17. Amintiri din trecut

    lot.estimate: 2.000,00 EUR
    lot.estimate: 2.000,00 EUR - 3.000,00 EUR
    lot.not_sold:
signature
semnat dreapta jos, SZERVATIUSZ; datat sus, 1956
medium
lemn pictat
description
Szervatiusz se va apropia de lemn încă din tinereţe, însuşindu-şi meseria de rotar de la o vârstă fragedă. Prelucrarea lemnului a devenit astfel o pasiune ce se va întinde pe tot parcusul vieţii. În 1925 va petrece un scurt timp în atelierul din Cluj al lui Gabor Vago, apoi, cu ajutorul unei burse, ajunge la Paris. Între 1925 şi 1927, participă la cursurile Şcolii Libere de Arte, unde seara ia lecţii de modelaj şi desen, perfectându-şi astfel tehnica lucrului în lemn sau piatră. Muzeele pariziene vor însemna şi ele o importantă sursă de inspiraţie şi de învăţătură, extrem de necesară în contopirea unui univers stilistic. Odată cu revenirea la Cluj, în 1927, Szervatiusz se înscrie ca audient la Şcoala de Arte Frumoase, participând la cursurile lui Romul Ladea. Prima lucrare pe care o prezintă la Salonul Oficial, în 1929, este un portret al pictorului Tasso Marchini. Cu doar un an în urmă expunea alături de Marchini, legând cu acesta o strânsă prietenie. Pentru acest portret=, în 1929, lui Szervatiusz îi este acordat premiul Simu, prima recunoaştere a valorii acestui talentat sculptor. În deceniul patru artistul va susţine o serie însemnată de expoziţii la Cluj, oraş unde va organiza chiar şi o Şcoala Liberă de Artă, alături de pictorul Alexandru Szolnay. În preajma celui de al Doilea Război Mondial, tematica lui Szervatiusz va simţi o schimbare profundă. Acum începe să călătorească prin satele transilvănene, învăţând cultura şi arta populară, însuşindu-şi primele principii umaniste. Acest întreg univers descoperit pe meleagurile ardeleneşti va deveni sursa primordială de inspiraţie pe care o va avea sculptorul, natura şi omul devenind un adevărat complex motivaţional. Szervatiusz îşi va împroprietări atât valenţele umane reale, palpabile, extrase din suferinţele sau bucuriile ţăranilor, dar va aborda şi latura spirituală. Sculptorul porneşte de la omul de rând şi ajunge să îi asculte şi să îi înveţe legendele, baladele, povestirile,cele care alcătuiesc cu adevărat universul patriarhal al satului românesc. Eugen Szervatiusz devine un adevărat povestitor al baladei ţărăneşti şi va transpune în piatră şi mai ales în lemn tipologii umane revelatoare. Unul din factorii importanţi în evoluţia artistului constă în acumulările stilistice pe care le-a resimţit în timp, astfel, prima perioadă se va dovedi foarte importantă. Pe filieră expresionistă, artistul abordează subiecte ce surprind aspecte de viaţă dramatice, tipice condiţiei ţăranului transilvănean. Cu o migală artizanală, Szervatiusz sculptează lemnul şi foloseşte culoarea pentru a prezenta într-o manieră cât mai expresivă motivul ales. Astfel sunt prezentate instantanee memorabile, în busturi, portrete sau relief, în care ţăranul este prezentat în detalii definitorii, atât pentru personalitatea proprie, dar şi pentru spiritualitatea grupului uman. Dimensiunile motivului se universalizează deoarece ambianţa creată depăşeşte zona prezentată iniţial drept punct de pornire, însă artistul evită programatic orice fel de rezolvare idilică a temei alese. Cioplitor prin excelenţă, Szervatiusz reprezintă un stâlp de originalitate, promotor al tradiţiei şi a felului de a fi şi de a trăi a ţăranului transilvănean, a ţăranului român.
bio
ŢOCA, Mircea, ”Sculptori clujeni”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1978
dimensions
  • depth: 3 cm
  • width: 29 cm
  • height: 56 cm
research_info
Sculptura provine din colecţia doctorului Leon Daniello, fondatorul pneumoftiziologiei românești; Spitalul de pneumologie din Cluj îi poartă numele

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.