91. Cișmeaua din Balcic [mijlocul anilor '30]

  • Nicolae Dărăscu
    lot.estimate: 15.000,00 EUR
    lot.estimate: 15.000,00 EUR - 25.000,00 EUR
    lot.not_sold:
signature
semnat stânga jos, cu brun, Dărăscu
medium
ulei pe pânză
description
Nicolae Dărăscu și-a câștigat locul între marii pictori ai artei românești prin stilul său deosebit de optimist și darnic, modelând natura înconjurătoare spre o lume a culorii și luminii. Cum de-a lungul unei jumătăți de veac, Dărăscu a lucrat frenetic, mereu preocupat să cunoască oameni și locuri, activitatea sa poate fi, fără limite imobile, împărțită în trei mari perioade de creație. Având deja un nume cu rezonanță în artă, Dărăscu participă în 1930 la Expozițiile de Artă Modernă de la Haga, Amsterdam, Bruxelles, cu lucrări din colecția Zambaccian, urmând ca în 1931 și 1932 să expună lucrări din aceeași colecție la București. După scurte vizite în Anglia și Italia, pictorul călătoreștedin nou în Balcic, în vara anului 1933, înscriindu-se printre numeroșii artiști vrăjiți de orașul boem situat la țărmul mării. Trei ani mai târziu, are loc la Sala Dalles a șaptea sa expoziție personală și cea mai grandioasă dintre toate. Această expoziție îl definește pe deplin pe artist ca o personalitate originală, impresionând mai ales prin plinătatea maselor de culoare și vibrația jocului de lumini ce dă vivacitate extraordinară compozițiilor. Dărăscu se află deja deasupra granițelor impresioniste, aducând artei noastre o inedită contopire de fior poetic și robustețe. Astfel, anul următor expune în cadrul unei expoziții internaționale la Paris o colecție de peisaje realizate la Balcic, iar în 1938 participă la înființarea asociației Arta, ce se va situa an de an în centrul manifestărilor artistice bucureștene. Balcicul a reprezentat pentru pictorii români, care l-au restituit cu bucurie prin pânzele lor ani de-a rândul, un spațiu de pelerinaj, un fel de evadare prin apelul la simplitatea existenței. Prin Balcic ei se apropiau de o lume separată de real. De la pitorescul colț uitat de lume care era orașul în 1913, în doar 20 de ani a ajuns o școală fără seamăn a picturii românești, asimilând experiențele noii arte, de la impresionism până la arta sintetică ce i-a urmat - portimpresionism și avangardă. De la fantasticul mării ce se întindea strălucitoare sub poleiala soarelui și libertatea unei naturi în cea mai pură formă, până la bucuria vieții simple, lipsite de rigori comportamentale, acest loc a cucerit irevocabil pictorii vremii, punând monopol asupra lumii artistice. În 1937 era deja o stațiune balneară de prim rang, cu atracții turistice pe care artiștii le amintesc cu drag în memoriile lor. Prin toate acestea, Balcicul a reușit să se impună asupra conștiinței celor care doreau să-l imortalizeze. Așadar era cât se poate de firesc ca opera fericită și puternică a lui Dărăscu să-și găsească punctul culminant acolo. În acest sens, Octavian Moșescu, primar al Balcicului, iubitor și colecționar de artă, a afirmat că “Pe atunci Dărăscu, chinuit de patima picturii, lua viața în piept, hoinărind prin țară și peste hotare... până când a ajuns la limanul consacrării.” Realizate cu o gamă cromatică la fel de luminoasă, dar lipsită totuşi de intensităţile culorilor specifice primei perioade de creaţie, cu o predilecție spre nuanțele galben-brune, peisajele lui Dărăscu oferă senzația de acalmie și tihnă. Ele nu doar reproduc emoții trecătoare, ci exprimă permanențe de sensibilitate. Pictorul abordează atunci mai ales suprafețele mari, insuflând dramatism personajelor, prin tensiunea formelor și a contururile viguroase. Dărăscu este un geniu peisagist, capabil să transforme capriciile naturii în elemente cu valoare simbolică. (S.T.)
bio
CONSTANTINESCU, Paula; CLONARU, Hariton, Catalogul expoziţiei „N. Dărăscu”, MNAR,1966 DRAGUŢ, Vasile, „Nicolae Dărăscu”, Ed.Meridiane, Bucureşti, 1966
dimensions
  • width: 70 cm
  • height: 60 cm
dating
mijlocul anilor '30

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.