151. Piațetă din Cassis [1937]

  • Ion Ţuculescu
    lot.sold: 24.000,00 EUR
    lot.estimate: 20.000,00 EUR - 30.000,00 EUR
    lot.sold: 24.000,00 EUR
signature
semnat şi datat stânga jos, cu albastru, "I. Ţuculescu, (19)37"
medium
ulei pe pânză
description
Perioada 1934-1938 marchează anii în care tânărul Țuculescu, student încă la facultățile de Medicină și Științe Naturale, se reapuca de pictură, cea care îl atrăgea atât de mult în anii copilăriei și adolescenței. În buna tradiție a pictorului peisagist, călătoria a reprezentat factorul decisiv în reluarea și interpretarea în limbaj pictural a lucrului văzut, fapte inițiat totuși la rugămintea Mariei Fotiade (soția artistului, începând cu 1934. Turcia și Grecia, descoperite în acel prim voiaj, vor reintra în vizorul artistului câțiva ani mai târziu, de astă dată peisajele devenind cu adevărat creații ale unui pictor desăvârșit. Aceasta este perioada în care peisajul devine motivul preferat al lui Țuculescu și, chiar dacă stilul se modifică, perspectiva și orizontul, tipice unei vederi, vor persista și în “încâlcita” perioadă expresionist-abstractă. Revenind la perioada ce ne interesează direct, putem trage câteva concluzii în privința artei pe care o practica Țuculescu în perioada 1937-1938 și prin prisma cronicilor ce i-au însoțit debutul expozițional, din mai 1938. Cei mai însemnați critici ai vremii aveau să se aplece asupra expoziției acestui “necunoscut” Țuculescu; astfel, George Oprescu, Petru Comarnescu sau Tache Soroceanu întrezăreau debutul unui mare pictor. În rândurile din “Adevărul literar și artistic”, Soroceanu, pictor și el, menționa: “E un debut surprinzător de frumos. De la primul contact cu lucrările sale putem spune că avem de a face cu un pictor în toată puterea cuvântului. D-l Ion Țuculescu nu-i numai un tânăr ce dă dovadă de avântul vârstei, construind nervos și puternic volumele, ci simte culoarea. Are o pastă strălucitoare, o claviatură dinamică cu armonii inedite și cu efecte ce răzbat metalic […].” Țuculescu prezenta atunci tot ce pictase mai bine în anii menționați mai sus - Balcicul, Mangalia, vedute din Corfu și imagini din sudul Franței - exprimând cu adevărat trăirile unui peisagist postimpresionist, influențat atât de marii maeștrii ai impresionismului românesc, Andreescu și Luchian, dar poate și mai mult de arta lui Van Gogh, pe care o cunoștea la celebra expoziție retrospectivă din 1937, de la Paris. Peisajul de față, expus în prima expoziție personală (Ateneul Român, 1938) răspunde acestor influențe stilistice amintite, însă îl prezintă pe acel Țuculescu instinctiv, în care lipsa prejudecăților scolastice vibrează în pastă și în tușă. Regăsim motivul simptomatic al copacului, preluat din aprecierea purtată lui Andreescu, iar compoziția se desfășoară exemplar între raporturile de profunzime și perspectivă. Culoarea poartă încă paloarea impresionistă după care pictorul și-a compus peisajul perioadei de început, însă calitatea ei tonală pregătește nuanțele expresioniste pe care le regăsim în creația anilor ’40.
dimensions
  • width: 70 cm
  • height: 52 cm
research_info
Opera a participat la prima expoziție personală Țuculescu, Ateneul Român, București și este reprodusă ca atare în "Universul literar", anul XLVII, nr. 14, 21 mai 1938, pag. 4.
dating
1937
provenance
colecţia prof. dr. inginer Irina şi Ionel Constantinescu.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.