31. Casă la Câmpina

  • Nicolae Grigorescu
    lot.sold: 30.000,00 EUR
    lot.estimate: 15.000,00 EUR - 25.000,00 EUR
    lot.sold: 30.000,00 EUR
signature
semnat dreapta jos, cu roșu, Grigorescu
medium
[1895-1905], ulei pe pânză
description
“Grigorescu era făcut pentru a vedea în lăuntrul lucrurilor. Tăcut, pururea gânditor, neliniștit, având nu numai pasiunea de a observa, dar și darul de a vedea – omul acesta era cu neputință să se mulțumească numai cu ce spun formele la suprafață”. Această scurtă caracterizare, pe care o făcea drept omagiu Al. Vlahuță în monografia închinată lui Grigorescu în 1910, ne aduce în prim-plan capacitatea pictorului de a înțelege forma în toate dimensiunile ce îi influențează prezența fizică. Dimensiunile spațiale sunt lesne menționate, dibăcia desenului, dar mai ales mânuirea pensulei fiind cele ce orânduiesc aspectul finit al uleiurilor lui Grigorescu. Acea calitate inedită ține de înțelegerea superioară a obiectului, dincolo de aspectul livresc al formei, iar mânuirea ei vine din interior, din suflet, din senzație. Calitatea primară a operei dezvoltate în ultimii 10 ani de creație ține de viziune, o viziune inconfundabilă ce s-a tradus prin contactul nemijlocit cu realitatea imediată, filtrată( sau nu) prin sensibilitatea lirică atât de pasională. Peisajul a fost cu adevărat câștigat atunci când Grigorescu a capacitat să racordeze stilul la acea viziune, prin propria-i opinie despre impresionism, despre valoarea lucrurilor sau despre o estetică revelatoare. Câștigul acestei ultime perioade, dincolo de orice discuție despre manierism, a constat în valorația oferită întregii compoziții, prin capacitatea artistului de a picta sub aceeași incidență picturală atât întregul, dar mai ales fracțiunea unei pânze. Descrisă astfel prin pensulație, observăm în “Casă la Câmpina”, ca de altfel și în alte peisaje ale anilor 1900-1906, bucuria de a picta instantaneul, cu senzația imediată adusă în ulei prin intermediul unei tușe vivante, suculente, ce mereu iradiază. Alături de alte uleiuri, transpuse pe suporturi mici, fie pe lemn sau pe pânză, Grigorescu concepe fără voie o serie de peisaje ce se orânduiesc în jurul impresiei, fiind mai mult atent la aspect, decât la reiterarea unor teme deja celebre. Astfel și în “Care cu boi pe înserat”(Galeria de Artă Românească Modernă, inv.105587/10788, 24,5 x 44,8), “Casă țărănească”(Galerie de Artă Românească Modernă, inv. 85, 15 x 24,5) sau “Peisaj”(Galeria de Artă Românească, inv. 86, 22 x 36) putem identifica o manieră de pictare atent racordată la relația dintre pensulație, materialitatea pastei și modelarea formală. Chiar dacă peisajul nostru nu se sustrage acelei perioade albe, Grigorescu surprinde cu o abordare generoasă a paletei de culori, dominată totuși de alb, și de o gamă de culori pastelate. (I.P.)
bio
CIUCĂ, Valentin, “Pe urmele lui Grigorescu”, Ed. Sport-Turism, București, 1987 ENACHE, Monica, MATEI, Rodica, VIDA, Mariana, “Grigorescu. Pictor al naturii”(catalog), Muzeul Național de Artă la României, București, 2007 VLAHUȚĂ, A., “Pictorul N.I.Grigorescu. Vieaţa şi Opera lui”, Bucureşti, Ediţia Casei Şcoalelor, Socec, 1910
dimensions
  • width: 23 cm
  • height: 14 cm
research_info
Proveniență: colecţie privată, Elveţia. Pe verso, autentificare Jean Alexandru Steriadi.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.