32. Cartierul tătăresc din Balcic

  • Alexandru Popp
    lot.sold: 4.500,00 EUR
    lot.estimate: 1.200,00 EUR - 2.200,00 EUR
    lot.sold: 4.500,00 EUR
signature
semnat dreapta jos, cu negru, A. Popp
medium
ulei pe carton
description
Numele lui Alexandru Popp este legat de învăţământul artistic din Banat, fiind profesor la Şcoala de Belle-Arte din Cluj (1925-1933) şi la cea din Timişoara (1933-1938). Student al lui Karoly Lotz la Budapesta și al lui Lenbach la Munchen, opera lui Alexandru Popp a primit influențe romantice, fiind în acelaşi timp marcată de un spirit monumental, prin multiplele proiecte murale la care a contribuit, printre care Parlamenul şi Teatrul din Praga. Contactul cu Colonia de la Baia-Mare, în calitate de profesor, în perioada 1921-1927, a însemnat pentru opera sa, dar și pentru cea a studenților săi, deschiderea către o manieră de lucru în plein-air și spre o transformare a cromaticii. Pictura ”Cartierul tătăresc din Balcic” surprinde prin alegerea formatului vertical, unul neobişnut pentru peisaj, pe care Popp îl utilizează pentru a sublinia perspectiva imaginii. Ilustrând un aspect al cartierului umil situat pe o înălţime a Balcicului, pictura manifestă formaţia de monumentalist a artistului, în tratarea egală a planurilor imaginii, bine delimitate, atenţia pentru detaliu şi unitatea compoziţiei şi cromaticii. Privit de la baza dealului, cartierul – cu uliţa sa şerpuită, case din pământ şi piatră, animat de personaje pline de exotism – urcă versantul arid, proiectându-se pe cerul limpede, de un albastru electrizat. Soarele necruţător al regiunii spală culorile, uniformizând tonurile şi topind nuanţele de brun şi verde într-o armonie evocatoare a după amiezelor toride ale Balcicului.
bio
OCTAVIAN, Tudor, ”Pictori uitați”, Ed. NOI Media Print, București, 2003 MESEA, Iulia,coord., ”Pictori din Transilvania în centre artistice Europene”, Palatul Brukenthal, Ed. ALTIP, 2007
dimensions
  • width: 35 cm
  • custom: 49,5

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.