83. Podul din Alcántara (Toledo) [1929]

  • Gheorghe Petraşcu
    lot.estimate: 9.000,00 EUR
    lot.not_sold:
    lot.shop-sell-price: 16.884,00 EUR
signature
semnat dreapta jos, cu negru, ”G. Petrașcu”
medium
ulei pe pânză lipită pe carton
description
În perioada studiilor, Gheorghe Petrașcu va fi remarcat de artiști reputați precum Nicolae Grigorescu și G.D. Mirea și va întruni suficiente calități picturale care îl vor consacra atât pe simezele unor importante expoziții, cât și în istoria artei românești. Rafinamentul artei sale, în care se avână cu încredere, urmează ab initio ticluirile sale spontante. Nu se va sfii niciodată în fața entuziasmului prefigurat de experimente și exerciții de studiu, iar cursurile efectuate la Paris îi vor deschide pictorului român apetitul pentru călătorii. Va descoperi Veneția, pe care o va transcrie în deosebite fresce picturale, realizând panoramări ale canalelor, podurilor ori construcțiilor arhitecturale monumentale. Va vizita și Egiptul, însă una dintre întâlnirile sale marcante se va produce în Spania, îndeosebi la Toledo, unde descoperă grandioasa construcție de la Alcántara, care, în ciuda vechimii de aproape 2000 de ani, rămâne încă intactă. Impresionantul pod de piatră a fost construit la ordinul împăratului roman Traian, între anii 104-106. Astăzi, este inclus pe lista monumentelor de interes cultural. Peisajele spaniole apar în opera lui Petrașcu îndeosebi în jurul anului 1929. Periplul iberic va fi transformat, astfel, în motive picturale. Artistul se familiarizează aici cu operele lui El Greco, Goya sau Velázquez și dezvoltă predilecția pentru peisajul arid și insolit. Soarele castilian se va prelinge peste paleta pictorului român care va prefera clădirile și construcțiile de piatră în detrimentul motivului vegetal. ”Poarta Soarelui”, ”Podul din San Marin” ori ”Podul din Alcántara” devin motive recurente care se vor integra rapid în casele colecționarilor români. De la doctorul Iosif Dona și până la avocatul Aurel Vladimir Diaconu, celebrele poduri iberice vor încununa colecțiile cunoscătorilor, avizi de artă și iubitori de peisaje. Artistul respectă pretextul real de la care pornește în construirea compoziției și nu se îndepărtează prea mult de prerogativele adiacente subiectului. Motivul spaniol se va desfășura de-a lungul unui ciclu tematic de sine stătător, în care predomină planurile largi, ce atestă remarcabila valoare plastică a artistului. Dacă Iosif Iser a adus cu el de pe tărâmurile iberice chipurile brăzdate de soare și trupurile feminine cu veșmintele caracteristice, Petrașcu a fost interesat mai degrabă de transpunerea unui topos inedit în pânzele sale. În Spania, Petrașcu va aprofunda expresivitatea jocurilor de lumini și umbre, trăirea profundă a culorilor și răsfrângerile întrunirilor dintre planul acvatic și acela celest.
bio
OPRESCU, George, ”Gheorghe Petrașcu”, Editura Meridiane, București, 1963. FLOREA, Vasile, ”Gheorghe Petrașcu”, Editura Meridiane, București, 1989.
dimensions
  • width: 18.5 cm
  • height: 24 cm
research_info
Opera este reprodusă în albumul ”Petrașcu”, Aurel Vladimir Diaconu, Fundația Regală pentru Literatură și Artă”, București, 1946, p. 25 (dimensiunile redate eronat, posibil cu tot cu paspartu). Opera este reprodusă în monografia ”Gheorghe Petrașcu”, Vasile Florea, Editura Meridiane, București, 1989, cat. 93 (dimensiunile redate eronat, posibil cu tot cu paspartu). Opera este reprodusă în revista ”Arta”, nr. 8-9, 1972, la pag. 15.
dating
1929
provenance
colecția Av. Vladimir Diaconu

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.