2Т. Uși împărătești, ”Buna Vestire”, zugrav Kiril, Țara Românească, școală brâncovenească, epoca lui Constantin Brâncoveanu, sfârșitul sec. XVII, raritate extremă, piesă muzeală

    lot.initial-price: 20.000,00 EUR
    lot.sold: 32.500,00 EUR
    lot.initial-price: 20.000,00 EUR
    lot.sold: 32.500,00 EUR
medium
tempera și foiță de aur pe lemn
description
Elemente de identificare de ordin iconografic și stilistic: Ușile împărătești sunt formate din două canaturi, având o opritoare la mijloc și partea superioară terminată în arc trilobat. Nu prezintă decorație sculptată, fiind în întregime pictate cu scena consacrată Bunei Vestiri. Arhanghelul Gavriil este pictat pe canatul stâng, iar Fecioara Maria pe cel drept. Scena se desfășoară pe un fundal cu arhitecturi tradiționale, pictate în gri, oliv și roșu deschis, sugerând construcțiile orașului Nazaret. Deasupra unui velum, de mici dimensiuni, apar Prorocii David și Solomon. Pe canatul stâng, Arhanghelul Gavriil este redat în picioare, de mari dimensiuni, în semiprofil, îmbrăcat în tunică lungă roșie, brodată cu aur. Cu dreapta binecuvântează Fecioara Maria, iar în stânga ține o floare. În partea opusă, Fecioara Maria, în picioare, în fața unei banchete, primește vestea; cu mâna dreaptă face gestul acceptării, iar în mâna stângă ține un scul de lână. Este înveșmântată cu rochie albastră și maforion roșu-vișiniu, care îi acoperă capul și umerii, căzând la spate spre poalele rochiei. Ambii poartă nimburi aurii, decorate prin incizie cu rotiță. Elemente de identificare de ordin tehnic: Lemn sculptat, degroșat, parțial aurit, decor prin incizie, pictură tempera pe lemn. Concluzii: Ușile împărătești au făcut parte din ansamblul unui iconostas brâncovenesc. Acuratețea compoziției și a desenului, gama cromatică bogată și subtilă, precum și chipurile personajelor realizate în stilul picturii brâncovenești, plasează această lucrare, semnată de Kiril zugrav, printre realizările de seamă ale genului (A.D.).
dimensions
  • custom: 135 x 42 cm (fiecare)

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.