75. La cafeneaua lui Mamut [cca. 1933]

  • Nicolae Dărăscu
    lot.sold: 14.000,00 EUR
    lot.estimate: 10.000,00 EUR - 20.000,00 EUR
    lot.sold: 14.000,00 EUR
signature
semnat stânga jos, cu roşu, Dărăscu
medium
ulei pe pânză
description
Interioarele lui Nicolae Dărăscu ne introduc într-o categorie figurativă definită nu numai de provocarea adusă de tipologia compoziției, ci, prin specificitatea lor, și în intimitatea sufletului lui Dărăscu. Acesta se simte atras încă de la primele vizite în spațiul dobrogean tocmai de cultura aceea pitorească, farmecul oriental descoperit pe malurile Mării Negre. Lumea turcilor și a tătarilor din Balcic este cea care îi va oferi atât subiectele cele mai atractive, dar și succes în rândul lumii artistice, așadar acest univers nou descoperit va influența și el maniera picturală. Chiar dacă oferă o notă cu adevărat specială, “interiorul” lui Dărăscu nu are o apariție prea desă, transformându-l astfel într-o raritate în pictura sa, putând fi indentificate în expozițiile personale sau posterioare doar câteva astfel de opere. Putem aminti aici celebrele interioare cu odalisce, dispărute însă în urma bombardamentelor din 1944 (vezi Catalogul expoziției retrospective “N.Dărăscu”, Muzeul de Artă al R.S.R., București, 1966, pag. 31), dar și interioarele decorative ce surprind același farmec oriental (“Interior”, col. Muzeului Dinu și Sevasta Vintilă, Topalu). În “Cafeneaua lui Mamut” Dărăscu reușește să surprindă acel dolce far niente ce caracteriza cultura turcilor de la mare – sau cel puțin cum era ea reflectată în ochii “orășenilor”-, în care siesta ocupa un loc foarte important. Chiar dacă privim o compoziție cu mai puține personaje, la fel de rară la Dărăscu, efectele cromatice sunt cele ce contopesc întreaga atmosferă, recognoscibilă poate doar la un Ștefan Dimitrescu și în ale lui “cafenele”. (I.P.)
bio
Catalogul Expoziţiei Retrospective “Nicolae Dărăscu”, Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1966
dimensions
  • width: 44 cm
  • height: 53 cm
dating
cca. 1933

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.