3. Veneția [1926-1927]

  • Nicolae Dărăscu
    lot.sold: 17.000,00 EUR
    lot.estimate: 15.000,00 EUR - 25.000,00 EUR
    lot.sold: 17.000,00 EUR
signature
semnat dreapta jos, cu albastru, "N. Dărăscu"
medium
ulei pe carton
description
Începând cu anii ’20, Nicolae Dărăscu reuşeşte să îşi adapteze stilul la necesităţile rezolvării problemelor ce ţin de construirea volumelor. Culoarea guvernează întreaga compoziţie, iar suprafeţele sunt coordonate exclusiv de volumele pictate. Însă complexul cromatic dezvoltat este şi el supus procesului de epurare. Culoarea îşi pierde din consistenţa pură cu care era folosită în primele perioade, iar contrastul devine unealta unei game cromatice aprofundate. Paleta se esenţializează, până în punctul în care putem observa în peisajele lui Dărăscu, în special în cele din perioada 1926-1928, o bivalenţă cromatică (cald-rece). Desigur că întregul complex cromatic este subordonat tonurilor de albastru, mai ales în cazul Veneţiilor realizate în această perioadă, ştiindu-se faptul că peisajele lui Dărăscu sunt mereu coordonate de consistenţa apei. Ca şi în lucrarea noastră, apa primeşte încărcătură materială, ca de altfel toate suprafeţele surprinse. Acest lucru este determinat de preocuparea lui Dărăscu de a construi formele şi volumele în culoare, direct din tuşa penelului, oferind întregii imagini calităţi plastice accentuate. În construirea vederii veneţiene Dărăscu porneşte mereu de la colţurile ce au trezit interes vizual, şi chiar dacă repictează acelaşi colţ de mai multe ori, niciodată nu se întâlneşte aceeaşi pregnanţă picturală. Peisajul îşi pierde din calităţile de pur motiv pictural, deoarece acesta resimte o mutaţie în valorificare, metodele cromatice fiind astfel încărcate de importanţă. Astfel locurile alese de pictor au doar menirea de a oferi primul strat vizual şi desigur că trebuie să ofere și elementele propice unei reproduceri, efectul de lumină sau o perspectivă generoasă şi atrăgătoare.
bio
Catalogul Expoziţiei Retrospective “Nicolae Dărăscu”, Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1966 Catalogul Expoziţiei “Nicolae Dărăscu. Magician al culorii”, Muzeul Naţional Cotroceni, Bucureşti, 2009 DRĂGUŢ, Vasile, “Nicolae Dărăscu”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1966
dimensions
  • width: 61.5 cm
  • height: 50 cm
research_info
Opera este reprodusă în studiul realizat de George Mitran, 2002 în "Colecţia de Artă Decorativă şi Artă Plastică Alfred Rosner", la pagina 249, fig. 11 (reprodus în oglindă).
dating
1926-1927
provenance
colecţia istorică Alfred Rösner (1898-1974), anticar şi colecţionar braşovean din prima jumătate a secolului XX; furnizorul principal de obiecte de artă al familiei regale şi printre primii colecţionari şi restauratori de mobilă veche și clasică.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.