25. Mesteceni

  • Constantin Isachie Popescu
    lot.sold: 5.000,00 EUR
    lot.estimate: 3.000,00 EUR - 4.500,00 EUR
    lot.sold: 5.000,00 EUR
signature
semnat stânga jos, cu alb, C. Isachie
medium
ulei pe carton
description
Isachie Popescu a studiat Dreptul şi a profesat timp de zece ani avocatura, până când a hotărât să se dedice pasiunii sale, pictura. A urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, la clasa de pictură a lui G.D. Mirea, continuându-şi apoi studiile la Paris, Florenţa şi Londra. Debutul în viaţa artistică românească a avut loc prin expoziţia personală de la Ateneu din 1924. S-a alăturat, din 1925, societăţii ”Tinerimea Artistică”, alături de care a expus de-a lungul întregii perioade interbelice. Şi-a prezentat lucrările în expoziţii personale, de grup şi colective, precum şi în cadrul Salonului Oficial, participările sale succesive aducându-i mai multe premii. În 1975 a fost organizată, la Bucureşti, o amplă expoziţie retrospectivă a operei sale. Isachie Popescu s-a făcut remarcat în peisajul artistic autohton prin portretele sale realiste, dar mai ales prin peisajele realizate în plein air, care ilustrează locuri pitoreşti ale numeroaselor sale călătorii prin Europa şi Orientul Apropiat. Opera sa reflectă opţiunea pentru impresionism şi uneori pentru unele procedee postimpresioniste, centrală pentru peisajele sale fiind preocuparea pentru redarea luminii. Peisajul prezent afirmă maniera în care pictura lui Isachie Popescu a reconciliat modelele oferite de impresionism şi studiul după natură, pe care l-a practicat cu perseverenţă. Elementele peisajului sunt tratate cu realism şi atenţie pentru detalii, în timp ce procedeele impresioniste intervin în realizarea perspectivei atmosferice. Astfel, planurile mediu şi îndepărtat se dizolvă treptat, învăluite într-un aer dens şi o lumină difuză de amurg, care sting culorile peisajului în armonii diafane de violet şi albastru alburiu.
bio
CRĂCIUN, Eugen, ”Expoziţia C. Isachie”, Adevărul, 13 martie 1930 JIANU, Ionel, ”Expoziţia Isachie”, Rampa, 25 februarie 1931 OPREA, Petre, ”Expozanţi la Saloanele oficiale de pictură, sculptură, grafică 1924-1944”, Bucureşti, 2004
dimensions
  • custom: 49,5

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.