Soare... pe litoralul românesc

semnat dreapta jos, cu albastru, Miracovici; dreapta sus sigla ONT; stânga jos, mențiunea editorului SAR Marvan Bucarest

afiș

Primii paşi pe care îi cunoaşte afişul modern românesc coincid cu momente socio-politice ce îi vor influenţa direct evoluţia. Un pas decisiv constă în stabilitatea social-economică instaurată după Marea Unire, aşadar după 1919, când începe conturarea coerentă a industriei grafice. Vechile tipografii, cu renume, fuzionează în societăţi importante ca Luceafărul (1918), Cartea Românească (1919) sau Scrisul Românesc. Drept urmare afişul capătă o piaţă de desfacere largă, cererea şi oferta adaptându-se unei pieţe în continuă creştere. Tipologia veche a afişului, existentă încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, începe să evolueze şi să se aprecieze ascendent. Astfel recla- mele comerciale sau cele de librărie încep să fie concurate de noile afişe pentru teatre, expoziţii, evenimente sportive, iar afişul de presă creşte direct proporţional cu marile ziare bucureştene sau din provincie. Graficienii reuşesc să găsească condiţiile propice pentru a-şi practica meseria, nu doar datorită cererii, dar şi prin apariţia revistelor de specialitate. Multitudinea publicaţiilor dedicate exclusiv sau parţial practicii grafiicii denotă importanţa câştigată în rândul artiştilor şi ilustratorilor români. În ‘‘Revista artelor grafice’’, ‘‘Grafica română’’, ‘‘Boabe de grâu’’ se cultivă exhaustiv gustul pentru carte, imagine vizuală şi ilustraţie, toate fiind moderatoare ale substratului afişului. Cea mai importantă apariţie editorială, care domină sfârşitul anilor ’30, a fost revista’’ Arta şi tehnica grafică’’, care prezintă neîncetat activitatea grafică românească într-o serie de caiete. Tabloul graficii este completat de apariţia în paralel a textelor teoretice în publicaţiile vremii, articole despre arta tipografică, fotogravură, offset, studii de litere sau inserţii de reclamă aduc în prim-plan elementele necesare activitităţii. Discuţiile la adresa afişului sunt din ce în ce mai punctuale, în ‘‘Grafica românească şi publicitatea’’ apar discuţii despre psihologia şi mentalitatea publicului, articole ce comentează efectele decorative, panta spirituală sau mirajul culorilor. Având în vedere mediul efervescent în care toate acestea se produc, artiştii plastici vor fi cei care dau tonul în promovarea şi aprofundarea fenomenului. Mac Constantinescu scrie cronici de grafică în ‘‘Arta şi tehnica grafică’’ (1937-1940), Petre Grant este inovator în picturalitatea afişului, Paul Miracovici propulsează afişul turistic ca vârf de lance al tehnicii, iar alţii ca Iosif Molnar, Ion Anestin sau Iorgulescu-Yor meşteresc adevărate lucrări de artă imprimate. Evoluţia afişului nu cuprinde mari salturi constructive. Primele manifestări ale afişului cultural vin din partea artiştilor “independenţi” de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Nicolae Vermont concepe afişul expoziţiei din 1896, ce avea menirea punctării noilor prerogative în arta Salonului Independenţilor. Tot el realizase primul “afiş ilustrat” pentru ziarul Adevărul. Doi ani mai târziu, Luchian va desena afişul revistei Ileana, în aceeaşi manieră ca Vermont. Sunt reprezentări alegorice, conturate printr-un desen simplist, sugestiv prin dinamică, dar care nu depăşeşte concepţia unei stampe de epocă (ca de altfel la majoritatea afişelor vremii). Schimbările survin odată cu familiarizarea tehnicilor grafice, în anii ’20, odată cu importul exemplului francez. Modul de realizare se schimbă, afectând stilul şi direcţiile de abordare. Compoziţia, construcţia şi viziunea decorativă, ce abundă de elemente stilizate, sunt împrumutate şi învăţate de artiştii români. O etapă importantă în istoria afişului a reprezentat-o aplecarea asupra mediului turistic. Încep să apară imagini sugestive ce prezintă teme de specific naţional, reprezentative pentrur anumite zone etno-geografice. Însă maniera de prezentare nu avea un numitor comun, nu era organizată. Toate se schimbă odată cu organizarea turismului românesc, integrate de Oficiul Naţional al Turismului, apărut în 1936, prin Legea de organizare a Ministerului de Interne. Astfel manifestările artistice se intensifică din momentul în care ONT-ul organizează mari expoziţii-concurs, perioadă ce reprezintă apogeul afişului românesc. În 1937 şi 1938 participă la evenimentele dedicate turismului peste 150 de artişti cu sute de proiecte, menirea fiind găsirea celor mai bune afişe care să reprezinte România pe plan extern. În 1937 Paul Miracovici, alături de Petre Grant, Mac Constantinescu sau Iosif Molnar participă cu succes la două evenimente internaţionale, Breslau şi Paris. Standul românesc câştigă în ambele locaţii, Medalia de aur, respectiv, Grand Prix. În monografia afişului românesc, realizată de Gheorghe Cosma în 1980, Paul Miracovici este desemnat unul dintre reformatorii afişului turistic românesc, chiar printre întemeietori, având în vedere schimbarea de atitudine impusă de acţiunile ONT-ului. Afişul ‘‘Soare…pe litoralul românesc’’ este reprodus în varianta franceză alături de aprecierile autorului: ‘‘Au soleil – sur la plages de la Roumanie- este unul dintre afişele care se remarcă prin simplitatea si monumentalitatea motivului marin care invită la soare, aer şi apă pe plajele litoralului. Pe suprafaţa vastă a plajei sunt proiectate doar două siluete minuscule, văzute din spate, învăluite de lumina puternică a soarelui de vară care estompează contururile peisajului... Lista afişelor sale turistice îl situează printre cei mai activi artişti ai vremii.’’.

COSMA, Gheorgh, ‘‘Afișul românesc’’, Ed. Meridiane, București, 1980 MIRACOVICI, Paul, Mangalia, Sala Ministerului Propagandei Naționale, 1944

width: 70 cm
height: 100 cm

Lucrarea este reprodusă în Gheorghe Cosma, Afișul românesc, Meridiane, 1980, pag. 80, poz. 34

22. Soare... pe litoralul românesc

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!