de o aură optimistă, coroborată evident și cu idealizarea satului și a țăranului. Lumina puternică, zenitală, nu se compară aici cu experimentele impresioniștilor și a postimpresioniștilor ce făceau carieră în perioada interbelică la Balcic, ci marchează o viziune plastică autoimpusă de maestru, din dorința de a atinge niveluri de expresie mult mai profunde. Pornind de la studiile de animale, portretizând ciobănași sau simpli țărani ori pictând peisaje cu muscele, Grigorescu și-a împropietărit treptat un bagaj tematic care își va găsi expresia cea mai înaltă în pictarea acestor compoziții complexe, în care îmbină toate elementele menționate. Carul cu boi primește o încărcătură atât estetică, cât și spirituală și reușește să imortalizeze omul, natura sau cotidianul într-o ramă idealizată a satului românesc. (I.P.)

BREZIANU, Barbu, ”Nicolae Grigorescu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987 CIOFLEC, Vasile, ”Grigorescu”, Ed. Cultura Naţională, Bucureşti, 1925 DRĂGUŢ, Vasile, FLOREA, vasile, GRIGORESCU, Dan, MIHALACHE, Marin, “Pictura românească în imagini”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970) NICULESCU, Remus, “Grigorescu între clasicism şi romantism”, Studii şi cercetări de istoria artei, nr 3-4, Bucureşti, 1956 NICULESCU Remus, ”N. Grigorescu”, catalog expoziţie, Muzeul de Artă al RPR, Bucureşti, 1957 OPRESCU, George, „Nicolae Grigorescu, maturitatea şi ultimii ani”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970 VLAHUŢĂ, Alexandru,” Pictorul Nicolae Grigorescu”, Bucureşti, 1910 ZAMBACCIAN, K. H., “Pagini de artă”, Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1943

width: 40.5 cm
height: 28 cm

Proveniență: colecţia Eric Kessler, fost ambasador al Elveţiei în România; colecţie privată ieşeană.

20. Convoi de care la amiază

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!