23. Portret albastru

  • Titina Călugăru Căpitănescu
    lot.sold: 1.800,00 EUR
    lot.estimate: 1.200,00 EUR - 2.200,00 EUR
    lot.sold: 1.800,00 EUR
signature
medium
ulei pe carton
description
Titina Călugăru s-a format în atelierul marelui pictor Nicolae Tonitza, continuându-şi studiile la Paris şi la „Academia Scandinavă”, la clasa profesorilor Waroquier, Friesz şi Dufresnes. Talentul şi măiestria artistei aveau să-şi spună curând cuvântul, aceasta expunând la Saloanele Oficiale şi la anualele de stat, începând cu anul 1929. O imagine mai amplă asupra univesului Titinei Călugăru a fost posibilă în cadrul expoziţiilor personale din 1929, 1932, 1959 şi 1962, de la Bucureşti. Arta românească ca rezultat al spiritului creator al Titinei Călugăru, s-a bucurat de o intensă apreciere peste hotare, în cadrul a numeroase manifestări artistice: Paris (1947), Moscova (1949), Praga (1950), Peskin (1951), Praga, Bratislava, Budapesta, Berlin, Atena (1960), Moscova, Ankara, Istanbul (1961), merite ce i-au fost pe deplin recunoscute, obţinând premii la Saloanele Oficiale din 1930, 1931, 1932 şi Premiul Academiei în 1949. Confirmare a talentului înnăscut al artistei este şi opera „Portret albastru”, ce stă sub semnul unei picturi de tip realist, figurative, impresionând prin căldura interpretării personale a motivului şi deosebita atenţie a elaborării acestuia, înscriindu-se alături de peisajele şi naturile statice, în spectrul picturii de tip postimpresionist. (M.N.)
bio
BARBOSA, Octavian, „Dicţionarul artiştilor români contemporani”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1976, p 98 OPREA, Petre, „Expozanţi la Saloanele Oficiale, 1924-1944”, Ministerul Culturii şi Cultelor, Bucureşti, 2004, pag. 28 COMARNESCU, P., „Expoziţii...”, în „Ultima oră”, 17 aprilie 1929 IONESCU, Eugen, „Titina Căpitănescu”, în „România Literară”, 27 februarie 1932
dimensions
  • width: 64 cm
  • custom: 76,5

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.