Elisabeta Doamna în biroul său

semnat stânga jos, cu roșu, "Grigorescu"

ulei pe pânză

Pictura de față a cărei apariție reprezintă un eveniment în recuperarea artei noastre din secolul al XIX-lea, după 75 de ani de interdicții ideologice ale unui regim totalitar, provine din colecția diplomatului interbelic Viorel Tilea (1896-1972), ministru plenipotențiar al României la Londra între 1938 și 1940. Este o variantă în tratare mai liberă și de mai mici dimensiuni, puțin sau aproape de loc știută a operei păstrate neîntrerupt în colecția regală a României de pe la 1880 și până astăzi, aceasta cunoscută ca imagine prin reproducerea din monografia Grigorescu de Vlahuță, 1910, fotogravură p. 200 (catalogată p. 259: M.S. Regina Elisabeta, planșă fotogravură, 66 x 48 cm., la M.S. Regina Elisabeta). Pictura din colecția reginei a reapărut peste un arc considerabil de timp pe coperta cărții semnate de Gabriel Badea-Păun, Carmen Sylva.Uimitoarea regină Elisabeta a României 1843-1916 (Humanitas, 2003). Autorul indică (v.coperta spate) titlul picturii (adoptat și aici), datarea către finele anului 1879, expunerea la Salonul parizian în 1880 și apartenența ei la colecția M.S. Regele Mihai al României. Opera face parte actualmente din colecția M. S . Margareta, Custodele Coroanei române, o reproducere actuală de bună calitate existând în catalogul expoziției Portretistica regală. Artă și memorie (Muzeul Național Peleș, 2020, p.83). Revenind la opera de față: ea ne reamintește (ca și cea pomenită mai sus) legătura susținută a lui Nicolae Grigorescu cu familia domnitoare a României, de-a lungul deceniilor. În Expoziția Amicilor Bellelor Arte din 1873, Domnitorul Carol și Elisabeta Doamna au figurat cu colecțiile lor de picturi de Grigorescu (realizate la Barbizon și în țară), deja constituite într-o primă fază. Aprecierea pe care Elisabeta i-a acordat-o mereu lui Grigorescu, considerându-l artistul național, a determinat sporirea colecției proprii (Elisabeta achizitiona „lucrări valoroase de fiecare dată când artistul expunea”, v.Badea-Păun, 2003, p198) și , în mod evident, propunerea ca Grigorescu să-i realizeze portretul. Putem afirma că pictura din colecția Viorel Tilea este expresia stilului bine individualizat al lui Grigorescu de la finele anilor 1870, în tușe dinamice, fulgurante ce scandează suprafața picturii conferindu-i vibrație și accentuând pe alocuri materialitatea. O virtuozitate rafinată apropiindu-l pe Grigorescu aici de contemporana lui, Berthe Morisot, ori poate sugerată artistului de amintirea secolului al XVIII-lea francez, este manifestă în zona centrală a imaginii, în pictura de transparențe și subțirimi ale veșmântului de voal verde (gri verzui?), diafana rochie cu trenă. Creatoare de atmosferă, regia de ecleraj construiește imaginea, dialogul dintre accentele de lumină și fundalul de penumbră determinând caracterul intimist, încărcat de lirism, al scenei. Atent și sensibil la spectacolul luminii din jur, Grigorescu mai face încă apel la elemente din limbajul de tip Barbizon, pe care le combină acum cu gestualitatea tușelor alerte, mai ales când pictează interioare cu personaje sau portrete, ceea ce este cazul lucrării de față, de fapt un interior cu portret compozițional. Artistul marchează reflexele luminii prin tușe rapide de alburi colorate așternute sintetic fără a mai descrie în detalii ambianța de seră în care Principesa apare în pictura cea mare. Elisabeta de Wied (1843-1916), viitoarea regină a României (1881-1914), Principesa Elisabeta/ Elisabeta Doamna la acea dată, este reprezentată în centrul imaginii, în cabinetul său de lucru aflat în Palatul din Calea Victoriei. Catalogul Salonului din Paris 1880, ne furnizează datele precise ale lucrării omoloage (cea din colecția regală), titlul cu localizarea scenei, dimensiunile picturii și implicit perioada realizării: cat. nr.1698, Princesse Elisabeth de Roumanie dans son cabinet de travail.1,15 x 0,85. Grigorescu alege să o înfățișeze pe Principesă însingurată în tristețea ei, în același timp în postura ei preferată, de poetă, de scriitoare. O diagonală de lumini se răspândește de sus pe fundalul de penumbră în ploaie de tușe scânteietoare, devenind simbol al momentului de grație ce prezidează actul creației artistice. Consemnată aproape în surdină, îndepărtată de planul întâi, printr-o voită notă de pudoare, imaginea propriu-zisă a personajului - profilul chipului, coafura, silueta subțire, de mare grație, rochia cu trenă - o identifică fără greș pe Carmen Sylva într-un moment anume al vieții ei ce corespunde cu 1879-1880. Este perioada ce a precedat cu puțin instaurarea regatului (1881) și de aceea prezentarea de către Nicolae Grigorescu , artistul național de acum încolo, a piesei omoloage cu cea de față, la Salonul din Paris (mai 1880), nu este de loc întâmplătoare. Spre deosebire de opera expusă atunci, cea pe care o avem acum în față va fi fost o pictură pregătitoare sau eventual o reluare în linii mari, esențializatoare . Oricum, ea este lucrarea mărturie asupra operei definitive prezentate în 1880. Fotografii ale Elisabetei Doamna din acea perioadă, publicate de N.Iorga în volumul său Portretele Doamnelor Române (Comisiunea Monumentelor Istorice, Bucarest, 1937, fig.75,77, 84) mărturisesc respectarea de către Grigorescu - pictor îngemănând vocația observației realiste cu încărcătura lirică - a datelor și a atmosferei pe care i le oferea imaginea princiarului model. (Dr. Ioana Gabriela Beldiman)

