109. Două generații [1930]

  • Iosif Iser
    lot.estimate: 2.500,00 EUR
    lot.estimate: 2.500,00 EUR - 3.500,00 EUR
    lot.sold_post: 2.500,00 EUR
signature
semnat și datat dreapta sus, cu brun, ”Iser, 1930”
medium
guașă pe hârtie
description
Anul 1930 îl găsea pe Iosif Iser într-un lung peregrinaj european întreprins alături de soția sa, Desirée Sterian Iser. Cei doi călătoreau la München, Paris și Spania – acesta din urmă fiind unul dintre locurile preferate de artist și intens transpus în creația sa. În 1931, aflat la Paris, Iosif Iser participa la principalele manifestări artistice ale vremii; ba chiar organiza și o expoziție personală la Galeria Drouet din capitala franceză. Realizată în aceeași perioadă, opera de față ne introduce în universul intim al pictorului, un univers în care regăsim, cel mai probabil, o cordială relație între două generații. Aceleași personaje devin subiectul operei omonime aflată în repertoriul Muzeului Colecțiilor de Artă din București. Reprezentate așezate, într-o strânsoare ce trădează relația apropiată, protagonistele lui Iser apar, și de această dată, în pereche (așa cum apăreau și odaliscele și tătăroaicele din zona Dobrogei și a Balcicului). Remarcăm deosebirile generaționale, dezvăluite prin vestimentația frivolă a tinerei și hainele lungi, mănușile și bastonul bătrânei. În cealaltă lucrare, muzele artistului pozează în picioare, lăsând să se întrezărească, de această dată, și mai mult caracteristicile care le individualizează. Această a doua operă amintește, parcă, de celebra ”Duas amigas” a lui Ernesto de Fiori. ”Modelele sale feminine – țărănci, odalisce, dansatoare, spaniole – exprimă uneori un fel de vrajă tristă, melancolică, pe care o receptăm nu atît prin expresia figurii, cît prin culoarea ce creează această atmosferă.” Avea să conchidă Paraschiva Glauber Pojar.
bio
Catalogul expoziției retrospective ”Iser”, Muzeul de Artă al RSR, București, 1983.
dimensions
  • width: 60 cm
  • height: 47 cm
dating
1930

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.