12. Grija (Pe gânduri)

  • Theodor Aman
    lot.sold: 750,00 EUR
    lot.estimate: 600,00 EUR - 800,00 EUR
    lot.sold: 750,00 EUR
signature
semnat stânga jos, în creion, sub cadru liniar, Th. Aman Sculpsit
medium
gravură
description
Aman a fost cel dintâi pictor român modern de referință care a coagulat în opera sa o viziune profund înnoitoare atât sub aspectul paletei coloristice și a tehnicii picturale cât, mai cu seamă, sub aspectul abordării tematice, într-o evidentă sincronizare cu cea europeană. Studiile pariziene (1850 – 1858) precum și contactele ulterioare neîntrerupte cu lumea artistică franceză au lăsat urme adânci în creația sa, marcându-i decisiv întregul parcurs artistic. Unul dintre domeniile definitorii ale artei sale – anume gravura în aquaforte – reprezintă nu numai o consecință a contactului său, atât de rodnic cu sfera artei franzceze, dar și o oglindire strălucită a genului în arta românească. Cercetările recente relevă influența determinanată a gravorului francez Felix Braquemond (1833 - 1914) asupra formării lui Aman ca artist gravor; astfel el se va distinge drept cel dintâi artist român care va introduce și care va practica la noi gravură originală în aquaforte, ridicând-o la rangul de artă în sine, însușindu-și totodată, și concepția asupra a ceea ce s-a numit eau-forte de peintre împreună cu tehnica liberă, suplă și aerată a marilor înaintași ai genului (Dürer, Rembrandt, Rubens, Canaletto, Boucher, Goya, Watteau). Până la el gravura era socotită de artiștii autohtoni un gen minor, pur ilustrativ și descriptiv; valoarea acesteia din urmă decurgea doar din abilități strict tehnice, nicidecum din însușiri plastice sau artistice. Perioada în care Aman s-a aplecat constant și asiduu asupra acestui nou gen a fost între anii 1871 – 1881, cu precădere între anii 1874 – 1875, interesul diminuându-se între 1876 – 1879, iar în anii 1873, 1877 nu se înregistrează realizări. Ca urmare a performanțelor de excepție este ales mebru al Societății Aquafortiștilor de la Paris (1862) care, cu acest prilej, îi achiziționează patru plăci de gravură, aflate și astăzi în arhivele acestei prestigioase instituții: Odaliscă cu mărgăritare, Țigani lăutari, Chindie (Hora sau Brâulețul). După dispariția acesteia în 1867 ia naștere, în 1868, Societatea Pictorilor – Gravori, a cărei publicație specializată, L’Illustration Nouvelle, va publica gravuri originale ale artiştilor celor mai importanţi. Din 1875 Aman devine membru al noului organism profesional, iar cele patru gravuri ale sale păstrate anterior la Societatea Aqufortiştilor vor apărea în publicaţia amintită. Ulterior, Ţigani lăutari şi Bivoli au fost laureate ale Expoziţiei Universale de la New York, din anul 1938. Restul de 40 de plăci au rămas, până astăzi, în colecţia artistului. Cele două gravuri, Grija, semnată stânga, sub cadru liniar: Th. Aman sculpsit, nedată (atribuită anului 1879) şi Scenă rustică, semnată şi datată stânga, sub cadru liniar Aman, 1875, ambele având aceeaşi dimensiune, 42,2 x 27 cm, fac parte din tirajul Maniu - Teişanu, realizat în anul 1934 de către poetul Adrian Maniu şi pictorul Teişanu, directorul Muzeului Theodor Aman la acea dată. Trebuie spus faptul că au existat mai multe tiraje postume ale plăcilor rămase în muzeu, cum ar fi tirajul H. Fisher - Galaţi, tirajul Adrian Maniu, din anul 1934, realizat cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea artistului, cu tiraj de 100 de exemplare şi, ultimul, tirajul Moscu, aflat în colecţia Muzeului Theodor Aman cu cun tiraj de 37 de exemplare, semnate în creion Moscu. Atât tirajul Maniu–Teişanu, cât şi tirajul Moscu au dimensiuni apropiate, respectiv 42,5 x 27 şi 42 x 27. Prezentele gravuri sunt atribuite tirajului Maniu–Teişanu.
bio
PUNGĂ, Doina, Grafica pe teritoriul României în sec. al XIX-ea (litografia şi gravura în aquaforte), Ed.Oscar Print, Bucureşti, 2009 VIDA, Mariana, Theodor aman gravor, catalog Ministerul Culturii, MNAR, Cabinetul de desene şi gravuri, Bucureşti, 1993
dimensions
  • custom: 10,7

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.