64. Veneția [anii '70]

  • Corneliu Baba
    lot.estimate: 9.000,00 EUR
    lot.not_sold:
    lot.shop-sell-price: 18.090,00 EUR
signature
semnat dreapta jos, cu negru, "Baba"
medium
ulei pe carton
description
Corneliu Baba face parte din suita de pictori care au recuperat fără ezitare forța indiscutabilă a utilizării negrului în artă. Alăturat cromaticii pătrunzătoare, care abundă în roșu, galben sau verde, el accentuează astfel întreaga operă. Negrul său e cel al lui Manet sau Velasquez, iar prin alăturarea nuanțelor închise și preferința momentelor de la asfințit brăzdate de nori cenușii, el amplifică aspectul nocturn al compozițiilor sale. Însă efectele coloristice nu trădează o presupusă stare sufletească de neliniște sau ataraxie, ci rezidă, întru totul, doar în realitatea clipei creației. Pentru Corneliu Baba, noțiunea de realism capătă un sens mult mai larg și se bucură de capacitățile artistului de a-și utiliza imaginația și rezervele fondului psihic. Opera de față se înscrie în ciclul peisagistic al Venețiilor citadine, colorate, care se bucură de forfota tipologiilor umane. Artistul declara că ”Veneția cere o înțelegere deosebită a peisajului ei specific. Îți trebuie o mare trăire a frumuseții ei picturale, la fel ca trăirea frumuseții grave a unui portret în care resursele paletei sunt obligate să conlucreze magnific.” Astfel că va relua motivul de nenumărate ori în creațiile dedicate peisajului. Clădirile colorate în nuanțe de roșu aprins, galben sau verde se vor succede necontenit într-o pleiadă de instantanee pe care artistul le consacră canalelor italiene. Peisajul intră în raza sa de interes încă de la începuturi, prin lucrări precum ”Promenadă”, ”Gara din Caransebeș” sau ”Pe malul Teiușului”, care datează încă din anii ’20 – ’30. Putem urmări, așadar, atât peregrinările artistului pe meleaguri străine, cât și opririle sale prin orașele sau satele din România. Peisajele venețiene se înscriu în registrul profilurilor arhitecturale în care planul terestru și cel aerian se prezintă mai degrabă sumar. Corneliu Baba își fixează ca reper spațiul arhitectural și își concentrează apoi atenția către forme și volume proeminente, reliefate cu precădere prin tonuri de gri sau roșu. Pânzele sale devin, la o privire mai atentă, niște veritabile portrete ale Veneției. Opera de față constituie o temă recurentă, prima lucrare de acest gen datând din anul 1956. În jurnalele sale, artistul afirmă, și nu de puține ori, faptul că are în vedere reluarea diverselor motive picturale pentru adăugirea sau sublinierea anumitor elemente. În cazul de față, Baba adoptă o paletă întunecată și subliniază, cu măiestria-i specifică, grandoarea elementului arhitectural și forța nemărginită a naturii.
bio
Maria Muscalu Albani, ”Corneliu Baba”, Editura Institutului Cultural Român, București, 2008. ȘUȘARĂ, Paul, ”Corneliu Baba”, Editura Monitorul Oficial, București, 2013.
dimensions
  • width: 26 cm
  • height: 35.5 cm
research_info
Opera a participat la expoziția ”Corneliu Baba. Pictorul realismului profund”, derulată la Muzeul Național de Artă Chișinău, 2023, cu sprijinul Art Safari.
dating
anii '70

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.