Gabriel Badea-Păun, Carmen Sylva. Uimitoarea Regină a României 1843-1916, Ed.Humanitas, București, 2003. G. Bengesco, Carmen Sylva - intime, Librairie Félix Juven, Paris, 1905. Explication des ouvrages de peinture et dessins, sculpture, architecture, gravure et lithographie des artistes vivants exposés au Palais des Champs-Elysées le 1er Mai 1880, Imprimerie Nationale, Paris, 1880. N.Iorga, Portretele Doamnelor Române/Portraits des Pricesses Roumaines, Comisiunea Monumentelor Istorice, Bucarest, 1937. Portretistica Regală. Artă și memorie [catalog expoziție] de Narcis Dorin Ion coordonator, Mircea Hortopan și colectiv, Muzeul Național Peleș Sinaia, Editura Magic Print, Onești, 2020. A. Vlahuță, Pictorul N.I. Grigorescu Vieața și opera lui, Ediția Casei Școalelor, Socec, București, 1910.

width: 28 cm
height: 42 cm

Opera omoloagă apare menționată în corespondența dintre Nicolae Grigorescu și Principesa Elisabeta din anul 1879, corespondență inclusă în volumul ”Corespondența lui N. Grigorescu”, G. Oprescu, Tipografia Universul, București, 1944.

colecția istorică a diplomatului Viorel Tilea (1896-1972). Membru al marii familii transilvănene Rațiu (atestată încă din sec. al XIV-lea), Tilea avea să devină un important diplomat și demnitar român în perioada interbelică. A fost nepot al memorandistului și omului politic dr. Ioan Rațiu (1828-1902) și se înrudea cu omul politic Ion Rațiu (1917-2000), devenind și el un personaj decisiv al elitei politice românești în perioada interbelică. Cariera o începea în preajma Primului Război Mondial, făcându-și ucenicia în preajma unor personalități ca Iuliu Maniu sau Alexandru Vaida-Voievod, pentru ca apogeul carierei să fie punctat la sfârșitul anilor 1930. Între 1938 și 1940 devenea ministru plenipotențiar la Londra, așadar ambasador al României în Regatul Unit, numele său fiind legat de "Incidentul Tilea", când acestea intervenea pe lângă Foreign Office (în 16 și 17 martie 1939), atenționând asupra pericolului unei posibile agresiuni a Germaniei naziste asupra României. În urma acestui incident Tilea avea să își piardă cetățenia, în septembrie 1940, moment în care cerea azil politic în Marea Britanie. Ulterior, cetățenia între timp reoferită de Regele Mihai avea să îi fie retrasă a doua oară de către statul comunist, fiind considerat un inamic al statului datorită acțiunilor sale din exil (membru fondator al Mişcării Române Libere).

91^Т. Elisabeta Doamna în biroul său

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

91Т. Elisabeta Doamna în biroul său

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

91^Т. Elisabeta Doamna în biroul său