Dealuri la Vlaici - Artmark România

signature

semnat stânga jos cu creion în pastă, C. Ressu

medium

ulei pe carton

description

Fără vreun program anume, numai prin spontana manifestare a unui dar de a recepta şi exprima vocile profunde ale locurilor de sub acest cer pe care a avut prilejul să le întâlnească, Ressu realiza astfel, ca nici un alt pictor român al acestui secol, o operă de peisagist semnificativă prin valorile spirituale totale ale elementelor ei figurative (i). Peisajul reprezintă un capitol major al picturii lui Ressu, relevat cu ocazia expoziţiilor retrospective ale artistului, din 1955 şi 1981, care au adunat, din colecţii private, numeroase lucrări pe această temă ce nu fuseseră niciodată expuse. Preocuparea sa pentru peisaj apare constantă mai ales după 1920 şi se leagă de şederile sale, în lunile de vară, în sate din Mehedinţi, Ardeal sau Moldova. Din campaniile intense de lucru se întorcea mai ales cu peisaje care, precum afirma Theodor Enescu, demonstrează necontenita cultivare a sensibilităţii cromatice, supleţea cu care, fără a-i neglija varietatea, a adaptat-o viziunii sale plastice şi constructive, şi facultatea sa, fără echivalent în pictura noastră după Grigorescu, Andreescu şi Luchian, de a intui şi exprima spiritul particular al peisajului nostru de ţară şi al aşezărilor săteşti (ii). În timpul şederii în Paris pe durata studiilor, Ressu picta peisaje în aer liber, străbătând oraşul şi împrejurimile sale alături de Steriadi, Stoenescu şi Mützner, inspirat probabil de mediul artistic parizian, unde pictura în plein-air era practicată de un număr mare de artişti. Preocuparea sa în peisagistică consta în sondarea esenţialului şi permanentului în formele naturii, iar nu în redarea efectelor tranzitorii de lumină şi atmosferă. De altfel, Ressu nu utilizează în picturile sale perspectiva atmosferică, culorile nu vibrează şi nici nu conţin lumina, viziunea sa înscriindu-se în noul curent de reacţiune împotriva impresionismului, care privea în primul rând problemele formale. Principalul mijloc de expresie al impresioniştilor era culoarea, exclusivitatea căreia punea în pericol soliditatea formei şi stabilitatea structurilor lucrurilor. Astfel, unii artişti din Montparnasse încep să fie interesaţi de construcţia solidă a formei şi să pună accent pe compoziţie, reînviind respectul pentru desen. Aceştia îşi îndreaptă atenţia către arta maeştrilor italieni din secolul al XV-lea, Piero della Francesca, Andrea del Castagno, Paolo Uccello sau Lucca Signorelli, preferaţi celor „clasici” din secolul al XVI-lea, pentru simţul realităţii, ingenuitatea şi austeritatea viziunii. Reprezentanţii acestui curent, printre care Puvis de Chavannes sau Ferdinand Hodler, încearcă să creeze o pictură monumentală, inspirânduse din stilizările artei primitive şi populare, fiind perioada apariţiei unor opere cu puternic caracter naţional. Ressu găseşte paralele între tendinţa mişcării franceze de reabilitare a desenului şi propriile sale căutări artistice, însă rămâne întotdeauna adeptul unui stil bazat pe realitate, în vreme ce primitivismul se desprinde de aceasta, utilizând forme abstracte. Forma solidă recucerită este pusă de Ressu în slujba exprimării propriilor sale idei şi sentimente, profund legate de realităţile româneşti. După întoarcerea în ţară, operele sale reflectă spiritul înnoitor, pe care critica de artă nu întârzie să-l observe, consemnând întemeierea stilului lui Ressu pe vechea tradiţie românească a imaginii şi fundamentarea teoretică a opţiunii tânărului artist. Printre cei care au recunoscut talen- tul şi originalitatea lui Ressu încă de la început se numără Bogdan-Piteşti, unul dintre cei mai importanţi şi activi promotori ai artei contemporane româneşti, un generos şi original mecena al literaţilor şi artiştilor, care devenise un colecţionar bine orientat către valorile autentice ale artei noastre moderne (iii) , precum îl descrie Theodor Enescu. Ajuns în atelierul lui Ressu printr-o cunoştinţă comună, desenatorul N. Petrescu, Bogdan-Piteşti îi achiziţionează cu o sumă semnificativă mai multe picturi lucrate la Paris şi îl invită să îşi petreacă lunile de vară pe moşia sa de la Vlaici, unde îi asigură toate cele necesare pentru a lucra şi îi comanda portretul surorii sale. Din 1910 până către 1915, Ressu revine în fiecare vară la Vlaici, unde descoperă valorile spirituale ale satului românesc, aceste incursiuni având să marcheze hotărâtor evoluţia picturii sale. Chiar de la prima şedere la Vlaici – printr-o capacitate deosebită de înţelegere a spiritului lumii ţărăneşti – era în măsură să descopere superioarele valori morale şi dimensiunile umane autentice ale acestei lumi – lucruri ce vor nutri atât originalitatea primelor sale opere cu ţărani (acolo realizate), cât şi câteva din ideile asupra