27. Pe malul mării

  • Kimon Loghi
    lot.sold: 6.000,00 EUR
    lot.estimate: 1.500,00 EUR - 2.500,00 EUR
    lot.sold: 6.000,00 EUR
signature
semnat dreapta jos, cu brun, KIMON LOGHI
medium
ulei pe carton
description
Kimon Loghi rămâne în memoria artei româneşti ca artistul consacrat pentru răspândirea gustului simbolist de factură müncheneză, în România. Într-o epocă de importante schimbări culturale, contemporan al poeţilor Ştefan Octavian Iosif şi Dimitrie Anghel, pe care i-a cunoscut în perioada studiilor de la Paris, în plină atmosferă semănătoristă în ţară, Loghi a reuşit sa-şi câştige un loc important în arta românească şi universală, afirmându-se atât la expozitiile grupării “Secession” din München, cât şi la expoziţiile Tinerimii Artistice şi ale Saloanelor Oficiale din ţară. Dominate de culori calde şi vii, tablourile lui Loghi nasc din fantezia bogată a acestuia. Scene idilice, cu zâne pe lacuri, scene din poveşti populare exprimate prin felul propriu de a le vedea, costituie câteva exemple de tematici abordate de artist, în strânsă legătura cu natura. Personajele sunt o prezenţă întâmplătoare, artistul punând accentul pe relatarea naturii şi a atmosferei, supuse transformărilor . Ceea ce îl diferenţiază pe Loghi faţă de ceilalţi artişti contemporani lui, este propria concepţie a raportului dintre tradiţia românească şi inovaţia artistică, reuşind să introducă în arta decorativă tematici din folclor, în acest fel promovând o artă românească de natură simbolistă. În această direcţie, dar cu un stil uşor îndreptat către manierism, putem vorbi şi despre opera “Pe malul mării”, o imagine în care elementele naturii (marea calmă, cerul aparent liniştit, florile şi plantele presărate pe suprafaţa terestră) formează un cadru aproape idilic pentru tânăra tătăroaică - centrul compoziţiei - ce-şi găseşte odihna pe un colţ de balustradă al unui vechi templu. De această dată este orientalismul cel care constituie un motiv al evadării artistului către o nouă călătorie pe care o transpune în culori ce nu le regăsim în natură, cu câteva accente de oranj.
bio
PĂULEANU, Doina, “Singularitate şi reconstrucţie imaginară”, Ed. Arcade, Bucureşti 2010
dimensions
  • width: 52 cm
  • custom: 45,5

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.