Fetiţă în alb - Artmark România

semnat dreapta sus, cu brun, Tonitza

ulei pe carton

Orizontul artistului nostru, prin excelență umanist, s-a definit ca atare nu doar prin prisma produsului final al creației, ci printr-un proces cognitiv, în urma căruia Tonitza și-a orânduit în așa modalitate universul imaginar, încât omul să reprezinte axa coordonatoare. Tocmai de aici răsar concepțiile expeditive ce se vor a fi grăitoare pentru artistul Tonitza: socialist, expresionist, portretist, chiar și celebrul “pictor al copiilor”. Toate aceste caracterizări sunt pe atât de adevărate, pe cât insuficiente și incapabile să definească individual întreaga și complexa personalitate artistică a maestrului. Chiar dacă, pe rând, Tonitza a pictat sub directa influență sau coordonare a elementelor ce alcătuiesc sintagmele de mai sus, opera sa nu poate fi împărțită valoric atât de abrupt, încât una dintre perioade sau vreun stil (specific unei maniere) să se detașeze față de toate celelalte și să devină singura definitorie. Astfel acest proces de integrare a lui Tonitza într-o categorie este mult prea restrictiv, și, dacă pe un Mutzner, Dărăscu sau Ștefan Popescu îi putem declara fără prea mari ezitări impresioniști sau postimpresioniști, artistului nostru trebuie probabil să îi rezervăm sintagma “modernist”, sau și mai grăitor, „maestru”. În aceeași manieră putem declara că Tonitza a fost impresionist, având chiar datele biografice necesare ce ne-ar susține (ce-i adevărat, pentru o foarte scurtă perioadă) această caracterizare. Perioada de studii în Paris, de la sfârșitul deceniului întâi, producea primele “impresii” cromatice și de lumină pe care tânărul Tonitza le simțea mult mai aproape de starea sa de spirit de atunci. Dar dacă citim obiectiv biografia artistului, și urmărim progresiv ce a creat – următorii 30 de ani-, observăm că aceste interese picturale în tehnici impresioniste se sting (cel puțin la nivelul de coordonator al întregului produsului pictural) și vor reapărea instinctiv, ori de câte ori subiectul se axează fie pe peisaj, fie pe valențele cromatice ale volumelor. Această ultimă coordonată a picturii lui Tonitza ne relevă cu adevărat interesul superior pe care îl caută pictorul în realizările sale, cel puțin în anii cei mai productivi, ai acelei maturități artistice (1920-1938). Tonitza este un colorist. Este probabil cea mai concludentă și obiectivă remarcă, și, dacă analizăm operele create în acele două decenii relevante discursului nostru, putem identifica cu ușurință cauzele. La nivel afectiv, culoarea, pentru Tonitza, a reprezentat ocazia unui omagiu oferit lui Ștefan Luchian, a cărui creație a stat la baza corpului pictural dezvoltat de Tonitza. Afinitățile pe care Tonitza le resimte față de omul și artistul Luchian sunt evidente încă din 1913, când îi vizita atelierul. Anii ce urmează morții lui Ștefan Luchian (1916) marchează un progresiv interes pe care Tonitza îl oferea celui pe care îl considera maestrul său, având cu orice ocazie grijă, la propriu și la figurat, de moștenirea lăsată de marele pictor impresionist. În articolul publicat în “Iașul”, apărut în 1 iulie 1916, descoperim adevăratele gânduri ale lui Tonitza: Luchian este “cel mai rafinat colorist al neamului nostru” sau “unul din marii simfoniști ai culoarei din Europa”. Aici descoperim sursa acestei valențe atât de definitorie a creației lui Tonitza, culoarea, și, cu ajutorul lui Barbu Brezianu, aflăm efectiv și ce a utilizat din limbajul pictural al lui Luchian. “Lăutul” reprezintă astfel sursa multor interogații cromatice pe care pictorul nostru le traduce, în special în operele realizate în primii ani ai deceniului trei, până să descopere irizantul și pitorescul peisaj dobrogean. Întâietatea volumelor, materialitate tonurilor și nuanțarea afectivă a paletei, dar și arabescul floral sunt câteva dintre tehnicile pe care Tonitza le consideră continuatoare ale manierei lui Luchian, toate desăvârșindu-se în conceperea acelei scenografii cromatice pe care o putem indetifica începând cu 1921, fie în portrete, nuduri sau compoziții de interior. Opera de față, periodizabilă în special după specificitatea vizuală, dar și după componentele de esență enumerate mai sus, ne readuce în vizor etapa Vălenii de Munte (1921- 1924). În plan figurativ recunoaștem seria pruncilor (influențată în special de mezinul familiei Tonitza, Silică) și recurența acesteia într-un regim cromatic excepțional, dar și optimist ( vezi “Cap de copil”, Muzeul de Artă Constanța, inv. 3668 sau “Copil în rose”, 1924, Licitația “Cei mai iubiți dintre pământeni”, Artmark, 2012, lot 11). Organizarea planurilor este coordonată în manieră clasică, drept urmare primul plan este ocupat de subiect, iar fundalul este transpus întocmai acelei scenografii cromatice, menționată anterior. Paleta este redusă la doar câteva tonuri, însă această alegere nu dăunează cu nimic atmosferei, în special datorită modului de utilizare și modelare a acestora. Albul veșmântului și al așternutului, ”vinovat” de aura de puritate conferită aspectului estetic, are și calitatea de a echilibra suprafața picturală, temperând fundalul mult mai puternic și decorativ. Tabloul este întregit și definit ca atare de chipul inocent al copilului, acei ochi atât de expresivi fiind cei ce i-au conferit pe bună dreptate lui Tonitza una dintre caracterizările enunțate la începutul acestui text – pictor al copiilor. (I.P.)

BREZIANU, Barbu,”Nicolae Tonitza”, Ed. Arta Grafică, București, 1967 BREZIANU, Barbu, “Nicoale Tonitza”, Ed. Meridiane, București, 1986 CIUCĂ, Valentin, “Pe urmele lui Nicolae Tonitza”, Ed. Sport-Turism, București, 1984 COMARNESCU, Petru,”N.N.Tonitza”, Ed. Tineretului, București, 1962

width: 35 cm
height: 40 cm

Proveniență: colecția Lucian Blaga; colecția Rodica Climescu. Opera a participat la Expoziția "Grupul celor Patru", 27 februarie - 12 martie, Sala Ileana, Cartea Românească, București, 1927 și este menționată în catalogul expoziției la cat. 50, "Portret de copil". Opera a participat la Expoziţia Retrospectivă "N.N. Tonitza", Muzeul de artă al R.P.R, 1964 și este reprodusă în catalogul expoziției sub titlul "Copil", cat. 42, pag. 62. Opera este reprodusă în "Adevărul literar și artistic", anul VII, nr. 303, 26 septembrie 1926, pag. 5. Opera este reprodusă în "Adevărul literar și artistic", anul VIII, nr. 327, 13 martie 1927, pag. 5.

1922-1924

51^F. Fetiţă în alb [1922-1924]

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

51F. Fetiţă în alb [1922-1924]

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

51^F. Fetiţă în alb [1922-1924]