277. Muză

  • Marcel Guguianu
    lot.sold: 8.500,00 EUR
    lot.estimate: 4.500,00 EUR - 6.500,00 EUR
    lot.sold: 8.500,00 EUR
medium
marmură
description
Marcel Guguianu a urmat cursurile unei școli primare din Bârlad și o parte a celor secundare pe care le termină în Galați. În continuare a frecventat cursurile și lucrările "Școlii de belle arte" din București, între 1941 și 1945, la clasa lui Corneliu Medrea. Pe lângă activitatea artistică a funcționat ca profesor de desen și caligrafie la câteva școli din Bârlad. Între 1954 – 1956 a lucrat la Iași, ocupându-se cu restaurarea unor monumente istorice din zona Moldovei, însă nu neglijează manifestările artistice – începând cu 1948 participă cu lucrări de sculptură la expoziții anuale și bienale. Din 1956 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici. Probabil că una dintre cele mai grăitoare asemănări între linia lui Guguianu și natură este fluiditatea. Atras de marmură, de piatră și de masivitatea incipientă, blocul de piatră se transformă în mână lui Guguianu în maniere excepționale. Forma prinde viață de cele mai multe ori prin trupuri agile, suave, feminine. Poate cel mai bine îl suprinde în cuvinte Ionel Jianu, care declara: "Există sculptori care sculptează liniștea. Există sculptori care sculptează spaţiul şi alţii violenţa. Marcel Guguianu sculptează tandreţea. El iubeşte marmura albă de Carpaţi, la fel şi pe cea cu nuanţele de mozaic ale Munţilor Pentelici. El evită planurile unghiulare, dure, tăietoase pentru a privilegia curbele lente şi sinuoase, suprafeţele uniforme, continue, fluide pe care lumina alunecă în mângâieri imperceptibile. Umbrei, el îi preferă lumina. Contrastelor frapante, armonia. Construcţiilor rigide, compoziţia cu rezonanţe muzicale, poetice… Sculpturile lui Marcel Guguianu nu se odihnesc pe soclurile lor. Ele se detaşează de acestea şi se înalţă într-o dinamică lentă a ascensiunii. Ele sunt suple şi improbabile asemenea plantelor în plina creştere. Aparţin sculpturii organice pe linia lui Brâncuşi si a lui Jean Arp care au inaugurat, la începutul acestui secol, o sculptură eliberată de reprezentarea figurativă şi vexată a realităţii pentru a preconiza o artă liberă de toate detaliile inutile şi bazată pe conştiinţa formei pure…".
bio
"Marcel Guguianu 87", album omagial, Ed. Fundației Guguianu, 2009 "Marcel Guguianu", catalogul expoziției retrospective, Sala Dalles, București, 2007 BARBOSA, Ocatvian, "Dicționarul artiștilor români contemporani", Ed. Meridiane, Bucureşti, 1976 CEBUC, Alexandru, FLOREA, Vasile, LĂPTOIU, Negoiță, "Enciclopedia artiștilor români contemporani", Ed. Arc 2000, București, 1976
dimensions
  • depth: 41 cm
  • width: 36 cm
  • height: 84 cm

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Fotografiile lotului sunt informative și orientative, neputând să asigure o vedere extrem de detaliată a obiectului din toate unghiurile. Recomandăm inspectarea fizică atentă a lotului înainte de licitare. Informații suplimentare în legătură cu starea de conservare, altele decât cele evident vizibile în fotografia/fotografiile lotului, disponibile pe calea formulării unei solicitări aici.

Pentru neclarități în legătură cu procedura de licitare, costurile adjudecării, termenii de garantare, de plată și de ridicare a lotului adjudecat recomandăm citirea/recitirea cu atenție a Regulamentului de Licitare.

Pentru informații suplimentare în legătură cu lotul și licitația contactați Departamentul de Consultanți de Artă.

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!

Abonați-vă la newsletter!


© 2026Galeriile ARTMARK. Toate drepturile rezervate.