71. Așteptare (portret al fiicei artistului) [1955]

  • Octavian Angheluță
    lot.estimate: 600,00 EUR
    lot.not_sold:
    lot.shop-sell-price: 724,00 EUR
signature
semnat și datat dreapta jos, cu brun, "O. Angheluță, (1)955"
medium
pastel pe hârtie
description
Octavian Angheluță se naște la Brăila în anul 1904, însă meseria de mecanic CFR a tatălui său va purta familia Angheluță prin mai multe orașe din regiunea Moldovei. În perioada liceului va trimite, la concursul organizat la București de către societatea Tinerimea Artistică, un întreg calup de lucrări pentru care va fi premiat. Inițial, va urma în paralel cursurile Școlii de Arte Frumoase și pe cele ale Facultății de Litere și Filosofie, însă va renunța la cele din urmă. Va studia desenul cu Artachino, iar pictura cu G.D. Mirea și Camil Ressu. Ca student, va fi încurajat de artiști precum Petrașcu, Tonitza sau Pallady. Va începe apoi să participe consecvent la Saloanele Oficiale, acolo unde meritele sale artistice vor fi recunoscute prin premii. După absolvire, viața sa începe să prindă un ritm alert: se căsătorește cu o altă artistă (o sculptoriță) – Elena Angheluță; organizează prima expoziție personală în anul 1931, la Câmpina; va preda desen și caligrafie la Seminarul Monahal din Cernica, acolo unde va lega o strânsă prietenie cu Ion Țuculescu; va avea tangențe și cu mișcarea de avangardă, colaborând cu reviste precum ”Urmuz” sau ”Contimporanul” și va ocupa, pentru o perioadă, și postul de director al Pinacotecii Statului. Conferă figurii umane un loc central în opera sa și notează, cel mai adesea în ulei sau pastel, trăsăturile unor personalități precum Jean. Al. Steriade, Gh. Oprescu, Corneliu Baba sau Lucian Grigorescu. Preia componente ale propriei sale personalități, pe care le identifică și în modelul din fața pânzei, și le transcrie voalat în operele sale. Portretele sale de copii amintesc de tehnica și tematicile abordate de Velasquez. Continuator al lui Mirea, Ressu sau Tonitza în căutările sale în portretistica ludică, va surprinde adesea chipurile propriilor săi copii – Getuța și Anton. Surprinde momente de o deplină spontaneitate și realizează portrete în cele mai inopinante clipe – o imortalizează la un moment dat pe fiica sa în urma unei certe purtate cu verișoara ei, moment după care tatăl îi strigă fetei ”Stai așa!” și începe să transcrie, cu o linie rapidă și vioaie, chipul inundat de gânduri al fiicei. Uneori, pentru a stârni interesul micilor sale modele, afirma că e o rudă a lui Moș Crăciun, dovadă fiindu-i barba proeminentă. În opera de față, regăsim încă o dată chipul Getei Angheluță, de această dată ajunsă la maturitate. În vârstă de 24 de ani la momentul realizării lucrării, fiica pictorului era, cel mai probabil, proaspătă absolventă la început de drum. Geta Angheluță va absolvi Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar cariera sa se va divide între activitatea artistică – va juca la Teatrul Național din Timișoara, dar și la Teatrul Nottara din București – și cea didactică: va fi profesoară de arta actorului la Iași și București. După 1989, Geta Angheluță a fost una dintre personalitățile care au militat pentru reînființarea Facultății de Teatru din Iași, coordonând, totodată, prima promoție de actori după acest moment.
bio
BUGA, Adrian, ”Octavian Angheluță”, Editura Vellant, București, 2009.
dimensions
  • width: 37.5 cm
  • height: 52 cm
dating
1955

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.