necesarei noi orientări a picturii româneşti, idei pe care în curând le va formula într-un articol , un fel de manifest artistic (iv). Unul dintre peisajele pictate în satul din Oltenia, „Biserică din Vlaici”, expus în 1919, astăzi în colecţia Muzeului Naţional de Artă, a fost remarcat de Adrian Maniu, care scria despre perspectiva sa arhitecturizată, în opoziţie cu perspectiva atmosferică descinsă din experienţa impresionistă. Orizontul era închis cu două dealuri cu volume viguroase, care opreau ochiul la o distanţă potrivită pentru a genera un efect spaţial. Theodor Enescu considera că în numeroase peisaje de-ale lui Ressu se pot face apropieri de Cézanne în ceea ce priveşte construcţia imaginii şi soluţionarea profunzimii, ultimele planuri ale imaginii suprapunându-se, fără a se pierde în adâncime, căci imaginea trebuia să-şi păstreze concreteţea. La Ressu se observă preferinţa pentru volumele regulate, care sugerează materialitate, iar natura este redusă la planuri compacte de umbre şi lumină şi este stilizată obţinând efecte decorative. Evită motivul arborelui înfrunzit, alegând trunchiurile cu ramuri goale, mai potrivite sintetizării, iar atunci când reprezintă coroanele de frunze, le tratează ca pe nişte motive decorative. Preocupările pentru culoare sunt de asemenea relevante în cazul lui Ressu, acestea aducându-l mai aproape de genul peisajului, potri vit, mai mult decât altele, pentru o viziune picturală. Şi în acest aspect se va îndepărta de formulele impresionismului, culorile primelor sale peisaje neavând funcţia de a sugera lumina sau vibraţia atmosferei. Dimpotrivă, zonele de culoare sunt plate, cu tuşe contopite, evidenţiind planurile imaginii şi formele stilizate ale elementelor peisajului. Sensibilitatea sa coloristică, surprinsă în folosirea unor modulaţii subtile de tonuri, este pusă de T. Enescu în legătură cu perioada 1905-1906 a creaţiei peisagistice a lui Luchian. Paleta sa este dominată de tonuri reci: verde, violet, albastru, nuanţe de gri, brunuri, ocruri, dispuse în suprafeţe de intensităţi egale, fără nuanţe intermediare, vădind un interes constant pentru simplificarea gamei cromatice. În „Dealuri la Vlaici” este reprezentat un colţ de natură pură, fără urme ale intervenţiei umane, fiind unul dintre puţinele peisaje cunoscute ale lui Ressu de acest tip. De cele mai multe ori, artistul alegea privelişti din care să nu lipsească construcţiile, fie că era vorba de o margine de sat sau de o biserică izolată, preferând volumele geometrice regulate. În acest peisaj însă, accentul este pus pe aspectul decorativ al arborilor din primul plan şi pe monumentalitatea reliefului, nevoia sa de volume masive simţindu-se în modul în care sunt tratate coroanele de frunze ale copacilor din depărtare. Reduse la forme simplificate, acestea capătă un caracter tectonic, de rocă desprinsă din versantul alăturat. Imaginea este construită dintr-o succesiune de planuri abordate distinct, cu accent pe câte un element plastic. Primul, abia schiţat, este locul umbrit de unde priveşte pictorul, de unde i se deschide panorama prin arcada formată de ramurile copacilor. Următorul este definit de arabescul liniilor ample ale arborilor, care se proiectează întunecate pe cerul violaceu, speculându-se efectul lor constructiv şi decorativ. Planul vegetaţiei abundente, separat de o zonă plată, care funcţionează ca o pauză în ritmul compoziţiei, este marcat de verticalele plopilor, elemente ordonatoare şi de structură a imaginii. Dealurile cu pante şi ascuţimi muntoase închid orizontul, fără a se pierde în nedefinit, arătând către un cer cu şuvoaie de nori în tonuri de albastru palid, gri-violet şi roz. Întreg peisajul este scăldat într-o lumină caldă, dată de raze puternice pătrunse printre norii denşi, care îmbracă imaginea într-o ?esătură complexă de culori. Tonurile de roz, oranj şi ocru predominante, verdele pal ce conturează coroanele arborilor, zonele de verde cu reflexe albastre şi violet date de cer, brunurile închise ale crengilor, compun admirabil paleta cromatică. Complexitatea realizării vădeşte faptul că „Dealuri la Vlaici” este unul dintre cele mai bune peisaje ale lui Ressu realizate în perioada în care a lucrat pe moşia din Oltenia a lui Bogdan-Piteşti, parte dintr-o operă de peisagist originală şi semnificativă pentru istoria picturii româneşti. i Theodor Enescu, „Camil Ressu”, p. 88 ii Ibidem p. 85 iii Ibidem p. 24 iv Ibidem p. 24

bio

COSMA, Gheorghe, “Camil Ressu”, Bucureşti, Editura Meridiane, 1967 ENESCU, Teodor, “Camil Ressu”, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1958 RADA, Teodoru, “Camil Ressu”, Bucureşti, Editura Meridiane RESSU, Camil, ” Însemnări”, Bucureşti, Editura Meridiane, 1967

dimensions

width: 64 cm
height: 50 cm

5. Dealuri la Vlaici

Nu ratați nicio expoziție sau licitație!