Orientală - Artmark România

semnat stânga jos, cu roșu, "Th. Aman"

ulei pe pânză

În jurul anului 1850, Theodor Aman decidea să își aprofundeze studiile la Paris, condiţiile vieţii artistice fiind precare în Principate. Se înscrie ca elev în atelierul lui Martin Drolling, iar un an mai târziu, în cel al lui Edouard Picot, reprezentanţi notorii, pe atunci, ai academismului neoclasicizant şi continuatori ai lui David. Alături de studii riguroase, Aman este preocupat de lectură, citindu-i pe Descartes, Voltaire, Hugo, Dante sau Petrarca şi cercetând capodoperele marilor maeştri în muzeele Parisului, oprindu-se în special asupra lui Rubens, Velázquez sau Watteau. În 1853 expunea la Salonul Oficial un autoportret în care se cunoaştea influenţa realismului lui Gustave Courbet, iar un an mai târziu călătorea la Constantinopol pentru a-i prezenta sultanului pictura sa Bătălia de la Olteniţa, înfăţişând un episod din războiul ce se purta între ruşi şi turci. Sultanul achziționa lucrarea pentru o sumă împresionantă, pe atunci – 20.000 lei – şi îl și răsplătea cu decoraţia Medjidia. Aceste două episoade aveau să îi ofere lui Aman sursele pentru crearea ciclului tematic oriental, ciclu ce se va întinde pe durata a circa 30 de ani. Ajuns la mijlocul secolului al XIX-lea în Paris, Theodor Aman găsea acel occident romantico-revoluţionar, în care tinerii societăţii franceze descoperiseră şi îşi însușiseră deja elemente ale civilizaţiei orientale. Fie că drumurile duceau în nordul Africii, în Maroc sau Algeria, fie că ele duc în inima orientului european, pe malurile Bosforului, tinerii artişti erau fermecaţi atât de minunăţiile, cât şi de periferiile acestei culturi. Nu întârzie să apară scene revelatoare, romantice, secvenţe idealizate; sunt imaginate instanţe eroice, sălbatice, “păgâne” chiar, în majoritatea straturilor sociale, fermecate de impactul cultural simţit. Narativul despre „oriental” se schimba deja odată cu scrierile lui Byron despre călătoriile din Balcani, iar artele vizuale nu întârziau să preia astfel de subiecte. Arta franceză era cu adevărat fascinată de acest univers, iar creațiile lui Delacroix sau Ingres stau astăzi mărturie pentru fascinația creată de Orient și de variantele lui nord africane sau balcanice. Aman începea atunci să își reevalueze percepțiile estetice, lucruri ce aveau să se materializeze în arta pe care o va practica în următoarele decenii. Chiar dacă spațiul românesc făcea parte din acel Balcani „sălbatic”, protectoratul rusesc și apoi revoluția de la 1848 și ulterioara Unire deschideau Principatele române către o modernizare și o eliminare destul de rapidă a factorului secular-otoman. Astfel, reintroducerea orientalismului în creația lui Aman era necesară, astfel descoperim acea călătorie inițiatică încă din prima perioadă de creație. În 1854, condus de avântul romantic - tipic franțuzesc - Aman, la doar 24 de ani, călătorea în Constantinopol și în Crimeea (în plin conflict ruso-turc). Este fermecat de orașe, de cultură și de tipologia umană - subiect ce avea să domine ulterior universul oriental pictat - și nici nu va evita evenimentele importante contemporane lui. Călătorește la Sevastopol și în preajma râului Alma, călătorie ce va sta la baza unor mari compoziții istorice ca „Lupta de la Sevastopol”, „Zuavi mergând spre tranșee” sau „Bătălia de la Alma” din colecția Muzeului Național de Artă. De acum încolo, factorul oriental va începe să se limiteze la celebrul ciclu dedicat Odaliscelor și interioarelor orientale, și va reapărea doar din când în când în compoziții istorice. Începând cu a doua jumătate a anilor 1850, anii primelor compoziții tipice seriei amintite, evoluția subiectului oriental avea să fie definită de dezvoltarea scenografiei. De la interiorul cu multe personaje, la scena cu un singur model, Aman dezvoltă diverse formule stilistice, iar compozițiile abundă în detalii: mobilierul, costumele, armele și materialele folosite. Concomitent cu aceste studii de interior, Aman își dezvoltă gustul și prin activitatea de colecționar, astfel documentarea este cu mult înlesnită. Pictorul se înconjoară de obiecte de tot felul ca săbii curbate, pistoale, șalvari, anteriuri, scoarțe și perne, toate devenind recuzită în compozițiile ulteriore. Aman va realiza opere ce astăzi le încadrăm în subiectul generos al „Scenei orientale” până către sfârșitul vieții, descoperind uleiuri din 1886-1888 ca „Interiorul de Harem”, Muzeul Aman, inv. 67 sau „Odalisca” din colecția Muzeului Brukenthal, inv. 2072. În opera de față regăsim mai multe influențe stilistice tipice creației de maturitate a lui Aman: interiorul oriental, schițat, dar definit de țesături și scoarțe senzuale; personajul feminin, în travesti, purtând tot straie turcești, largi și prețioase, și nu în ultimul rând instrumentul muzical, tot de influență orientală - teorba sau mandolina. (I.P.)

BOGDAN, Radu, Theodor Aman, Ed. De Stat pentru Literatură şi Artă, 1955<br />CISEK, Oscar Walter, Aman, Ed. Ramuri, Craiova, 1931<br />IONESCU, Adrian-Silvan[coordonator], "Centenar Theodor Aman", București, 1991<br />IONESCU, Adrian-Silvan, "Modernitatea lui Aman", S.C.I.A., 2011

width: 45.5 cm
height: 67.5 cm

Opera provine dintr-o colecție particulară maghiară din Pecs, loc în care a stat timp de mai bine de 70 de ani. "Orientala" lui Theodor Aman intra în colecția din Pecs la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, făcând obiectul unui dar. Posesorii actuali ai lucrării au dorit repatriarea operei, proces inițiat și la sfatul experților și a comunităților culturale din Pecs, Budapesta și din București.

1880-1885

65. Orientală [1880-1885]

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!